Când oamenii simpli îi ajută pe refugiați mai mult decât guvernele

3

În fiecare zi, circa 1.000 de refugiați, dintre care mai bine de jumătate provenind din Siria, ajung în Grecia, anunță Națiunile Unite. Insulele Kos, Kalymos, Leros, Chios sau Lesbos, cunoscute destinații turistice, nu au dotările necesare pentru a face față miilor de oameni nevoiți să-și abandoneze casele și țările, din cauza conflictelor violente, iar Europa întârzie să adopte o politică unitară și eficientă, pentru salvarea acestor vieți. Pe fondul unor controverse din ce în ce mai ostile și al unui climat economic precar, mai mulți cetățeni greci obișnuiți s-au solidarizat pentru a le oferi o mână de ajutor refugiaților.

Giorgos Tyrikos-Ergas, membru al organizației neguvernamentale Agkalia, este unul dintre cei care se implică în ajutorarea refugiaților care ajung zilnic pe insula Lesbos. Ergas povestește de la fața locului, pe contul său de Facebook, câteva dintre întâlnirile cu oameni

I-am dat unui refugiat sirian 50 de euro, dar nu a vrut să-i accepte, spunând Eu sunt singur, mă descurc cumva, mai bine dă-i unei familii. Toată noaptea, am stat pe pe întuneric, fără curent, și am discutat despre Heart of Darkness al lui Conrad, cu un profesor pakistanez de literatură engleză de la Universitatea din Lahore. Un tânăr afgan mi-a recitat din Sappho și mi-a spus că-i pare rău să ajungă pe insulă în postura unui refugiat murdar.

Un DJ care tocmai și-a terminat programul de noapte, vine la 7 dimineața, nedormit, și oferă cei 70 de euro pe care i-a câștigat, să-i ajute pe oameni, după care pleacă zâmbind pe motocicletă. Un imigrant grec din Germania vine și spune-n grabă că va plăti el în avans fructele, iar după câteva momente, mi-am dat seama că plătise în avans fructe cât să le-ajungă oamenilor o lună de acum încolo, dar omul nici nu-și spune numele și nu așteaptă să i se mulțumească.

Am primit un mesaj de la un sirian cu o familie minunată care a trecut pe la organizație luna trecută și care ne spune am ajuns în Germania, am reușit, am supraviețuit. Am zis că nu voi mai posta nimic, dar nu mă pot abține să nu vă împărtășesc aceste lucruri. Nu am avut puterea de a ne imagina astfel de situații. Sincer vă spun, nu am dreptul de a povesti lucrurile la care suntem martori, bune și rele, pur și simplu nu am acest drept.

Organizația Agkalia (Îmbrățișare) este condusă de preotul Papa-Stratis, care, în ciuda unor grave probleme de sănătate, îi ajută pe refugiați, oferindu-le hrană și adăpost. Mulți dintre cei care ajung pe insulă sunt nevoiți să meargă 10-20 de ore pe jos, pentru a ajunge la punctele de înregistrare. Mai multe despre eforturile lui Papa-Stratis, pe care Națiunile Unite îl numesc un bun samaritean, puteți afla din clipul de mai jos.

Pe aceeași insulă, un alt grup de cetățeni s-a mobilizat în jurul taberei Kara Tepe, unde sunt găzduite circa 3.000 de persoane și unde, potrivit unui articol de luna trecută, funcționau până de curând doar cinci grupuri sanitare și două dușuri.

De asemenea, inițiativa O Allos Anthropos (Celălalt) distribuie mâncare gratuită pentru toată lumea.

”Mulți văd acțiunile noastre ca pe operă de caritate, alții ca pe pomană, alții cred că suntem o cantină a săracilor, unora le pare rău, alții spun că n-au ce face, unii chiar ne înjură. Un lucru vreau să vă spun, chiar dacă nu veți fi de acord. Nu e vorba de caritate, e vorba de solidaritate din partea tuturor, către oricine: toată lumea participă, chiar și refugiații. Este vorba de respect reciproc. Și, de asemenea, de dragoste pentru alte ființe umane, indifierent de culoarea pielii, de etnie și religie.”

Pe Insula Kos, grupul de voluntari Symmaxia (Coaliția) le oferă ajutor refugiaților stabiliți temporar la Captain Elias, un hotel abandonat transformat ad hoc în tabără. ”Azi [duminică], voluntarii Symmaxia au distribuit mâncare pentru aproape 700 de refugiați și imigranți. Sperăm ca în curând și restul refugiaților să fie informați și ca toată lumea să primească de mâncare la hotel.” Pe aceeași insulă, o fostă asistentă medicală din Marea Britanie le oferă serviciile necesare refugiaților cu probleme de sănătate.

În orașul Tesalonic, cetățenii reuniți în Mișcarea pentru Solidaritate cu Refugiații oferă hrană, siguranță și alte provizii necesare refugiaților, iar de curând, odată cu violențele împotriva refugiaților de la granița dintre Grecia și Macedonia, voluntarii s-au stabilit și într-un sat din apropiere, pentru a le oferi oamenilor apă, mâncare, haine și obiecte de uz sanitar.

Anul acesta, peste 160.000 de refugiați și imigranți din țări învecinate afectate de conflict au ajuns în Grecia, în ultima lună numărul acestora depășind numărul total înregistrat în prima parte a anului. Națiunile Unite atrag atenția guvernului grec în ceea ce privește lipsa de inițiativă și de strategie centralizată, pentru soluționarea acestei crize. Până la elaborarea unei strategii, pentru rezolvarea unei probleme care trenează de ani buni, dar care a crescut semnificativ în ultima perioadă, singurii care pot oferi ajutor refugiaților sunt cetățenii.

Sursa: Global Voices


3 comentarii

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger