Călătorie în laboratorul apotecarilor. Despre pasiunea care face dintr-un muzeu mic o lume mare

Când omul într-adevăr sfinţeşte locul, îţi vei aminti şi omul, şi locul, indiferent dacă vei mai reveni vreodată sau nu vei mai reveni niciodată acolo. Pleci cu un sentiment, nu doar cu fotografii sau informaţii. Pleci cu o stare, nu cu nişte texte repetabile, din care ai reţinut, poate, doar o mică parte. Pleci cu istoria ta împletită cu a locului în care ai fost şi unde, în câteva minute sau câteva ore, un om te-a luat de mână şi te-a dus în poveste. Nu simţi că ai fost şi ai vizitat un loc, ci simţi că ai fost, pentru puţin, eroul locului aceluia.

 

 

de Camelia Jula

 

La Muzeul Farmaciei din Cluj, omul care te ia de mână, te duce în poveste şi te face, hocus-pocus, să devii un mic alchimist sau măcar un ucenic de apotecar este Radu Crişan. Ghidul.

Mărturisesc că joaca de-a farmacia nu a fost niciodată punctul meu forte. Chimia nu m-a atras prea tare ca practică, mai degrabă ca lectură (şi mai degrabă alchimia). Dar, având un farmacist în familie (o mătuşă), am văzut destule sticluţe cu gât ciudat, în care aveau loc reacţii interesante, am făcut experimente şi „creme” (nefolosite, evident, niciodată) sau am observat cum se făceau lucruri care aveau să fie de folos undeva, cuiva. După etapa vârstei jocului, însă, am preferat să rămân cu cărţile despre magii, alchimii şi altele din această categorie. Nu am provocat niciodată explozii prin casă şi nici nu m-am extaziat prea tare în faţa vreunor obiecte din sticlă cu diferite denumiri greu de reţinut, din punctul meu de vedere. Aşa că, pornind de la aceste premise, vizita mea la Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca promitea să fie foarte scurtă: fotografii, date şi cam atât. Am plecat după trei sau patru ore, nu neapărat cu capul vâjâind de informaţii, ci cu o stare euforică, de parcă tocmai aş fi descoperit piatra filosofală. De fapt, l-am descoperit pe Radu Crişan, ghidul muzeului, un om capabil să transforme timpul oricui petrecut în muzeu (indiferent de cât ar fi acesta) în dorinţa de a se juca puţin cu nişte praf de mumie pisată sau de a crea un elixir al dragostei.

 

Recipiente farmaceutice din sticlă

 

Ghidul Radu Crişan este menţionat în Lonely Planet (sfetnicul de călătorie al tuturor cunoscătorilor şi aventurierilor din lume) – în fapt, este singurul ghid al vreunui muzeu din Cluj pomenit de publicaţia amintită (sursa: muzeulfarmaciei.ro). Pasiunea sa pentru muzeu, pentru istoria lui şi moştenirea pe care o păstrează, pasiunea sa pentru a povesti, pentru a scoate din trecut ritualuri farmaceutice fascinante, reţete secrete din cărţi vechi, pasiunea lui este cea care dă viaţă muzeului. Eroul locului este ghidul, pentru că, în fapt, muzeul nu este mare şi plin de săli în care să te pierzi: este o casă veche, în care te plimbi prin trei încăperi cu dulapuri vechi sau vitrine de sticlă, pline cu obiecte şi un subsol unde sunt recreate două laboratoare de farmacie din alte timpuri. Fără Radu Crişan, ai bifa un „veni, vidi şi-am plecat”; cu el, însă, încep să te mănânce palmele când vezi instrumentele de demult şi să te invadeze întrebări cu duiumul despre leacurile altor secole pentru, spre exemplu, eternele căutări ale unei partide de amor perfecte.

 

Leac de demult

 

„În sălile pe care le parcurgem a funcţionat prima farmacie clujeană, farmacia Sfântul Gheorghe, atestată din anul 1573 şi cu cea mai lungă perioadă de funcţionare ca farmacie din ţară de la noi, până în anul 1949, an în care casa a fost naţionalizată”, îşi începe ghidul povestea pe care el o cunoaşte atât de bine, dar pe care o face mereu interesantă pentru vizitatori. Nu contează dacă aceştia sunt cinci, zece sau doi, nu contează dacă este un singur vizitator cel care calcă pragul muzeului, ghidul este alături de el şi îi spune istoria, picanteriile şi, cu puţină tristeţe, temerile pentru viitor. Casa Hintz, cea care găzduieşte muzeul, altădată farmacie, a trecut prin procesul de retrocedare şi ar urma să intre în posesia urmaşilor familiei Hintz, care a deţinut-o. Nimeni nu contestă dreptul lor de a-şi recupera proprietatea, dar un alt loc mai potrivit pentru acest mic muzeu nici nu s-ar putea găsi, aşa că, de la ghid la iubitori ai muzeului, toată lumea speră într-o soluţie de compromis, care să aducă şi familiei, dar şi comunităţii clujene, rezolvarea dorită. În sprijinirea acestui demers, blogosfera clujeană a lansat şi susţinut o campanie pentru Muzeul Farmaciei, care a cuprins nu doar articole de promovare pe bloguri, ci şi organizarea unor evenimente speciale, apariţii în media şi încurajarea vizitării muzeului, inclusiv prin crearea şi întreţinerea site-ului acestuia. Campania este în desfăşurare, tinerii bloggeri clujeni punctând, ori de câte ori au ocazia, importanţa implicării autorităţilor locale, cu un efort financiar meritat, în a păstra acest muzeu unde se află şi acum. „Se pare că, după toată campania susţinută mai ales de tinerii bloggeri din Cluj, au fost sensibilizate chiar şi autorităţile centrale. Să sperăm că vor intra la negocieri cu cei care revendică acest imobil”, spune Radu Crişan.

 

Ce putea face o şopârlă 🙂

 

Expoziţia de obiecte şi cărţi a muzeului datează din anul 1954, când profesorul Valeriu Bologa, şeful catedrei de Istoria Medicinei şi Farmaciei de la vremea respectivă, a convins autorităţile comuniste că această Casă Hintz este spaţiul cel mai potrivit pentru muzeu. Printre obiecte de mobilier vechi, vitrine frumos aranjate cu recipiente din diferite secole sau cărţi cu reţete care abia acum se traduc, veţi găsi, sub bagheta maestrului de ceremonii care vă însoţeşte peste tot, şi leacurile ciudate care acum ne fac să râdem, dar, în alte vremuri, erau la mare căutare: „Praful de mumie adevărată se considera că are puteri miraculoase, că este un fel de panaceu. În Europa medievală se plătea cu aur aşa ceva, deşi era un produs neautorizat. Cel mai sigur, cei care şi-l administrau chiar scăpau de toate bolile, pentru că ajungeau la cimitir”, glumeşte relaxat Radu Crişan. „Cărbunele medicinal se făcea din bureţi de mare incineraţi; ca surse de calciu în farmacii se foloseau pietre din corpul racului, spre exemplu, numite ochi-de-rac, care, ca leacuri băbeşti, erau întrebuinţate şi contra pietrelor la rinichi sau pentru scoaterea unor corpuri străine din ochi; ca ingredient în diuretice şi afrodisiace, iată o biată şopârlă din Arabia; uleiul de asfalt era utilizat ca unguent antireumatic; tonicele şi antihemoragicele conţineau corn de cerb”, arată ghidul exponatele de sub sticlă, povestind, la fiecare dintre ele, dacă într-adevăr aveau vreun efect sau doar efect placebo.

 

Balanţa cu sertare

 

Fiecare set de recipiente are povestea lui: din ce secol provine, din ce zonă, ce scriere a fost folosită pe ele pentru a desemna produsul conţinut – iar povestea ajunge în prezent prin studenţii de la Farmacie, care îşi petrec aici ore în şir studiind aceste vase realizate din diverse materii prime (lemn, sticlă, faianţă, ceramică) şi caligrafiate cu atenţie. „Toate sunt produse manual şi pictate în tehnica ulei, cu denumirea abreviată”, îmi arată Radu Crişan colecţiile care au înfruntat atât de bine vremurile. Alături de recipiente, stau şi diplome, cărţi, cutii metalice cu sticle miniaturale, pe care se pot citi vârstele înaintate. „Pe timpuri, cei care doreau să fie farmacişti, adică să prepare medicamente, erau obligaţi să facă o practică de 4 – 6 – 8 ani, ca să capete experienţă. Apoi, dacă practicantul îndeplinea cerinţele (pentru buna preparare a medicamentelor, mai exact), obţinea acest atestat, care îi permitea să devină apotecar, farmacist”, continuă ghidul periplul printre documentele altor secole. „Aceasta, din metal, este o trusă militară farmaceutică austriacă, folosită de sanitarii militari austrieci până în Primul Război Mondial. O luau în spate, după ei, în tranşee, pe front. Iar aici avem reprezentată homeopatia, o trusă mai mică din secolul 19, cu peste 100 de produse de acest tip şi, aici, faimoasele săruri şi balsamuri conta leşinurilor. Eu le spun contra corsetului”, îmi face cu ochiul Radu Crişan. În altă vitrină stau cărţile medicale de demult, cu descrierea bolilor şi a tratamentelor indicate pentru fiecare, în limbile germană şi latină.

 

Carte de reţete farmaceutice din alte timpuri

 

Raft cu recipiente din laboratorul apotecarului

 

Coborârea în subsolul casei este o altă mică aventură, pe scări abrupte, dar bine luminate: jos se află două laboratoare de farmacişti, din alte secole, amenajate aşa cum erau pe atunci. Cu puzderie de sticle îmbufnate şi colorate, cu gâturi lungi sau neregulate, cu sobele, cu instrumentele de încălzit substanţe pe foc, de decantat, de extras esenţe, cleşti metalici sau colaci de fibră vegetală pentru prins recipientele fierbinţi, cu prese vechi, balanţe pentru măsurat, mojare mari, foarte mari sau mici, cutii pentru medicamente, ambalaje comandate special la olari, făcute din ceramică, tigăi pentru prăjit seminţe, damigene pentru ulei de măsline sau vinuri de la Mediterana, folosite în compoziţia unor unguente, polonice pentru adunat spuma de pe fierturi, scaune mici şi pene pentru scris notiţele experimentelor. Este suficient să închideţi ochii şi să ascultaţi povestea ghidului, că veţi fi acolo, în mijlocul laboratorului în care focul duduie, ucenicii se învârt fiecare cu treaba lui şi voi încercaţi să descoperiţi un nou leac. „Tocmai aţi cumpărat plante medicinale de la persoanele care se ocupă cu culesul, le-aţi verificat să fie corect uscate şi treceţi la treabă. În secolul 18, spre exemplu, la marginea Clujului erau culturi de plante medicinale, anumite plante, muşeţelul, menta, care erau intens folosite în laboratoare de acest fel”, spune mai departe ghidul Radu Crişan. Fiecare obiect din laboratoare, la fel ca fiecare obiect din camerele de deasupra, are o istorie a lui, a funcţionalităţii sale, istorie pe care Radu Crişan o cunoaşte foarte bine. Din fiecare obiect poate face o poveste în sine. Puteţi să îl întrebaţi orice, vă va zugrăvi tabloul în cele mai mici detalii, în aşa fel încât să vizualizaţi farmaceutica altor secole, indiferent că sunteţi pasionaţi de domeniu sau nu. Vreţi o dezbatere vraci contra farmacişti contra vrăjitori? V-aţi găsit omul potrivit să vă vorbească despre mentalitatea vremurilor, despre credinţe populare, despre efectele ştiinţei asupra mentalului, despre false leacuri sau puteri vindecătoare ori despre orele de trudă ale unor iniţiaţi care căutau soluţia cu adevărat curativă.

 

Instalaţia pentru distilare

 

Radu Crişan (foto: MuzeulFarmaciei.ro)

 

Muzeul Farmaciei din Cluj înseamnă, într-adevăr, multă istorie, multe obiecte, dar fără ghidul său ar fi putut să nu mai însemne, astăzi, mare lucru. În acest caz, nu se putea găsi proverb mai potrivit decât „omul sfinţeşte locul”. Pe omul cu pricina nu-l veţi afla, însă, pe Facebook sau Twitter, ci în mijlocul Clujului, între obiectele care îi sunt atât de dragi şi pe care le cunoaşte atât de bine (link-ul vă duce şi la orarul de vizitare, iar preţul unui tur este simbolic – nici 6 lei). Este singurul muzeu deschis lunea în oraş şi, pentru că apare ca punct de reper în ghidurile internaţionale, turiştii străini care îi calcă pragul sunt foarte numeroşi şi nu ajung aici la întâmplare, ci vin cu scopul precis de a descoperi poveştile apotecarilor de altădată. Şi pentru că am pomenit, undeva, la început, ceva despre un elixir aparte, vă mai spun că, la Cluj, mulţi tineri au sărbătorit, în februarie, ziua de Dragobete printr-un eveniment special, organizat la muzeu, unde au aflat cum să îşi prepare elixirul dragostei, conform reţetei din vechile cărţi farmaceutice. Concret: câte două grame din fiecare dintre ingredientele scorţişoară, nucşoară, cuişoare şi cardamom se pun la macerat într-un litru de vin roşu şi se lasă timp de 24 de ore; apoi se strecoară şi băutura rezultată „se bea cu persoana pe care vrei să o iubeşti sau să te iubească. Câte trei înghiţituri, le-am recomandat eu”, îşi aminteşte Radu Crişan. Şi, pentru că suntem în secolul 21, tot el spulberă misterul: „Este un vin tonic, de fapt, cu efecte, desigur, puternic afrodisiace. Dar până nu îl încercaţi, nu o să ştiţi dacă funcţionează sau nu!”, zâmbeşte enigmatic omul care poartă cu sine istoria şi tainele farmaciei clujene.