Bursele Superscrieri/BRD oferă 6.000 de euro pentru proiecte jurnalistice despre educaţie

0

Documentarea a trei proiecte jurnalistice despre sistemul preuniversitar de educație, public și privat (dacă subiectele care vizează sectorul privat au relevanță la nivel național) va fi susținută financiar și editorial la a treia ediție a Burselor Superscrieri/BRD. Pornind de la întrebarea „Cum anume poate fi schimbată școala românească?”, direcțiile propuse sunt: metode noi de predare, adaptate generațiilor Y/Z, schimbarea în relațiile dintre profesori și elevi, adaptarea curriculei la actualitate și trecerea de la un management de tip autoritar al școlii la unul colaborativ-participativ.

Fundația Friends For Friends și BRD – Groupe Société Générale oferă trei burse jurnalistice a câte 2.000 de euro pentru documentarea acestei tematici. Cea de-a treia ediție a programului Bursele Superscrieri/BRD își propune să scoată la iveală acele modele pozitive care pot avea un impact asupra educației și un potențial de reformare a sistemului, din interior.

Poate câștiga o bursă Superscrieri/BRD orice autor din România – indiferent că este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprimă prin cuvânt sau prin imagine, publică pe platforme tradiționale ori exclusiv în mediul digital. Organizatorii încurajează proiectele complexe, realizate de echipe autor + fotoreporter/artist vizual.

Propunerile de proiecte vor fi evaluate de un juriu format din jurnaliști – Emilia Șercan (Pressone), Florin Negruțiu (Republica.ro), Mona Dîrțu (MondayMemo), Sorana Stănescu (Decât o Revistă) și Teodor Tiță (Dilema Veche).

Pe lângă finanțare, bursele vin la pachet cu o latură de sprijin editorial, prin Seminariile Superscrieri și un program de mentorat, ambele susținute de Mona Dîrțu. Seminariile sunt întâlniri de bune practici care se desfășoară pe parcursul a două zile intensive și au ca scop profesionalizarea jurnaliștilor din noua generație (deschise bursierilor, dar și altor autori). Programul de mentorat, gândit ca o serie de ședințe de redacție, este dedicat proiectelor selectate, dar va include până la încă trei proiecte înscrise, pe care autorii vor să le continue în afara burselor.

Primele două ediții ale Burselor Superscrieri/BRD au avut ca rezultat douăsprezece materiale care radiografiază sistemul de educație din România. Dacă la ediția de anul acesta se urmăresc aspectele pozitive și soluțiile de schimbare a sistemului, cele șase materiale publicate în 2016 au urmărit disfuncționalități ale acestuia:

  1. Proiectul „Directori la concurs”, de Ani Sandu & Octavian Coman (Decât o Revistă)
  2. Proiectul „Dacă leacul pentru cancer s-ar afla în mintea unui român sărac, ar fi un mare ghinion”, de Alex Nedea & Mircea Topoleanu (VICE România)
  3. Proiectul „Ratații din sistem”, de Ionela Gavriliu & Liviu Dochița (Dela0.ro)
  4. Proiectul „De ce nu reușesc părinții să schimbe sistemul de învățământ din România”, de Andrada Lăutaru & Mircea Topoleanu (VICE România)
  5. Proiectul „Nota vrajbei noastre. Poziția elevului în școala românească”, de Anca Chimoiu, Ramona Loznianu (Republica.ro)
  6. Proiectul „Depresia la copii este ignorată de autoritățile române, în timp ce adolescenții se sinucid”, de Andrada Fiscutean & Sorina Vazelina (VICE România)

Toate materialele pot fi accesate aici (https://goo.gl/wqPRMk).

Aplicațiile pentru ediția curentă sunt deschise până pe 9 iunie, iar formularul de înscriere, precum și alte detalii depre program, pot fi accesate pe site-ul FFFF:  www.ffff.ro/bursele-superscrieri.

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger