Din cartea de debut a lui M. Duţescu, cel mai original text e iniţial ne vorbeam la per tu, portretul crud al unui om de afaceri, un fel de Kapitalism – reţeta noastră secretă în versuri. Dacă vreţi să aflaţi mai multe de la acest observator acut al lumii contemporane, veniţi joi seară la librăria Bastilia.
iniţial ne vorbeam la per tu
#1
Dacă e să fim sinceri, pornisem cu stângul –
încă de la Kick-Off Meeting ieşise nasol
traducerea simultană era fix pe lângă
chiar dacă madam avea o mie jumate pe lună plus bonus
Alina socotise locurile cu unul în minus
motiv pentru care însuşi Motti (sosit un pic mai târziu)
a trebuit să stea pe scaunul secretarei, adus cu deranj
în timpul teleconferinţei cu cei din Ankara
dl. Corneliu, stresat, intra şi ieşea
cam din 2 în 2 minute din sală
îşi scotea verigheta şi o învârtea ca pe titirez
după care o muta pe degetul mic, şi iarăşi la loc.
Vizavi se lucra la un turn, era zgomot, deşi
tâmplăriile şi pereţii-cortină costaseră o avere
dar probabil că ăia aveau utilaje vechi + norme
HG 493/2006 implementate prin părţi. Şi atunci
s-au ridicat şi-au plecat fără să decidă nimic.
Ne era teamă că pierdem contractul, Alina încerca
să spună o glumă, în timp ce dl. Corneliu
mai agitat ca oricând, aliniase cele 4 secretare în hol
(veniseră în adidaşi…) şi, cu un Cosmo în mână
le măsura din priviri încercând să-i găsească fiecăreia
un outfit adecvat. Nu vroia să mai fie făcut de râs
şi pe 20 august, la Top Management Meeting.
#2
Cum stăteam la masă, şi oricum se vorbea în germană
eu mă uitam pe pereţi – era desenată o vacă şi
părţile ei componente
cu o mică legendă într-un colţ al panoului.
La început au adus oala de supă. Era bună
şi dl. Corneliu i-a rugat să cureţe carnea de pe oase
iar oasele să i le împacheteze cu grijă (în ceva termo-
rezistent) ca să le ducă la Bucureşti, acasă, la câini.
După supă, au adus carnea (cea de pe oase). Era bună
şi moale, şi delicios de lejeră. Cu piure de pere
varză de Bruxelles şi cartofi mărunţiţi, amestecaţi cu
unt şi spanac. Aveau ţepuşe de aramă
cu care au extras măduvioara
şi ne-au servit-o fierbinte
pe nişte platouri mici. Am băut vin
dl. Corneliu a plătit, şi într-un final am plecat
un taxi ne-a dus la aeroport. Şi iarăşi
aeroport – cel de acasă – cu şofer şi XC 90
+ 2 câini lipiţi cu botul de geam
agitându-se bucuroşi pe bancheta din spate.
Erau mici (mi-i închipuisem mai mari) albi şi lăţoşi
păreau gemeni
dar aveau zgărdiţe diferite: unul Burberry şi celălalt
Chanel sau Dior – oricum, ceva auriu
Între două telefoane
dl. Corneliu m-a rugat să stau acolo, în spate, cu ei
dar să nu le spun ce le-a adus din Viena.
Le facem surpriză – mi-a zis – le facem surpriză!
#3
Ultimul infarct l-ai făcut când încercai să vinzi casa
din Grădina Icoanei. Te-a ridicat un rigipsar de pe jos
şi te-a trimis la spital cu un taxi. N-a avut la cine
să sune – pe maică-ta n-ai reuşit s-o convingi
să se mute cu tine aici. Vorbiţi la telefon o dată la
câteva zile, şi de multe ori aberează – ultima oară
a primit 2 nemţoaice drogate în casă, crezând că
în sfârşit v-aţi întors, tu şi cu frate-tău. Pe el
nu l-ai mai văzut de ani buni – nu vrei să auzi nimic
de Milano, după cum nici de Praga, unde încă locuieşte
fosta (şi singura ta) iubită, Miss FHM Czech Republic
2001. Acum, în spital, timpul se măsoară în mililitri
de glucoză şi calciu, nu există birouri notariale
şi lucrurile stau în general altfel. Îmi spui că
era bine dacă fratele tău avea un copil. Ţi-ai fi dorit
un nepot căruia să-i faci acte pe casele din Bucureşti
Odessa şi Brno + hotelurile din Timişoara şi Belgrad.
Un băieţel care să intre pe geamul rezervei
purtat de un avion de hârtie, să te îmbrăţişeze
şi să te atingă cu două degete pe obraz, sau pe frunte.
#4
Aveau converse şi lacoste
la acelaşi preţ, doar o diferenţă de 5-10 euro.
Era în toamna lui două mii şase, iar pe Maria
hilfer Strasse nu apăruseră încă maşini albe
adidaşi albi, magazine cu mobilier alb.
Vroiam lacoste albi, dar dintr-un motiv oarecare
mi-am cumpărat converse negri, cu o steluţă
neagră din piele, pe lateral.
Seara ne-am strâns la o cârciumă
în Prater, unde se cântă, se bea bere
şi se mănâncă ciolan. Şi – îmi este
ruşine s-o spun – l-am recunoscut f. greu
pe dl. Corneliu aşa, fără costum şi cravată.
Era casual: purta jeanşi cu multe fermoare
şi acei lacoste albi, superbi, pe care
mi-i dorisem atât de tare şi eu. Îi veneau minunat.
Îl priveam cum se mişcă neobosit printre mese
cum se fotografiază cu Billy şi Dror (veniţi din NY
special pentru noi) şi, în mod sigur
atunci au luat împreună decizii importante, majore.
Mai apoi, peste un an – când au schimbat
fotoliile şi candelabrele în Fratelli şi au făcut totul
alb, alb – dânsul a apărut cu un Jaguar
XK convertible, personalizat, bleu-bebeluş.
#5
Fiindcă nu ştii cât durează înfiinţarea unui offshore.
Fiindcă nu eşti sigur că vor plăti.
Fiindcă e posibil să plătească, însă la cursul
din ziua când vor primi OK-ul pe cashflow.
Fiindcă ei au avocaţi. Şi tu n-ai coaiele lor. Deci
nici avocaţii tăi
plătiţi cu maxim 5000 / contract
n-au coaiele unor avocaţi plătiţi cu minim 30
000 / acelaşi contract.
Până la urmă, ieşiţi împreună la masă. Franz poartă o
cămaşă brodată, cu flori lila pe fond bleumarin
despre care-ţi închipui că a costat mult.
Are sacou de in, dar observi imediat eticheta:
e Zara. Îţi pare de neînţeles şi revoltător.
Ca şi povestea despre drumul lui zilnic până la muncă –
cu Lamborghini Gallardo de acasă până la
intrarea-n Viena, unde îl lasă într-o parcare
şi ia un Golf mic, cu care vine, lejer, la birou.
Lângă el e Andreas. Încă de la prima întâlnire
ţi-a spus că e gay, la fel cum un coleg de facultate
a spus tuturor în prima zi de şcoală că el
e evreu, ca să evite orice surprize. Andreas
stă cu nişte căşti în urechi, ascultă muzică clasică.
Franz comandă ton la grătar, cu lămâie şi rucola.
Mănâncă puţin din salată, nu se atinge de restul.
Îţi vorbeşte despre familia lui: are o fetiţă de 12 ani
care-l iubeşte mult, deşi îl vede rar. Ea doarme
când el pleacă, şi la fel atunci când se-ntoarce.
Franz doarme cca. 4 ore / noapte
pleacă la birou pe la 5, se întoarce noaptea la 12.
Afli că soţia lui nu lucrează şi uneori, dimineaţa,
când o priveşte dormind se gândeşte că nu, n-o cunoaşte
deloc. Râde, şi te invită să ciocniţi un pahar. Ar trebui
să râzi şi tu, şi să bei. Însă tu ai prefera să dispari
fix acum, să pleci cât mai departe – eventual la ai tăi
la Braşov. Acolo e discoteca fratelui tău. Acolo
problemele se rezolvă telefonic, sau cel mult cu bani.
#6
La check-in s-a întâlnit întâmplător
cu un prieten de-al lui – impresar muzical, gen
venit să contracteze concertul George Michael din mai.
Au băut o cafea şi au stabilit să se vadă
amândoi mai pe seară, la cină, dar să-i aducă
şi pe “prietenii” lui, adică pe noi. Aşa că am mers toţi
la un restaurant indian undeva prin South Kensington.
Era plin, pe două etaje, verzui cu stucatură maro
la fel şi chelnerul (ten verzui, straie maro)
şi probabil că şi lui i se păruse la fel, pentru că
efectiv i-a mâncat zilele bietului om
vorbindu-i doar în română, şi punctând uneori frazele
cu câte-un cuvânt ţigănesc: “Haorde, dă-te dracu’
nu te fă că nu mă-nţelegi, adu – fii un pic atent, şefu’
– o cafea mare – eşti atent? so keres? – dar ai grijă
FĂRĂ frişcă, şefu’, ai grijă, te-am spart” până ce
Alina i-a spus că ea vrea să plecăm. Şi atunci a dat-o
afară, pe loc, iar în locul ei a angajat pe altcineva
(a rezolvat totul rapid, din telefoane) un tip brunet
şi grăsuţ – Daniel Jenişor – căruia noi îi spunem DJ.
#7
– Forwarded Message –
From: Anda Brezan
To: [email protected]
Sent: Mon, October 19, 2009 10:44:43 PM
Subject: Fw: REF: bona aia de care vbeam ieri
Desigur, dacă n-ar fi fost atât de incompetentă
poate nici noi nu montam sistemul
de supraveghere online. Dar ea adormea la TV
salteluţa cu senzori bâzâia încontinuu – copilul
putea să moară asfixiat – şi degeaba: tăiai lemne pe ea
în schimb cerea lună de lună mai mult.
La început îl trimiteam zilnic pe DJ s-o verifice
să controleze poziţia camerelor, IP-ul şi mufele
însă cu timpul ne-am mai calmat, am concediat-o
şi ne-am implicat noi înşine, proactiv, în aventura
vieţii în trei. Pe fetiţă am botezat-o Teea
Cornelia – primul nume l-am ales eu, după Téa Leoni
(actriţa mea preferată) iar al doilea, evident
e al lui iubi 🙂 Eu mai vreau un copil
chiar dacă iubi al meu îmi spune întruna că
D-zeu a văzut totul, iar acum îl pedepseşte
şi, mai mult ca sigur, o să-i dea tot o fată.
Please consider the environment before printing
*************************************************************************
This message is classified as confidential and exclusive property of CSP Residential. It is intended only for the individual or entity named and others authorized to receive it. If you have received this message by error, please notify us immediately then delete it from your system. We appreciate and we thank you for your support in keeping our correspondence confidential.
FOTO: George Popescu