Călători prin Asia cu autostopul: “Frumuseţea vine din lucruri simple”

0

UPDATE: Un mesaj de la Maria, primit săptămâna trecută, ne anunţa că, din cauza faptului că dura prea mult să obţină permisul pentru a intra în Birmania, ea şi Ben, prietenul ei, şi-au schimbat planurile şi au plecat spre Nepal, de unde îşi doreau să meargă spre vest. Cutremurul care a lovit sâmbătă dimineaţa regiunea i-a prins, astfel, chiar în Nepal, dar, conform informaţiilor postate tot de Maria pe Facebook, amândoi sunt teferi. Cum a început călătoria lor, aflaţi mai jos.

 

Holi in India

 

 

de Camelia Jula

 

La sfârşitul verii, anul trecut, şi-au vândut, dăruit sau lăsat tot ce aveau în Bucureşti, s-au urcat pe biciclete şi au pornit spre Asia – aşa a început călătoria Mariei şi a prietenului ei, Ben. Maria este româncă, Ben este german şi, împreună, sunt “un cuplu cu mintea însetată şi picioare pline de nerăbdarea drumului”.

“Am pornit spre est, căutând răspunsuri la întrebări încă nepuse. Călătorim fără limită de timp, fără o destinaţie clară. Ce facem noi nu este doar o călătorie, ci este un mod de a trăi. Vrem să ne rupem de automatismele vieţii cotidiene care ne ţin prizonieri pentru cea mai mare parte a vieţii, aşa că vom renunţa la confort, vom trăi o viaţă simplă, dar ne vom umple sufletele cu toate minunăţiile ce vor apărea, inevitabil, pe drum”, spun cei doi tineri pe site-ul pe care îşi scriu aventurile, ilustrate cu fotografii pline de frumuseţe şi dinamism. De undeva din nord-estul Indiei, unde se aflau acum două săptămâni, aşteptând permisul de trecere a graniţei dintre India şi Myanmar, Maria a răspuns întrebărilor TOTB; dacă totul a decurs bine, acum sunt pe tărâmurile birmaneze şi, mai departe, se vor îndrepta spre Malaezia sau Indonezia. În Iran, au renunţat la biciclete, aşa că se deplasează cu autostopul (sau pe jos, când este nevoie).

“Nu suntem la prima călătorie, nici eu, nici Ben, dar nu ne-am epuizat dorul de ducă”, mărturiseşte Maria. Planurile lor, înainte de a se cunoaşte şi îndrăgosti, erau astfel: Ben îşi dorea să plece în Asia după terminarea studiilor de master, iar Maria îşi dorea să ajungă în America de Sud, după licenţă. “Până la urmă, drumurile ni s-au intersectat, ne-am îndrăgostit, Ben s-a mutat în România, m-a aşteptat un an să îmi termin studiile şi apoi am căzut de acord că plecăm spre est. Am ales Asia pentru că am vrut să evităm să zburăm, şi atunci ruta asta părea cea mai plauzibilă. În plus, e un continent atât de divers din punct de vedere natural şi cultural”, spune tânăra. De ce cu bicicletele? “La început am vrut să plecăm cu autostopul, apoi cu motocicleta. Ideea cu bicicleta a venit brusc şi a fost bazată pe puţina, dar frumoasa noastră experienţă de pedalat pe distanţe lungi. Ni s-a părut cel mai bun mijloc de transport, dar în Iran am realizat că, până la urmă, suntem mai mult autostopişti decât biciclişti. Şi nu regretăm faptul că ne-am vândut bicicletele. Am avut experienţe incredibile cu aproape fiecare şofer care ne-a luat în – sau pe – maşina lui. Totuşi, în viitor vrem să ne urcăm iar pe şa, la momentul potrivit”. Pentru a câştiga minimul necesar de bani de care au nevoie, cântă pe străzi – “Maria cântă foarte bine la vioară”, spune sora ei, Ana Irina. Când şi unde au acces la internet, scriu pe site, pun fotografii şi transmit mesaje celor dragi de acasă.

 

Căminul din Cappadocia

Autostopul cu tirul

Autostopul cu tirul

Cappadocia

Maria şi vioara ei, în Cappadocia

 

Care au fost cele mai frumoase momente ale călătoriei voastre de până acum?

În Iran, într-o noapte de decembrie, am dormit în deşert, complet rătăciţi. Puteam să îmi aud pulsaţia sângelui, atât de linişte era! Iar cerul nu l-am văzut niciodată mai înstelat. Cred că a fost cea mai specială noapte pentru amândoi. Apoi, tot în Iran, dar nu numai, contactul interuman a fost incredibil: multe familii ne-au adăpostit, ne-au hrănit, iar când cântam pe stradă femeile veneau la mine, mă opreau din cântat, mă îmbrăţişau înlăcrimate şi îmi mulţumeau pentru mica ”revoluţie” pe care o fac într-o republică islamică. Pe drum am întâlnit şi alţi călători minunaţi, cu care ne-am tot reîntâlnit. De Crăciun ne-am reunit toţi în sudul Iranului şi am sărbătorit pe o insulă din Golful Persic. Am avut momente frumoase în multe ţări, sper să nu se înţeleagă că numai în Iran s-au întâmplat. Dar poate acolo am avut cele mai multe highlight-uri. De fapt, călătoria noastră nu a avut multe highlight-uri, ci mai degrabă frumuseţea a venit din lucruri simple: să citim în jurul focului, în timp ce aşteptăm să fie gata ceaiul, să înţelegem poveştile multor oameni cu background-uri complet diferite, să găsim un loc frumos de pus cortul, să ne simţim epuizaţi într-un mod pozitiv la sfârşitul unei zile de pedalat, să oprească un tir după ce am aşteptat o oră la marginea drumului etc.

 

Lacul sarat, Turcia

Lacul sărat, Turcia

cu bicicleta in Turcia

Cu bicicletele prin Turcia

Golful Persic

La Golful Persic

 

Dar cele mai puţin frumoase momente din călătoria voastră de până acum care au fost?

O furtună teribilă şi noi cu cortul în câmp deschis, o noapte înconjuraţi de şacali, paşapoarte confiscate în Iran, după ce am cântat pe stradă… Am avut momente neplăcute şi cu bicicleta: traficul de la intrarea în Istanbul, de unde am crezut că nu o să scap teafără. Într-o altă zi ne-a prins o ploaie puternică şi a trebuit să ne târâm bicicletele 2 km prin noroi, distrugând câteva piese. Când am ajuns la şosea a început iar ploaia. Am oprit o maşină-papuc care ne-a adus în următorul oraş. Când am coborât, şoferul ne-a aruncat toate bagajele, câteva genţi s-au desfăcut în ploaie şi multe lucruri ni s-au umplut de noroi. Am avut şi câteva probleme de sănătate, dar nu grave. Cea mai urâtă a fost când a trebuit să-mi scot o măsea de minte, în Dubai. Am plâns acolo nu numai de durere, dar şi când am realizat în ce loc monstruos mă aflu. Diferenţa dintre high life şi suferinţă e mai mare decât zgârie-norii în spatele cărora se ascund condiţii de viaţă mizerabile. Acolo sunt concentrate toate problemele umanităţii, de-asta şi efectul a fost atât de puternic asupra mea. Dar subiectul Dubai e prea lung ca să-l dezvolt aici.

 

Muscat, Oman

Muscat, Oman

Lunch time

Ora prânzului

India, insula Vypeen

Insula Vypeen, India

 

De cât timp sunteţi pe drum şi încotro vă îndreptaţi acum?

Am pornit la drum acum 7 luni, în ultimele zile de vară. Momentan suntem în nord-estul Indiei, în statele tribale. Aşteptăm permisul de trecere a graniţei dintre India şi Myanmar, aşa că în următoarea lună probabil vom fi pe tărâmuri birmaneze. După, o să ne îndreptăm spre Malaezia şi/sau Indonezia, unde musonul o să fie deja gata. Mai departe, nu ştiu.

Cum reuşiţi să vă întreţineţi, să vă obţineţi lucrurile necesare călătoriei (vize, dacă este nevoie, pentru intrarea într-o ţară sau alta, dar şi echipament sau mâncare)?

Nu ne-am făcut planuri de acasă, ci organizăm totul de pe drum. Echipament special nu mai avem, tot ce am avut am dăruit noilor proprietari ai bicicletelor noastre. Nu avem nimic de neînlocuit, deci când ni se strică sau pierdem ceva ne adaptăm la ce e disponibil în locul în care suntem. Cu mâncarea e destul de uşor: atâta timp cât nu suntem complet deconectaţi de la civilizaţie, găsim mereu un magazin şi apoi gătim mâncarea la foc sau la spirtieră, depinde de situaţie. Când suntem la oraş e mult mai uşor, evident. Iar în India, unde totul e atât de ieftin, ne-am răsfăţat cu ”restaurante” aproape în fiecare zi. În ceea ce priveşte situaţia vizelor, este într-adevăr cea mai obositoare, pentru că implică deplasare într-un oraş cu consulat, adunare de documente, câteodată interviu, aşteptare îndelungată. De obicei, aplicăm pentru vize doar pentru următoarea ţară, când ştim sigur că mergem acolo. În Istanbul şi Ankara ne-au respins aplicaţiile pentru viza de Pakistan. Ne-au trimis acasă să aplicăm. Acasă, cu două săptămâni înainte să plecăm, ne-au zis să mergem în Istanbul sau să aşteptăm în Bucureşti şase săptămâni. Poate câteodată e bine să ne facem planuri de acasă.

 

Una din multele familii la care am dormit

Cu una dintre familiile la care au dormit

Petrecere in DesertPetrecere în deşert 

 

Cum au reacţionat prietenii, familiile, aflând despre planul vostru de a porni cu bicicletele spre (prin) Asia?

Pentru că prietenii apropiaţi ai amândurora ştiu că suntem mereu pe drum, cred că nimeni nu a fost foarte şocat când am dat de veste că plecăm. Părinţilor mei le-am spus cu câteva luni înainte (ştiam că le trebuie ceva timp să se obişnuiască cu ideea) că plec doar pentru un an. La 29 de ani, cu masterul terminat şi o călătorie de un an după licenţă, pentru Ben a fost mult mai dificil să se facă înţeles. Dacă o pauză de un an e înţeleasă mai uşor, acum e vorba mai mult de o decizie de viaţă, unde cariera e lăsată în urmă, ceea ce i-a făcut pe mulţi oameni din jurul lui să accepte mult mai greu decizia.

 

“Eu sunt foarte bucuroasă că Maria face asta, şi-a dorit foarte mult. Nu este prima călătorie pentru ei, însă este prima pe care o fac împreună. De cunoscut, s-au cunoscut tot într-o călătorie de acest fel: Maria călătorea prin Europa, tot cu vioara în spate, iar Ben a fost gazda ei pentru câteva seri. Mai departe au plecat împreună. Părinţii noştri s-au obişnuit cu gândul, între timp, dar le-a fost destul de dificil, mai ales că nu există o dată la care şi-au propus să se întoarcă”, spune Ana Irina, sora Mariei. “Partea foarte frumoasă”, continuă ea, “este că ei fac bani din cântat pe stradă (Maria cântă foarte bine la vioară), însă doar cât le trebuie de pe o zi pe alta. În Turcia, au împărţit din venituri cu câţiva refugiaţi sirieni, au cântat pentru oameni săraci, în mai multe sate, au fost într-un orfelinat”.

Ce aţi învăţat despre voi şi despre lume prin călătoria aceasta?

Nu numai din călătoria asta, dar şi din trecut, am învăţat despre noi înşine şi despre ceea ce ne înconjoară, ceea ce ne-a schimbat filozofia de viaţă în mai bine. Eu cred că cel mai mult am învăţat despre politică, un subiect de care m-am ferit până acum un an – doi. Ben e mai avansat: a înţeles în călătoria asta că nu mai e mulţumit doar să descopere lucruri noi, considerând că a ajuns la un nivel ridicat de înţelegere a lumii – acum vrea să acţioneze, nu doar să observe, în speranţa de a face mici paşi pentru o lume mai bună. La doar 22 de ani, eu încă mai am multe de învăţat din călătorii şi nu numai, dar sper ca, odată întorşi acasă, să îi urmez exemplul lui Ben.

 

Turcia

Prin Turcia

O noapte in desert

Noaptea în deşert

 

Unde altundeva în lume vă doriţi să ajungeţi?

Fiind pe drum în atâtea locuri noi, am început să privesc România cu alţi ochi, dintr-o perspectivă mai optimistă. Ştiu că o să mă întorc acasă într-o zi şi o să-mi explorez ţara în lung şi lat. Ben mi-a vorbit atâta despre experienţele frumoase din Indonezia şi Filipine, încât amândoi vrem să ajungem acolo în următoarele luni. O altă zonă despre care amândoi ştim puţin este Asia Centrală. Sperăm, la întoarcere, să ne oprim pe acolo, mai ales în Kîrghizstan sau Tadjikistan. Pakistan şi Afganistan mereu au fost în topul destinaţiilor din viitor. Vrem să ne întoarcem în Orientul Mijlociu, mai ales în Iran, dar şi în alte ţări pe care a trebuit să le evităm până acum din motive evidente, când se liniştesc apele (Insha’allah!).

 

O farama de paradisUn mic colţ de paradis întâlnit pe drum

 

Poveştile de pe drum ale Mariei şi ale lui Ben, precum şi fotografiile fascinante prin care îşi documentează aventura, le puteţi găsi pe site-ul lor, Wonder Lusters sau pe pagina lor de Facebook.

 

Fotografii: Wonder Lusters

 

Despre alţi călători cu dor de ducă puteţi citi (sau reciti) în alte articole TOTB:

Despre starea de ducă: călător în jurul lumii cu autostopul

Înconjurul lumii cu autostopul: 163.990 de kilometri de aventură, iar călătoria continuă

Cu bicicleta în Indonezia: 86 de zile pentru un nou început

În Mexic, pe urmele cactusului psihedelic peyote

FOTO La drum prin Mexic: Statul Liber şi Suveran de Chiapas


Leave A Reply