Când sătenii devin profesori, iar orășenii ucenici

Dacă americanii au început să fabrice comunități prin așa-numitul proces de community building, România le are de secole în mediul rural și ar trebui să le conserve și să le ajute să se dinamizeze. Pe asta își bazează filosofia Alexandra Vasiliu, co-fondatoarea întreprinderii sociale Village Life. “Comunitatea e ceva organic, care crește și se dezvoltă în sute de ani”, spune ea, “iar la noi există încă, dar începe să se destrame”. Dezamăgiți de viața și de mare parte din oamenii cu care au interacționat în Canada, Alexandra și soțul ei Greg s-au mutat în România pentru a le oferi orășenilor “experiențe locale” în sate unde nu se întâmplă nimic, iar comunităților rurale imboldul de a conștientiza valoarea resurselor pe care le au și de a-și găsi apoi propria cale de dezvoltare.

 

de Ionuț Dulămiță

 

Alexandra Vasiliu s-a mutat cu mama ei în Canada când avea 21 de ani și era studentă la Academia de Studii Economice din București (ASE). Pe IT-istul american Greg Bugyis l-a cunoscut în România, în perioada în care ea făcea voluntariat la organizația studențească AIESEC, iar el un internship în technical writing, facilitat de aceeași organizație studențească. Când Alexandra a plecat în Canada, Greg s-a întors în State, unde și-a finalizat studiile în computer science la Universitatea Purdue din Indiana, apoi s-a mutat în Vancouver cu viitoarea lui soție și cu mama ei. Alexandra s-a transferat la Universitatea Simon Fraser, unde a studiat business și științe umaniste, apoi a lucrat într-o librărie și pentru ONG-ul “Big Brothers”, care “găsește mentori bărbați pentru băieți din familii cu mame singure”. A făcut și voluntariat pentru asociația Neighbourhood Houses, “tot un fel de community development, exact ce facem noi acum. Organizau tot felul de cursuri, ateliere pentru copii cu mai puține posibilități, pe fiecare cartier”. Greg, cu care s-a căsătorit în 2009, își găsise un job în IT la o firmă din SUA care îi permitea să lucreze de la distanță.

“În Vancouver, unde stăteam noi, totul e foarte scump, chiar și în suburbii”, spune Alexandra (foto). Cei doi spun că și-au dorit un stil de viață pe care nu-l puteau avea acolo. Nu își permiteau mâncare bună în fiecare zi, majoritatea produselor fiind ca plasticul, iar distanțele foarte lungi îi obligau să petreacă mult timp în trafic. Îi speria perspectiva de a-și lua un credit pentru o casă și de a rămâne blocați în datorii, la care s-au adăugat și relațiile de suprafață cu oamenii întâlniți. “N-am simțit că pot să depășesc niște clișee conversaționale și niște relații foarte superficiale cu oamenii”, spune Alexandra. “Canadienii au tot timpul o frică de a greși. Li se sugerează că trebuie să fie perfecți sau să nu-și arate nici un fel de vulnerabilitate, cel puțin pentru o perioadă foarte lungă de relație. Trebuie să știi ce să spui, când să spui și mereu ești atent. Lor le intră în sânge chestia asta, nu se forțează, în timp ce eu simțeam că trebuie să fac o supra forțare și eram obosită”.

După ce s-au căsătorit, Greg (foto jos) și Alexandra au călătorit câteva luni în Asia de Sud-Est. Ea făcuse niște cursuri de Photoshop și design, el își aranjase un job part-time de la distanță la compania din SUA și lucrau împreună la site-uri pentru a-și susține financiar aventura. În tot acest timp le-a încolțit ideea de a părăsi Canada. La finalul călătoriei în Asia, au poposit și în București și n-au mai plecat de aici. Alexandra a participat la o conferință organizată de asociația RoPot (Hub Bucharest), având ca temă antreprenoriatul social. “Aveam deja convingerea că în România există foarte mult potențial în zona rurală”, spune ea. “Când mă întorceam aici, observam că partea urbană tinde către ceva care nu ne este neapărat specific, este doar o copiere cumva. Adevărata bogăție în România stă în resursele de bază, de la țară. Noi n-am trecut prin tot procesul ăsta de industrializare capitalistă cum au făcut-o americanii, care au ajuns să rupă orice fel de legătură cu pământul”.

 

 

Cu această idee în minte, Alexandra a propus la conferința mai sus amintită ideea de dezvoltare rurală prin valorificarea patrimoniului sau a specificului. “Spre surprinderea mea, au venit foarte mulți oameni la chestia aia. Mulți dintre ei aveau experiență în întreprinderi sociale, așa că mi s-a format ideea asta: să organizăm experiențe pentru oameni la țară”. Greg a sugerat să înființeze o asociație, care funcționează din 2011, iar în 2010, cei doi soți au stabilit contactul cu Fundația PACT, care le-a recomandat unul din satele în care lucrează: Poienița, județul Argeș. PACT este o ONG din domeniul dezvoltării comunitare și al economiei sociale care sprijină înființarea de grupuri de inițiativă locală și organizații comunitare în sate și orașe mici prin programul PACT pentru COMUNITATE. Fundația i-a pus pe Alexandra și pe Greg în contact cu asociația comunitară din Poienița și a obținut anul trecut, împreună cu asociația lor, o finanțare de 11.500 de dolari pentru întreprinderea socială.

Scopul principal al Village Life, spune Alexandra, este dinamizarea unor comunități rurale “care sunt foarte încete, practic nu se întâmplă nimic acolo”. “Multe dintre ele, cel puțin în Vâlcea, unde ne extindem acum, sunt și defavorizate; în unele se poate ajunge doar cu piciorul”. Întreprinderea socială își propune să atragă atenția unor vizitatori din mediul urban, care vin în comunitățile de mai sus și care “nu sunt turiști, ci oameni care vor să învețe ceva”. Totodată, încearcă să le sădească localnicilor imboldul de a dezvolta idei de antreprenoriat care să le crească nivelul de trai. Invariabil, proiectul implică reconectarea urbanului cu ruralul și face asta prin vânzarea a trei tipuri de activități în satele unde își desfășoară activitatea.

 

 

Prima dintre ele sunt ateliere cu un specific anume, în care vizitatorii învață să altoiască copaci, să mulgă animalele, învăță diversele tipuri de frunze din pădure, cum se colorează, ce forme au, învață să facă brânză, asistă la nașterea iezilor și a mieilor, la diverse obiceiuri ș.a.m.d.. “Înveți diverse lucruri care sunt specifice zonei și pe care oamenii de acolo le știu”, spune Alexandra. “Ei devin cumva profesorii, iar orășenii devin ucenici și ambii văd valoarea în lucrul acela și se inspiră unii de la alții. E o punte de legătură între două medii sociale foarte diferite, pentru că la noi există o ruptură foarte mare între rural și urban”. Pentru acest tip de activitate, grupurile de vizitatori sunt mici (pot fi și două persoane).

Al doilea tip de activitate implică grupuri mai mari, de maxim 20-30 de persoane – “dacă sunt mai mulți, se duce deja într-o direcție de masă în care noi nu vrem să mergem” –, pentru că și evenimentele sunt mai ample. O șezătoare, de exemplu, sau tunsul oilor – la care conlucrează și vizitatorii. “Vizitatorii nu vin și creează ceva nou”, spune Alexandra, “ci se integrează în ceva ce deja există. Șezătoarea de acolo se face în mod natural, doar am organizat-o  la o anumită dată ca să convină de ambele părți. Vizitatorii vin și se îmbracă cu ce se îmbracă oamenii de acolo, învață cântecele”. Pentru ambele tipuri de activități se percepe o taxă de participare, din care 25% revine întreprinderii sociale, iar restul sătenilor, pentru resursele consumate, iar cazarea se face în gospodării țărănești cât mai “autentice, tradiționale”.

Al treilea tip de activitate este voluntariatul în satele implicate în proiect, care se poate face doar atunci când membrii comunității au un proiect pentru care au nevoie de expertiză sau o mână de ajutor atunci când nu pot face unele munci de unii singuri. “De data asta, voluntarul nu plătește decât o taxă modică de participare către noi, iar familia respectivă beneficiază de munca sau de expertiza lor. Poate fi un expert, atunci când e un proiect local, sau cineva care vrea să facă muncă fizică – caz în care taxa de participare e mai mică, pentru că nu poate sta mai puțin de 10 zile. Dacă stai mai puțin de 10 zile ar trebui să plătești pentru că mai tare deranjezi omul decât îl ajuți“. Profitul Village Life este reinvestit în activitățile sale, pentru că asta e regula întreprinderilor sociale.

Până acum, Village Life a organizat doar primele două tipuri de activități, în trei sate din județele Argeș, Dolj și Prahova, dar vrea să-și extindă activitatea în 12 comunități din județele Prahova, Argeș, Gorj, Dolj, Vâlcea și Sibiu, cu ajutorul fundației PACT. Aceasta din urmă îi facilitează intrarea în interiorul comunităților. În fiecare dintre acestea există/va exista un grup de inițiativă locală format cu sprijinul și sub îndrumarea fundației, grup care îi ajută pe beneficiarii întreprinderii să se integreze în comunitate și sugerează ce activități pot fi valorificate, pentru că știu zona. “Întreprinderea socială are nevoie, pentru că acoperă o arie foarte largă și e greu să manageriezi din București, de niște furnizori de experiențe locale”, spune Luiza Cristea, coordonatorul proiectului din partea fundației PACT. “Nu poți să trimiți vizitatorii acolo și să lași lucrurile să se întâmple. Trebuie să ai un proces inițial de facilitare în interiorul comuniății respective, prin care să formezi un grup de inițiativă care știe exact care sunt modalitățile de promovare, pentru că ei cunosc comunitatea și resursele. Vizitatorii, când merg acolo, trebuie ghidați, nu numai în gospodăriile respective, ci și în comunitate, să se integreze”. Vizitatorii sunt atât străini, cât și români, majoritatea cu venituri medii.

 

Japonezii mulg vaci românești

 

Pe lângă activitățile propriu-zise ale întreprinderii, care le aduc un venit suplimentar, deși nu în mod constant, localnicii au ocazia să vândă și produse locale. De altfel, unul din scopurile proiectului este să încurajeze indirect mici inițiative în zona rurală. Sătenii pot să-i aștepte pe vizitatori cu târguri de produse locale, organizate special pentru ei, și să vadă astfel ce produse merg mai bine pe piață. “Noi nu ne-am gândit să le oferim o sursă constantă de venit, ci doar un plus pe ideea asta filosofică, potrivit căreia ei, la un moment dat, să-și găsească propria cale și propria idee de antreprenoriat, să-i deschidem”, spune Alexandra. “Vrem să ne axăm pe genul de activități care să aibă o aplicație în viitor, să poată fi folosite într-o inițiativă de antreprenoriat. Într-un final, vrem să facem și niște meniuri cu toate lucrurile pe care le pot face vizitatorii în sate, lucruri pe care nu le organizăm noi, ci care există deja acolo. Că poți să cumperi miere de la nea Ion, că poți să iei cea mai bună brânză nu știu de unde. Beneficiile se extind cumva”.

Alexandra Vasiliu și Greg Bugyis au făcut în România ce n-ar fi reușit să facă în America de Nord sau poate le-ar fi fost mai greu s-o facă. “În State”, spune Greg, “fermele mici, de familie, cum sunt aici în România, nu mai există. Nu mai pot fi profitabile, nimeni n-ar mai putea trăi de pe urma lor. Prețurile [pe care le primesc pe produse]sunt foarte mici. De pe autostradă vezi câmpuri uriașe cultivate cu mașinării – cam ăsta e fermieritul în America, e industrial. Prima oară când am văzut România rurală în 2004, era ca un tablou idealizat a ce trebuie să fie”. Apoi, în America de Nord, spune Alexandra, se încearcă manufacturarea de comunități, se vorbește despre building communities: iei un om de acolo, unul de dincolo, oameni care n-au nimic în comun, îi pui la un loc și încerci să faci o comunitate din ei. “Mi se pare o chestie super aritificială. Comunitatea e ceva organic, care crește și se dezvoltă în sute de ani, iar la noi (n.r. – în România) există încă dar începe să se destrame, asta e problema. Americanii se chinuie atât de mult să facă grădini urbane, slow food movements, organic food peste tot și le este foarte, foarte greu, pe când la noi există lucrurile astea. Lucruri pe care oamenii le aruncă la coș ca fiind demodate. De curând am aflat că e mare modă la Hollywood cu niște haine inspirate din iile românești, La Blouse Roumaine. De ce să nu se facă la noi niște chestii de genul ăsta, de ce să se plângă lumea vai, statul, nu face nimic statul? Toată lumea stă, iar resursele materiale și imateriale sunt acolo, există”.