Peste un miliard de oameni de pe tot globul au luat parte, ieri, la variatele manifestări organizate cu ocazia Zilei Pământului (a 42-a aniversare de acest fel). Pentru a marca momentul, astronautul italian Paolo Nespoli ne-a arătat cum se vede planeta din spaţiu, ca să ne aducă aminte cât este de frumoasă, dar şi să ne atragă atenţia asupra fragilităţii ecosistemului în care trăim şi asupra acţiunilor noastre care îl influenţează decisiv.
Paolo Nespoli s-a aflat timp de şase luni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), timp în care a făcut 26.000 de fotografii şi a postat zilnic informaţii şi imagini pe Twitter. „Am încercat să capurez ceea ce vedeam eu şi era atât de uimitor. Faptul că pot împărtăşi aceste imagini cu restul lumii m-a făcut extrem de fericit”, a declarat autorul fotografiilor. Pentru CNN, el a descris cum este să vezi lumea „rotindu-se la picioarele tale” şi ce senzaţie oferă perspectiva unică a călătoriei în spaţiu: „Este o privelişte ireală. Parcă te uiţi la o pictură. E ca şi când te uiţi la o navă ce zboară în spaţiu, practic aşa începi să percepi Pământul când eşti aici (pe ISS – n.r.). Dar ai nevoie de puţin timp, totuşi, ca să îţi dai seama la ce te uiţi, ce anume priveşti de pe Pământ şi cum să te uiţi în aşa fel încât să prinzi cel mai bun unghi, cea mai bună imagine. Cam după o lună – o lună şi jumătate, se întâmplă ciudăţenia: te uiţi pe fereastră şi ştii unde eşti. Poate deasupra Australiei, poate deasupra Africii, dar ştii. Este uimitor cum se dezvoltă acest sentiment în interior”. Staţia Spaţială Internaţională se află la o distanţă de 400 de kilometri de Pământ şi zboară cu o viteză de 20.000 de kilometri pe oră.
Atolul de corali Toau, Polinezia Franceză
Staţia Spaţială Internaţională
“Răsăritul” lunii, văzut din spaţiu
Sursa şi foto: CNN / Paolo Nespoli