Cafeaua ar putea atenua efectele consumului excesiv de alcool asupra ficatului

0

Creşterea consumului de cafea ar putea reduce daunele suferite de ficat în urma consumului excesiv de mâncare şi alcool, arată un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Southampton, Marea Britanie, citat de Huffington Post. Aceştia au analizat date din nouă cercetări anterioare la care au luat parte, în total, 430.000 de oameni şi au descoperit că dacă o persoană bea o anumită cantitate de cafea în fiecare zi, riscul de a dezvolta ciroză scade cu 44%.

“Ciroza este o boală care poate fi fatală şi pentru care nu există un leac”, spune Oliver Kennedy, autorul noii cercetări, pentru publicaţia americană. “Prin urmare, este important faptul că riscul dezvoltării cirozei poate fi redus prin consumul de cafea, o băutură ieftină, care se găseşte peste tot şi care este foarte bine tolerată”. Ciroza implică întărirea şi distrugerea ţesutului hepatic şi ucide peste un milion de oameni în fiecare an, putând fi cauzată de infecţiile cu hepatită, consumul excesiv de alcool, afecţiuni imunitare sau boala ficatului gras, o afecţiune asociată cu obezitatea şi diabetul.

Echipa de cercetare a analizat consumul mediu de cafea din studiile anterioare pentru a vedea câte ceşti în plus pe zi pot influenţa şansele dezvoltării afecţiunilor hepatice. În total, printre participanţii la cercetările analizate s-au numărat 1.990 de bolnavi de ciroză. În opt din cele nouă studii analizate, creşterea consumului de cafea cu două ceşti pe zi a fost asociat cu o reducere semnificativă a riscului de ciroză. În afară de un singur studiu, în toate celelalte, acest risc a continuat să scadă pe măsură ce numărul de ceşti a urcat. Spre deosebire de un consum zero de cafea, o singură ceaşcă pe zi a fost asociată cu o reducere de 22% a riscului de ciroză, ea fiind de 43% în cazul a două ceşti, 57% în cazul a trei ceşti şi 65% în cazul a patru ceşti.

Cu toate acestea, există în continuare întrebări la care trebuie găsite răspunsuri. Unul din studii, de exemplu, a observat o legătură mai puternică între consumul de cafea şi reducerea riscului de ciroză când a fost vorba de cafea la filtru, nu de cafea la ibric. Iar dacă studiile analizate au luat în calcul consumul de alcool, nu au urmărit şi alţi factori asociaţi cirozei, cum ar fi obezitatea sau diabetul. Nu se ştie încă exact cum contribuie cafeaua la un ficat mai sănătos sau dacă contează tipul boabelor şi metoda de fabricare. “Cafeaua este un amestec complex care conţine sute de compuşi chimici şi nu se ştie care dintre aceştia este responsabil pentru protecţia ficatului”, spun Kennedy. În plus, cafeaua nu este îndeajuns de puternică pentru a contracara un stil de viaţă care afectează serios ficatul şi care include obezitate, sedentarism, consum excesiv de alcool şi un regim alimentar nesănătos.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger