Săptămâna trecută, trei londonezi au poposit în București în toiul unei alergări de 1.600 de kilometri împotriva traficului de copii. Rob Martineau, Tom Stancliffe și Guy Hacking, trei oameni de birou, vor alerga în 30 de zile echivalentul a 39 de maratoane, de-a lungul a 9 țări din Europa de Est. Britanicii au ajuns în Capitală cu o zi înainte ca Paul Dicu să finalizeze un maraton de 233 de kilometri în deșertul Sahara, unde a alergat pentru copiii bolnavi de inimă. Astfel de evenimente pentru cauze nobile par să fi luat naștere în anii ’50, când un portorican a străbătut la pas 130 de kilometri pentru a strânge bani de cheltuit în lupta cu cancerul.
Guy Hacking. Foto: Laura Ștefănuț
În fiecare an, 1,2 milioane de copii sunt vânduți întru sclavie, ceea ce înseamnă doi sclavi noi la fiecare minut, scria Rob Martineau, un avocat în vârstă de 26 de ani, pentru Huffington Post. Victimele lucrează în bordeluri, în ateliere cu condiții grele de muncă, în fabrici de canabis sau la colțuri de stradă din toată lumea. „Pașapoartele le sunt confiscate, iar copiii sunt foarte vulnerabili, trăiesc într-o situație din care nu pot scăpa”, ne-a spus Rob vinerea trecută, într-un hotel din București unde s-a bucurat de fizioterapie și masaj, cu sprijinul Centrului Rațiu pentru Democrație. „Victimele traficului cred că merg într-un loc mai bun, li se spune că li se va găsi un job, că vor fi bogați și fericiți. Așa că există multe exemple de participare voluntară, iar pentru a combate asta e nevoie de conștientizare”.
Pentru a spori această conștientizare, Rob și doi prieteni de-ai săi, Tom (29 de ani) și Guy (30 de ani), au început vara trecută proiectul Run for Love 1000 și au pornit pe 31 martie din Odessa, Ucraina, într-o alergare de 1000 de mile (1.600 km) care se va sfârși pe 4 mai în Dubrovnik, Croația. Obiectivul final este să strângă bani pentru înființarea unui centru destinat victimelor traficului de copii din Marea Britanie. Cele 150.000 de lire sterline (175.000 de euro) pe care speră să-i adune vor fi înmânați organizației Love146, care luptă împotriva traficului de copii. În 2004, membrii asociației s-au dus în Asia de Sud-Est, însoțiți de câțiva anchetatori undercover, și s-au dat drept clienți într-un bordel împănat cu victime ale traficului de persoane. Astăzi, au în Filipine un centru similar cu cel pe care vor să-l înființeze în Marea Britanie cu ajutorul celor trei alergători. Astfel de adăposturi sunt menite să-i educe și să-i reabiliteze pe copiii recuperați din sânul sclaviei.
Tom Stancliffe
În București, britanicii s-au întâlnit și cu oficiali guvernamentali, ONG-uri și cu ambasada Marii Britanii pentru a discuta fenomenul. Rob spune că, pe lângă o conștientizare mai mare, e nevoie de o colaborare srânsă între guvernele europene în privința traficului de copii și de o mai bună educare a controlorilor de la punctele de frontieră, după premisa: „când o persoană cade de pe o stâncă, tot ce facem e să-i prindem jos, când de fapt ar trebui să punem o barieră la vârf”. Avocatul britanic și prietenii săi au vrut însă să-și depășească propriile bariere când au pornit în aventura de 1.600 km. Nici unul din ei nu e alergător profesionist și toți au joburi de birou: Tom e și el avocat, iar Guy e bancher. S-au antrenat înainte și după muncă, în ture de 15-20 de mile, și au alergat maratoane în weekenduri. Anul trecut au participat împreună la o cursă de 250 km în deșertul Sahara, pe care i-au alergat în 6 zile.
„Acum am alergat 550 de kilometri în 11 zile”, spune Tom, „e deja de două ori mai mult decât ce am realizat până acum. Corpurile noastre ne învață lucruri noi”. Cei trei britanici aleargă, în medie, 55-60 de kilometri pe zi, timp de 8-9 ore. În zilele cele mai lungi ajung și la 85, iar în drumețiile mai scurte, cum a fost cea spre București, în jur de 30. Campează în curțile oamenilor sau pe marginea șoselelor, dorm în casele famiilor ospitaliere sau în hoteluri. Asta e de fapt cea mai mare provocare în aventura lor, să-și găsească loc de dormit pe timp de noapte. Cu mâncarea se descurcă, deși nu mănâncă ce mănâncă în mod normal atleții. „Mâncăm multă pizza, batoane de ciocolată, multă mâncare nesănătoasă”, spune Tom. „Când ajungem însă în orașe mari”, îl completează Guy, „mâncăm legume. Atunci când suntem pe drum, avem tendința să mâncăm în locurile în care mănâncă șoferii de tir”. Cară cu ei doar strictul necesar: un cort și o saltea mică, bandă protectoare pentru picioare, analgezice, antibiotice și antiseptice (pentru bășici). Cele mai mari probleme de până acum le-au avut cu câinii și cu rănile și durerile generate de efortul cu care nu sunt obișnuiți.
Rob Martineau
Până acum, alergătorii britanici au străbătut trei țări – Ucraina, Moldova și România – și mai au de traversat încă șase: Bulgaria, Macedonia, Kosovo, Muntenegru, Bosnia și Croația, peripeție în care li se vor alătura, în total, alți 200 de oameni pe anumite porțiuni ale cursei. Aceasta se va încheia cu un semi-maraton, în ultima zi a proiectului, care a strâns, până în momentul de față, aproape 110.000 de lire sterline (aflați mai multe detalii pe blogul campaniei).
Acțiuni ca Run for Love 1000 au început să fie populare încă din anii ’50, când cel mai celebru și influent comic din istoria statului Puerto Rico, Ramón Rivero, a încheiat un așa-numit „walkathon” (un maraton care nu implică alergatul, ci mersul la pas). În 1953, Diplo, cum i se spunea comicului, a pășit 130 km în patru zile, timp în care a adunat 85.000 de dolari pentru Liga Portoricană împotriva Cancerului. Asemenea evenimente au devenit populare în SUA în anii ’70; primul walkathon național a fost organizat în 1969, când sute de creștini s-au adunat în Bismarck, Dakota de Nord, și au mers la pas în semn de solidaritate față de săracii lumii și foamea pe care aceștia o îndură. Acțiunea lor a adunat 25.000 de dolari și a răspândit ideea de walkathon, completat și de alergatul în scopuri caritabile. Astăzi, Maratonul Londrei se anunță drept cel mai mare eveniment anual de strângere de fonduri de pe planetă – alergătorii ar fi adunat peste 500 de milioane de lire sterline pentru diverse cauze din 1981 încoace. Aproape 40.000 de oameni au ajuns la finiș anul trecut.
Oamenii care participă la sau organizează maratoane caritabile sunt fie alergători amatori sau aventurieri precum cei trei britanici, care vor să facă lumii un bine, fie alergători profesioniști. În cazul acestora din urmă, aflăm de aici, alergatul în scopuri nobile le poate spori performanța. Astfel de acțiuni se practică și la noi. De exemplu, sportivul Paul Dicu, alergător și practicant al artelor marțiale, a fost anul acesta singurul român care a luat startul pe 7 aprilie în Sahara, în cadrul cursei Marathon des Sables, și a primit, pe 13 aprilie, pentru a treia oară la rând, medalia de finalist al acestei curse considerate a fi una dintre cele mai dure probe de anduranță din lume.
Paul Dicu
Paul a alergat 233 km în 6 zile (cum au făcut-o și cei trei britanici anul trecut), cărând în spate un rucsac de 10 kg și înfruntând temperaturi de până la 54 de grade. A fost o ediție grea pentru el, a luptat încă de la kilometrul 15 al primei etape cu o accidentare la șold și a fost în pragul abandonului vreme de 3 etape. A continuat, totuși, pas după pas, gândindu-se la copiii în beneficiul cărora a pornit la drum: ca și anul trecut, Paul Dicu a alergat pentru a ajuta Asociația Inima Copiilor să strângă bani pentru copiii bolnavi de inimă. În 2012, ONG-ul românesc a amenajat Secția de Cardiologie de la Marie Curie, iar anul acesta va cumpăra mobilă nouă, paturi noi și aparatele care încă lipsesc în secție și va încerca să ajute copiii foarte săraci care trebuie să ajungă în străinătate pentru operații pe inimă.
Cazul lui Paul nu este însă singular. La sfârșitul lui februarie, Andrei Gligor, un IT-ist de 35 de ani care are ca pasiune sportul, a alergat 3.600 de kilometri pentru aceeași asociație Inima Copiilor. Pregătindu-se pentru acealași Sahara Marathon, Andrei a alergat “până acolo”, în cadrul antrenamentelor prin parcuri, pe străzi și la cursele de alergare de peste vară și toamnă, 3.558 de kilometri (distanță în linie dreaptă între București și tabăra Smara – locul din Algeria de unde pornește maratonul). La aceștia se adaugă cei 42 de kilometri și 195 metri ai cursei din deșert pe care Andrei a alergat-o pe o bandă rulantă instalată pe șantierul noii Secții de terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie.
Vreme de 8 luni, Andrei a “vândut” unul câte unul cei 3.600 de kilometri alergați pentru a strânge cei 29.000 de Euro necesari pentru achiziționarea unui scanner retinian. „RetCam Fundus Camera” înseamnă salvarea de la orbire a sute de copiii, în special a celor născuți prematur, care vor putea primi diagnosticul precis și tratamentul corect înainte ca afecțiunile lor oftalmologice să ducă la dezlipiri de retină sau orbire. Cel puțin 200 de copii vor fi diagnosticați anual, iar tratamentul corect le va salva vederea. La sfârșitul cursei, pe 23 februarie, mai era nevoie de doar 10.000 de euro pentru achiziționarea echimpamentului. Kilometrii făcuți deja de Andrei sunt în continuare “de vânzare”, pentru donatori individuali sau companii, pe site-ul campaniei, www.andreigligor.ro.
Dacă demersul lui Andrei vi se pare folositor, puteți face o mică donație, iar dacă mai cunoașteți acțiuni similare, vă rugăm să ni le aduceți la cunoștință.