Cai sălbatici

0

Cai sălbatici, documentarul premiat la ASTRA 2012, realizat de operatorul și regizorul clujean Dan Curean, este un eseu cinematografic despre caii sălbăticiți din apropierea pădurii-rezervație și localității Letea. Caii s-au sălbăticit în urma prăbușirii sistemului comunist și a cooperativelor din zonă, fără ca regimul post-comunist al „pieței libere” să propună variante alternative de dezvoltare economică.

de Adi Dohotaru

Documentarul este narat la persoana I (de actorul Florin Piersic jr.) pentru a exprima fascinația elegiacă a regizorului față de senzațiile de libertate și arhaicitate pe care le inspiră prezența cailor într-un mediu natural care îți taie respirația. Cum să descrii senzualitatea apusului de soare în Deltă, coamele învolburate a doi cai care se întrepătrund în joaca lor, plescăitul apei în tropăitul animalelor? Nu se mai descriu, nu se spun decât cu voce gâtuită, literatura a abdicat în ultimii 50 de ani de la rolul acesta în favoarea cinematografiei, iar Curean preia cu iscusință acest rol.

Atât de nudă în primordialitatea ei se arată Delta, Marele Albastru al apei și văzduhului, Marele Verde calm al pădurii și locurilor de pășunat, Marele Alb al câmpurilor înghețate, încât caii par să fie acolo din timpuri imemoriale. Iar oamenii îmbătrâniți și satul decrepit și depopulat dau senzația că ar fi efectiv în plus. În acest contrast, la care aderăm inconștient de partea cailor ca burghezi amatori de exotism și diversitate, stă bună parte din tensiunea filmului.

Pe parcursul a 5 ani, Dan Curean a petrecut 3 luni însumate în jurul cailor din Pădurea Letea și în sat. În localitate, ne întâlnim cu personajul principal, copilul Ivan, a cărui plăcere și joacă este de a sta în jurul cabalinelor. Inocența și candoarea lui Ivan simbolizează dezinvoltura cailor sălbatici, ne transmite prea transparent regizorul Curean. Lui Ivan, i se alătură orășeanul Mugur, care explică ritos și pedagogic fascinația urbană, a oamenilor anchilozați în unghiurile lor drepte și raționale față de animale cu mișcările lor circulare și spontane. Mai apare bătrâna știrbă ca semn al unei umanități triste și periferice, aflate în declin.

 

 

Curean a filmat peste 80 de ore de material brut în toate anotimpurile, cu un sprijin redus din partea TVR Cluj, unde lucrează, efort personal care îl onorează. Și îl transformă, cu siguranță, în cel mai titrat om de film și televiziune din media locală. Însă perspectivei cinematografice estetizante, unde excelează Curean, i se altoiește o abordare etică, ce rupe firul narativ, segmentează artificial documentarul. Iar aici se vede diferența și conflictul între excelentul operator Curean și regizorul care nu egalează performanțele propriu-zise ale filmărilor.

Filmul este despre cai, nu despre rezervația Letea și nici despre locuitori. Atracția și simpatia spectatorului se îndreaptă spre caii sălbatici, prinși în a doua parte a documentarului și duși spre tăiere la abator. Însă salvați din cauza presiunii activiste și mediatice a ecologiștilor grupați în jurul asociației Vier Pfoten.

Întrucât nu sunt oferite mărturii ale specialiștilor care se pronunță împotriva prezenței cailor în rezervație din cauza distrugerilor provocate (scoarța mâncată a copacilor) ori ale nevoilor economice ale sătenilor de a prinde caii (într-o vreme pentru comerțul de carne, apoi pentru plata oferită de autorități), documentarul oferă o versiune prea simplistă a dihotomiei dintre paradoxalul „umanism” al cailor (propria noastră aspirație către libertate și naturalețe) și inumanitatea autorităților și a sătenilor sărăciți care înțarcă animalele pentru tăiere.  Estetica lină a panoramărilor Deltei și a cailor care galopează în cercuri este întreruptă de filmările în cheie etică și jurnalistică a televiziunilor cu animale slăbite și aflate în suferință. Iar trecerea de la artă la activism pare artificială. Este oare un activism ecologist pe care îl practică Dan Curean? Dacă da, de ce nu se pune problema într-un mod mai sistemic cu mărturii ale biologilor care susțin necesitatea prezervării pădurii? Sau de ce nu e prezentată o perspectivă critică mai largă a tragismului defectării sistemului CAP-urilor, mai ales că ecologismul contemporan pune accentul pe o economie rurală cooperativistă? Sau de ce nu sunt prezentate eforturile Vier Pfoten de a împăca criticile venite din partea administrației rezervației cu posibilitatea de a lăsa caii într-un areal din apropierea pădurii, dar fără să o afecteze?

La aceste întrebări documentarul nu răspunde și nici nu cred că trebuia să o facă prin inserarea imaginilor despre prinderea cailor și înfometarea lor în drum spre tăiere. Acela era alt documentar.

 


Leave A Reply