“Când vrei să te sinucizi, ar fi frumos să ai cu cine să vorbeşti.” Violenţa domestică în clasa de mijloc a României

5

“N-o mai iubi pe mami.” Aceste cuvinte i-au fost adresate de Petre, un ofiţer de 33 de ani din Ministerul de Interne, fiului lui de doi ani. Le-a rostit în faţa soţiei sale Ana, manager în domeniul serviciilor financiare, în apartamentul în care trăiau amândoi. O locuinţă cumpărată din salariul ei generos. “Mami e nebună,” a adăugat el.

 

 

Text: Elena Lomoră (The Black Sea)

Ilustraţie: Andrei Cotruţ

Traducere: TOTB.ro

 

Ana îmi povesteşte asta pe un ton exasperat. Îşi deschide trecutul şi enumeră atac după atac, descriind tortura fizică şi psihologică la care a supus-o soţul ei timp de trei ani. A bătut-o, lovind-o cu piciorul şi pălmuind-o, şi a trântit-o de perete. Deşi nu a dat niciodată în copilul lor, băieţelul, care acum abia învaţă să meargă, a fost martor la toate aceste episoade. Odată, copilul a încercat s-o lovească pe mama lui dintr-un impuls ameninţător, imitându-l, crede ea, pe tatăl său.

Acum, Ana a scăpat de această situaţie, dar nu vrea să-mi spună unde locuieşte cu copilul pentru că îi e frică de soţul ei – o figură influentă în ministerul care supraveghează forţele de poliţie din ţară. Aşa că vorbim într-un loc sigur, la Direcția Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, într-un birou înghesuit, burduşit cu acte şi dosare, în prezenţa a doi asistenţi sociali.

Ana poartă o cămaşă albă şi un costum din pantaloni şi jachetă, are un ruj discret şi părul până la umeri, într-o coafură bine îngrijită, ceea ce-i conferă look-ul unui middle manager dintr-o corporaţie internaţională. Vorbeşte clar şi elocvent despre brutalitatea pe care a suferit-o alături de soţul ei şi despre încercările ei de a-şi face dreptate într-un sistem care nu e întotdeauna receptiv la plângerile femeilor abuzate.

Ana era însărcinată în luna a şaptea când a primit prima palmă. În scurt timp, asta a devenit rutină. Soţul a continuat s-o bată şi după ce a născut, chiar şi atunci când ea îşi ţinea nou-născutul în braţe. “[Odată] m-a lovit în picioare, iar venele s-au spart – urmele au rămas,” spune ea.

Ana crede că totul a început de când a intrat în dizgraţia soacrei ei, Sara, după un incident domestic obişnuit. Sara îi ceruse un set de chei pentru a putea intra când dorea în apartamentul Anei. Ana a refuzat-o. Când soacra ei a aflat că Ana este însărcinată, i-a cerut să facă avort. Dorea să-şi păstreze fiul doar pentru ea, spune Ana. Soacra nu a fost niciodată martoră la bătăile pe care le primea  de la soţul ei, însă Ana i-a povestit de ele.

Soacra i-a răspuns: “Ar fi bine ca Petre să te lovească în continuare, pentru că dacă te bate şi te întorci, înseamnă că nu te-a bătut destul.”

În timp ce Ana era însărcinată, soţul ei a început să se vadă cu alte femei. O parte din justificare a fost că, din cauza sarcinii ei complicate, Ana nu mai putea face sex. Bărbatul ieşea în oraş, ducea alte femei în apartamentul mamei sale, se întorcea acasă şi îşi pălmuia soţia. Soacra a ameninţat că o omoară şi pe Ana, şi pe băieţelul ei.

Odată, Petre a luat copilul de lângă ea. Ana a depus plângere la poliţie. Superiorul soţului ei, care era şi ea femeie, a sunat-o şi i-a spus că dacă arată poliţiei rezultatele medico-legale, dovada abuzurilor pe care le suferise, nu-şi va mai putea vedea copilul trei săptămâni. Totodată, a sfătuit-o pe Ana să meargă la psihiatru. Ana crede însă că dacă ar fi mers la terapie, statul i-ar fi luat drepturile de părinte. În cele din urmă, bărbatul a adus copilul înapoi acasă. Dar lui Petre îi era teamă că incidentul i-ar fi putut afecta statutul la locul de muncă, aşa că s-a gândit să fabrice scenariul că Ana nu era în deplinătatea facultăţilor mintale.

A început prin a înregistra conversaţiile ei. Odată, în timp ce Ana toca legume în bucătărie, el a îndreptat microfonul spre ea şi s-a înregistrat spunând: “De ce ţii cuţitul îndreptat spre mine?”. Bărbatul a spus că o va trimite la “Spitalul 9” – celebrul Spital de Psihiatrie Obregia din sudul Bucureştiului.

Într-o dimineaţă, soţul ei a condus-o pe Ana la serviciu, a parcat în faţa biroului ei şi s-au certat, iar el i-a strâns braţele atât de tare la final, că a învineţit-o. La job, Ana s-a aşezat cu spatele la computer şi şi-a analizat umflăturile şi urmele de pe mâini şi braţe. Atunci s-a gândit – dacă mă întorc acasă şi stau cu el, o să înnebunesc. În cele din urmă, femeia şi-a luat copilul şi, la sfatul avocatului ei, s-a refugiat într-un centru pentru femei abuzate.

Ana a adunat dovezi împotriva lui, dar Petre i-a spus că graţie funcţiei sale înalte, nu i se va întâmpla nimic. La început, aşa şi părea să fie. După ce a plecat de acasă, Ana s-a dus la poliţie să depună o plângere împotriva soţului ei. Poliţiştii n-au vrut să-i consemneze declaraţia. Apoi Ana a fost urmărită prin oraş de doi colegi de muncă de-ai soţului. De atunci, a încercat să îşi facă dreptate inclusiv la un tribunal militar şi la unul obişnuit.

Imediat după ce a plecat de acasă în centrul pentru femei abuzate, Ana a cerut un ordin de restricţie împotriva soţului ei, instrumentul legal care le este pus la dispoziţie victimelor violenţei domestice – l-a obţinut după câteva săptămâni. Acum, soţul ei nu mai are voie să-şi vadă copilul.

“O dată la trei zile, o femeie este omorâtă în bătaie”

În Uniunea Europeană, circa una din patru femei a avut parte direct sau a fost martoră la cel puţin o situaţie de violenţă domestică. În România, numărul exact este disputat.

Specialiştii cred că acest lucru se explică prin faptul că majoritatea cazurilor nu sunt raportate.

Asociaţia pentru Promovarea Femeii în România (APFR) afirmă că una din trei familii are experienţe legate de violenţa domestică.

Totodată, cifrele oficiale din 2010 scot la iveală faptul că, în România, o dată la trei zile, o femeie este omorâtă în bătaie.

Cu toate acestea, potrivit percepţiei generale a românilor, violenţa domestică este un flagel care îi afectează pe cei săraci, pe beţivi şi pe etnicii romi.

“În mass-media, nu există o reprezentare suficientă a cazurilor [de abuz în cadrul clasei de mijloc],” spune Simona Burduja, psihoterapeut la fundaţia Sensiblu, care coordonează un centru ce le oferă ajutor victimelor violenţei domestice din Bucureşti.

“O idee foarte răspândită este aceea că persoanele aflate într-o relaţie abuzivă sau care suferă abuzuri ani buni la rând au un statut social scăzut şi venituri mici.”

Televiziunea transmite zilnic cazuri ale unor soţi cu feţele roşii şi cu piepturile dezgolite, care, între două pahare de ţuică, îşi pleznesc soţiile şi copiii, rezultatul fiind o farsă mediatică menită să distreze masele şi să confirme prejudecăţile conform cărora violenţa domestică e apanajul săracilor.

“Violenţa nu apare doar în familiile sărace şi în cazul consumului de alcool,” spune Valentina Rujoiu, profesor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, din cadrul Universităţii Bucureşti. “Ar trebui să renunţăm la acest mit.”

După mai bine de trei luni, timp în care am cercetat în profunzime acest subiect, îmi este clar că abuzul fizic şi emoţional la adresa femeilor este o problemă majoră în rândul claselor educate.

Pe măsură ce am aprofundat acest subiect, am găsit din ce în ce mai multe femei dispuse să vorbeasca – printre ele numărându-se antreprenori, manageri, medici şi cercetătoare care nu au unde şi cui să-şi împărtăşească istoriile dureroase.

Femeile conştiente de violenţa domestică nu vorbesc, deoarece tradiţia potrivit căreia cuplurile “nu ar trebui să-şi spele rufele în public” e încă vie, crede Rujoiu.

“Tăcerea predomină şi măsuri se iau doar atunci când situaţia se agravează extrem de tare,” adaugă ea.

Analizând cazurile de violenţă domestică, unii specialişti fac referire la studii care arată că fie agresorul, fie victima au fost în copilărie martori la abuzuri sau acte de violenţă. Însă acest fapt nu constituie în mod necesar o regulă.

Mihaela Mangu, directoarea Asociaţiei Anais, cu sediul în Bucureşti, care oferă consiliere gratuită victimelor, consideră totodată că situaţiile de violenţă se nasc din dorinţa  bărbatului de a domina.

Singura diferenţă dintre clasa de mijloc şi cea de jos este felul în care se petrece violenţa. În cazul familiilor din clasele sărace, Mangu spune că una din modalităţile prin care bărbaţii îşi demonstrează puterea este să le interzică femeilor să muncească.

Cu toate acestea, ea crede că multor bărbaţi li se pare comod ca soţiile lor să aducă mai mulţi bani în casă sau să fie cele care câştigă pâinea familiei.

Valentina Rujoiu susţine, la rândul ei, că mulţi bărbaţi din România se căsătoresc pentru menaj, in conditiile in care multor barbati le lipseste autonomia şi capacitatea de a se întreţine singuri.

O problemă poate apărea atunci când şansele soţiei de a-şi găsi de lucru se concretizează, iar  bărbatul întâmpină dificultăţi în acest sens.

Rujoiu crede că, în numeroase cazuri, bărbaţii se simt emasculaţi şi intimidaţi de carierele soţiilor.

Pe măsură ce România înaintează spre o societate post-industrială din ce în ce mai dependentă de economia serviciilor, în care femeile au şanse de reuşită mai mari decât bărbaţii, aceştia din urmă îşi pot proiecta frustrările şi insatisfacţiile prin violenţă la adresa partenerelor de viaţă.

“Ar trebui să te omori”

E o după-amiază însorită de iulie. Sunt la birou, în faţa calculatorului. Îmi sună telefonul. Număr necunoscut. Răspund. Femeia plânge şi abia dacă poate să vorbească. În cele din urmă, reuşesc să-mi dau seama ce doreste.

“Am sunat la linia telefonică specială,” mă întreabă ea, “la linia specială pentru femei abuzate?”

Îmi dau seama că, în urmă cu o lună, mi-am postat numărul de telefon într-un comentariu la un articol online despre violenţa domestică, pentru femeile dispuse să vorbească unei jurnaliste despre experienţele lor legate de violenţa domestică.

Îmi spune că e gata să-şi taie venele.

Îi explic situaţia, spunându-i că nu am pregătire de specialitate şi o întreb dacă vrea să vorbească.

În timp ce-şi povesteşte experienţa, face pauze lungi. Uneori, pentru a-şi aduna gândurile, alteori, pentru a plânge. Vorbim mai bine de două ore.

Ioana are 44 de ani, iar partenerul ei, Dan, 47. Locuiesc într-un oraş mare din România. Ioana provine dintr-o familie înstărită şi amândoi locuiesc în casa pe care a moştenit-o de la bunica ei.

Şi-au început relaţia când ea avea 17 ani. Şase ani mai târziu, a rămas însărcinată.

Ioana nu-şi poate dezvălui identitatea, pentru că, spune  ea, e „o persoană extrem de publică.” Toată lumea din oraş îi cunoaşte pe ea şi pe soţul ei. Sunt o familie model. În 20 de ani, Ioana nu a vorbit decât cu două persoane despre experienţa ei.

Dan este un absolvent magna cum laudae de agronomie, care a lucrat ca director al unei multinaţionale, în vreme ce Ioana îşi administra propria afacere în domeniul organizării de evenimente.

Dan avea o slujbă de foarte solicitanta, muncind 16 ore pe zi, iar când ajungea acasă, îşi bătea şi îşi viola soţia.

Ioana a avut nasul spart, coaste rupte şi un umăr fracturat. De fiecare dată când merge la Urgenţe, le spune medicilor că a căzut pe scări.

Doar că acum, abuzul s-a transmis şi următoarei generaţii. Ioana este batută de fiul ei de 22 de ani – student eminent şi tânăr cunoscut în oraş.

Cu o zi înainte să-mi vorbească, mi-a povestit un incident care a avut loc în casa lor, unde locuieşte întreaga familie.

Deşi fiecare găteşte pentru sine, la ore diferite, Ioana este cea care face curăţenie după toţi.

Fiul ei se afla în bucătărie şi ea l-a întrebat dacă putea să-şi facă şi ea de mâncare.

“Eşti oarbă?” a ţipat el la  ea. “Nu vezi că acum îmi fac eu nişte paste?”

Ioana l-a rugat să-i vorbească politicos.

Atunci, el i-a aruncat mâncarea de pe masă pe jos şi a început să arunce de pereţi cu vase, cu aparatul de radio şi cu tot ce a mai găsit prin bucătărie.

Cioburile s-au împrăştiat peste tot, provocându-i tăieturi Ioanei, pe faţă şi pe gât.

“Ar trebui să te omori, pentru că te urăsc, nebuna dracu’!”, i-a spus el, împingând-o.

Uneori, o loveşte în prezenţa tatălui, însă Dan nu spune nimic.

Ioana a citit mult pe internet despre femei abuzate şi crede că suferă de sindromul Stockholm – prin care femeile ajung să empatizeze cu agresorul, ca strategie de accepta şi a face faţă victimizării.

“Fiul meu mă loveşte, bărbatul meu mă umileşte, iar eu rămân cu ei. Nu e normal; nu se poate să mănânc bătaie, să fiu redusă la zero şi eu să rămân acasă.”

Înainte să închidă telefonul, Ioana întreabă dacă există vreo linie telefonică specială pentru femeile abuzate din România.

De-a lungul cercetării mele, nu am gasit nici una.

“Când vrei să te sinucizi,” spune ea, “ar fi frumos să ai pe cineva cu care să poţi vorbi.”

Sunt de acord – societatea în care o femeie se gândeşte să-şi taie venele cu un cuţit şi care cere ajutor unui jurnalist, nu este o societate sănătoasă.

 

Numele victimelor au fost schimbate.

Mulţumiri pentru: Ana, Mihaela, Eleonora, Mădălina şi Ioana, pentru curajul de a vorbi. Editorului meu, Michael Bird, şi lui Ştefan Candea, pentru oportunitate, apropiaţilor mei, pentru că mi-au fost alături când am fost copleşită de munca de cercetare.

 

Acest articol a apărut pe site-ul TheBlackSea.eu. Traducerea de faţă a fost realizată de TOTB.ro.

TheBlackSea.eu este o echipă interdisciplinară de jurnaliști, fotografi, designeri, editori și programatori care a constriut o platformă multimedia ca alternativă la media tradiționale. Ei ne propun investigații complexe și povești de viață cotidiană din jurul Mării Negre într-o publicație în limba engleză, non-profit și fără reclamă.

 

Puteţi citi şi:

De la palmă, la lege. Cum le protejează statul român pe femei în faţa bărbaţilor bătăuşi

Femeia de lângă noi, victima violenţei domestice


5 comentarii

  1. Imi pare rau sa o zic, dar desi gravitatea problemei vorbeste de la sine, nu e abordata bine. Si asta e o problema de ani de zile. Numai barbatii abuzeaza. Apai, eu is barbat si-am patit-o, e drept, ca un copil, de la o femeie care a abuzat tot si pe toti pe care a pus mana. Nu sunt numai barbatii, si-n primul caz, instigatorul clar a fost o alta femeie, care sigur asa si-a educat propriul copil sa se poarte. Motivul pentru care vedem violenta domestica e fiindca suntem intr-o tara prepodenrent rurala, ori viata la tara in Europa de est este, a fost, si inseamna o stare vesnica de violenta, de obicei pentru pamant. Mentalitatile de genul asta nu se scot de pe o zi pe alta si mai ales nu se scot cautand vinovati. ceea ce vreau sa spun este ca mai bine s-ar propune solutii, viabile, pentru probleme nu vesnica, barbatii vor sa domine deci bat. Sunt sigur c-or sa-mi sara o groaza in cap, dar pana cand problema nu e abordata si prin prisma tratarii bolilor psihice de care sufera un numar imens de barbati, putem avea cate un refugiu la fiecare femeie din europa ca abuzul nu va inceta. Merge in ambele directii si sunt femeie la fel de abuzive, daca nu mai rau uneori, decat barbatii. O intrebare sexista adresata mereu, vai dar ce-ti poate face o femeie? poate foarte bine sa te omoare c-un cutit in inima. Sau sa-ti otraveasca relatiile cu alte femeie pe toata viata( ilustrat foarte clar chiar in articol ). trebuie scoasa mentalitatea de victima si pusa in loc cea de individ cu drepturi si responsabilitati. Fiindca perpetuarea gandirii ca o victima numai face femeile si mai vulnerabile la pradatori de toate felurile, ca sa nu mai zic ca pentru multe e si o cale ideal sa obtina atentie. fenomenul e foarte complex si nu are doar o singura parte.

  2. DOOM, statistica zice ca barbatii abuzeaza mai mult, cu forta fizica, arma cu care abuzeaza cei multi si primitivi…bineinteles ca si femeile pot abuza, psihic, dar mai rar, pentru ca noi suntem inca la treapta de primitivi. Nu conteaza, femeie sau barbat, ar trebui sa avem legi ferme impotriva abuzului. Dar ce sa pretindem de la parlamentul nostru facator de legi, cand abuzurile sunt aparate pe toate nivelurile?! Abuz inseamna sa folosesti forta (fizica, psihica) impotriva celui mai slab. Multa lume este abuzata in tara asta, doar ca unii nu realizeaza si nu isi folosesc armele.

  3. Slava Domnului, avem inca sute de duhovnici excelenti in Romania. Avem cu cine vorbi, numai sa vrem. Solutia este, de cele mai multe ori, peste strada. In schimb, noi o cautam in medicamente. Cu rezultatele care se vad.

  4. duhovnici? sa fim seriosi, religia e misogina si discrimatorie in favoarea barbatilor, asa ca ar trebui sa existe mai multe centre de refugiu si mai multi psihiatri

Leave A Reply