Camerun: Braconier notoriu, condamnat la trei ani de închisoare pentru ucidere de elefanţi

0

După un proces ce a durat un an de zile, Symphorien Sangha, un braconier binecunoscut din Camerun, Africa, a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru uciderea de elefanţi, trafic cu fildeş şi rănirea unui ofiţer, conform anunţului făcut de tribunalul Boumba-et-Ngoko din sud-estul Camerunului.

 

 

În plus, Sangha – poreclit chiar „braconierul faimos” de către localnici, va trebui să plătească o amendă de 33.500 de euro, iar dacă nu achită această sumă i se vor mai adăuga încă doi ani la sentinţă. Originar din Republica Centrafricană, dar cetăţean camerunez, Sangha este specializat în uciderea de elefanţi pentru fildeş. El a mai fost, de asemenea, acuzat şi de faptul că le-a servit drept ghid braconierilor sudanezi care în 2010 au traversat Republica Centrafricană şi au masacrat elefanţi. A fost arestat în octombrie 2012, în Yokadouma, oraş din partea de sud-est a Camerunului, nu departe de frontiera cu Republica Centrafricană, şi a fost acuzat de uciderea de elefanţi, trafic cu fildeş şi împuşcarea unui ranger în iunie 2010, căruia i-a provocat leziuni fizice grave şi permanente.

„Acum, acelaşi tribunal trebuie să garanteze că fratele geamăn al lui Symphorien Sangha, Jean René Sangha, care se află în prezent în custodie şi care şi-a recunoscut vinovăţia în ceea ce priveşte posesia de colţi de fildeş, dar şi a unei puşti de vânătoare, va merge, de asemenea, la închisoare”, a declarat Alain Bernard Ononino, expert în aplicarea infracţiunilor împotriva faunei sălbatice la WWF Camerun. Fraţii Sangha au fost activi începând din 2006 în Trinaţionala Sangha – o pădure de peste opt milioane de hectare aparţinând statelor africane Camerun, Republica Congo şi Republica Centrafricană – o zonă excepţională prin biodiversitate, cu populaţii importante de mamifere mari, inclusiv gorile şi elefanţi de pădure. În iulie 2012, acest zonă ce include o varietate peisagistică a fost declarată sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind prima oară când o zonă care se întinde pe trei ţări a obţinut această distincţie. „Este o zonă unică, valoroasă pentru întreaga omenire, şi cu toţii avem responsabilitatea de a o proteja. Din date noastre, fraţii Sangha au ucis peste 100 de elefanţi în pădurea aceasta, în ultimii ani”, a mai adăugat Ononino.

 

Sursa: WWF

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger