Bunicile ne-au ajutat să trăim mai mult

Un nou studiu arată că implicarea lui mamaie în viaţa puilor de om poate explica de ce aceştia trăiesc mai mult decât cimpanzeii sau alte primate neumane, scrie Livescience. În cadrul unei simulări, cercetătorii au creat o societate maimuţească ai cărei membri aveau durate de viaţă maimuţeşti, iar când le-au introdus pe bunici în schemă, au dublat viaţa tuturor.

Kristen Hawkes, antropolog la Universitatea din Utah, a testat împreună cu colegii ei aşa-numita ipoteză a bunicii. Aceasta încearcă să explice de ce femelele speciei noastre, spre deosebire de alte primate şi mamifere, trăiesc dincolo de anii fertilităţii reproductive. Motivul ar putea fi faptul că bunicile au preluat rolul de dădace ale nepoţilor, permiţându-le propriilor copii să aibă mai mulţi urmaşi. Familiile în care femeile trăiau îndeajuns de mult încât să fie bunice, cu urmaşi mulţi, ar fi avut astfel un avantaj genetic, longevitatea transmiţându-se în rândul urmaşilor prin intermediul selecţiei naturale.

Antropoloaga a devenit interesată de această ipoteză după ce a studiat grupul de vânători-culegători Hazda din Tanzania, societate în care femeile muncesc din greu după atingerea menopauzei, fiind foarte productive economic. Ea şi colegii ei au observat că sănătatea şi bunăstarea copiilor Hazda sunt strâns legate de munca mamelor, însă numai până când acestea năşteau din nou, moment în care sănătatea copiilor începe să depindă de cât de mult muncesc bunicile. Un studiu din 2008, publicat în jurnalul ştiinţific Evolution and Human Behavior, arăta la rândul său că bunicile materne sporesc şansele de supravieţuire a copiilor.

Nimeni nu a arătat însă până acum că bunicile ar reprezenta avantajul evoluţionist care i-a distanţat pe oameni de maimuţe în materie de longevitate. Atât femelele oamenilor, cât şi cele ale primatelor neumane îşi pierd fertilitatea în jurul vârstei de 45 de ani, spune Hawkes, însă acestea din urmă mor de regulă înainte să devină complet infertile. Primele, în schimb, se păstrează în putere şi productive economic mult după atingerea menopauzei.

Pentru a testa ipoteza bunicii ca promotor al longevităţii, echipa antropoloagei a realizat un model matematic reprezentând o comunitate de 1.000 de masculi şi femele cu vârste de primate neumane, a căror medie depăşea cu puţin pragul de 20 de ani. Modelul permitea şi vieţi mai lungi sau mai scurte, în funcţie de anumite condiţii. Cercetătorii au introdus apoi şi bunicile în schemă, definite drept femele cu vârste de peste 45 de ani, capabile să aibă grijă de orice copil din sânul populaţiei. Asta a făcut ca vieţile din comunitate să urce la cer.

Pe o perioadă de 24.000 până la 60.000 de ani, în funcţie de parametrii folosiţi, persoanele din cadrul simulării au ajuns să trăiască în medie până aproape de pragul de 50 de ani în loc de 20. Oamenii de ştiinţă cred că schimbarea climei şi a mediului natural la începuturile omenirii a redus tot mai mult şansele copiilor înţărcaţi de a-şi obţine singuri hrana în timp ce mamele lor aveau toată atenţia îndreptată spre un nou-născut. În acel moment, bunicile au devenit principalii provideri pentru nepoţii mai mari, dar neajutoraţi.

Având grijă de aceştia, bunicile preluau presiunea de pe umerii mamelor (fiicelor lor, mai exact), ceea ce a dus la scurtarea duratei dintre sarcini în cazul acestora şi, în consecinţă, la creşterea numărului de urmaşi. Astfel, spune antropoloaga americană, prin transmiterea unui număr tot mai mare de gene, selecţia naturală ar fi favorizat vieţile mai lungi.

Foto: Sorin Onișor