În poezia Long Distance II, Tony Harrison vorbește de dispoziția pentru gîndire magică a celor îndoliați – nu e nebunie în sensul clinic și pe jumătate nici ei nu cred dar speră – și se comportă ca atare – că în curînd morții pe care i-au iubit se vor întoarce.
La mare distanță II
Deși mama murise cu doi ani înainte
tata încă-i ținea pe pat perna ei din trusou
și lînga perna ei sticle de apă fierbinte
și îi reînnoia abonamentul la metrou.
Nu puteai să-l vizitezi oricînd. Oricine venea
la el, cu-o oră-nainte trebuia să-l sune,
strîngea lucrurile mamei și le ascundea
ca și cum dragostea ar fi fost o infracțiune.
Nu voia să riște priviri neîncrezătoare
deși credea că-n curînd o să-i audă cheia
în broască, să-i pună capăt orelor amare.
Credea că-i dusă la cumpărături femeia.
Pentru mine moartea e sfîrșitul și cam gata.
Nu v-ați dus amîndoi la cumpărături; nu-s nebun.
Dar numele tău e-n cartea de telefon, tata,
și numărul la care încă mai încerc să sun.
traducere de Dan Sociu
imagine: Pino Dangelico
Citește și:
Un comentariu
Iubirea traieste si dupa moarte.