Călătorie spre Capătul Pamântului: Mendoza, orașul vinului argentinian

1

Pentru amatorii de mâncaruri delicioase, vinuri aromate și licori fine, Mendoza este destinația ideală. Pentru cei care vin dinspre Chile, așa cum am făcut și eu, Mendoza este poarta de intrare în Argentina, deci un oraș-tampon de trecere la spaniola argentiniană, destul de diferită de cea chiliană pentru cunoscatori, la ceaiul mate băut de la primele ore ale dimineții pâna seara târziu, la artizanii pe care îi vei găsi aproape în fiecare oraș, dar și la mașinile vechi și la camionetele prăfuite.

de Răzvan Pascu – www.RazvanPascu.ro

Nu pot spune că sunt un gurmand și nici un iubitor prea mare al alcoolului, sub orice formă ar fi el, însă Mendoza m-a fermecat prin aerul relaxat al oamenilor, prin simplitatea și naturalețea lor.

Ca să cunoști cât de cât orașul și împrejurimile, ai nevoie de aproximativ o zi și jumătate. Orașul îl poți explora în câteva ore, iar seraa te poți plimba printr-una dintre piețele sau străzile sale pietonale, unde artizani locali își țin deschise tarabele cu produse lucrate manual, în principal accesorii și decorațiuni din piele și argint, pâna târziu în noapte. După o plimbare și o sesiune de cumpărături în Plaza Independencia, poți continua pe bulevardul pietonal Sarmiento, cu multe magazine și cafenele.

De văzut este și Mercado Central, care își primește clienții sau vizitatorii cu mirosuri îmbietoare și restaurante deschise cam toată ziua. Cu 30-40 de pesos, adică 7-10 dolari, poți mânca un asado (grătar din carne de vită sau pui) sau un fel de mâncare tradițională.

Cam jumatate de zi îți trebuie pentru a vizita cramele (las bodegas) și fabricile de ulei de măsline din orașul Maipu, aflat la 45 de minute de Mendoza. Drumul îl poți face cu un autobuz local (colectivo), iar pentru a merge de la cramă la cramă poți închiria biciclete.

Nu uitaţi că puteţi câştiga 2 cursuri de tango argentinian. Detalii aici.

Mai multe impresii din călătoria mea în America de Sud puteţi găsi pe blogul www.RazvanPascu.ro şi pe www.TOTB.ro

Citiți și:

Călătorie spre capătul pământului: Revelion pe ritmuri latin-americane

Călătorie spre capătul pământului: Santiago în două zile

Călătorie spre capătul pământului: Impresii din Santiago de Chile

Călătorie spre capătul pământului: America de Sud pe cont propriu

În spatele ultimei cortine de fier: Trenul de la Mao și Steaua RSR de la Ceaușescu

În spatele ultimei cortine de fier: Ultimul episod

În spatele ultimei cortine de fier: Tenorii în frac și papion de pe șantier

În spatele ultimei cortine de fier: Trenul de la Mao și Steaua RSR de la Ceaușescu

În spatele ultimei cortine de fier: La biliard cu coreencele

În spatele ultimei cortine de fier: La Palatul Pionierilor

În spatele ultimei cortine de fier: Războiul Coreii

În spatele ultimei cortine de fier: Cimitirul Eroilor Revoluţionari

În spatele ultimei cortine de fier: La mormântul lui Kim Ir Sen

În spatele ultimei cortine de fier: Kim Ir Sen

Tags:



Un comentariu

  1. Pingback: Călătorie spre Capătul Pământului : Bariloche, oraşul ciocolatei argentiniene » Think Outside the Box

Leave A Reply