Designerul vestimentar Valentin Pencea, care lucrează în prezent la prima sa colecție de haine realizate integral din cânepă indiană, a conceput în paralel un program social care va îmbogăți meniul alimentar al multor pensionare nevoiașe. bUNICEF– o alăturare între “bunică” și “UNICEF” – a fost conceput de designerul român pentru valorificarea veșmintelor urzite de andrelele bunicilor în alimente pe care acestea le vor primi gratuit în mai multe mini-market-uri de cartier.
“Am și acum primul pulover din bumbac pe care mi l-a tricotat bunica”, spune Pencea pentru TOTB. “L-am găsit după moartea ei, într-o lădiță în care erau și ochelarii mei de scafandru și tot felul de jucării de când eram mic, și îl îmbrac de-atunci în fiecare toamnă. Bunica mea a murit toamna, Dumnezeu s-o ierte”. Toamna viitoare le poate prinde cu provizii pe multe dintre femeile cu nepoți, dar fără bani din București. Și asta pentru că Valentin s-a gândit să revigoreze și să răsplătească măiestria textilă a bunicilor, dată uitării în mediul urban.
“bUNICEF va funcționa sub forma unui atelier social”, spune el. În programul pilot, care se va desfășura în București începând din septembrie 2013, 15 femei cu pensii mici (sub 800 RON) din câteva cartiere sărace vor primi câte un set de andrele și vor fi îndemnate să tricoteze ca și cum ar face-o pentru nepoții lor. Articolele vestimentare realizate pe această cale – în mare parte pulovere, dar și mănuși, ciorapi sau căciuli – vor fi trimise unui magazin de fițe de pe Calea Victoriei și vândute fashioniștilor nostalgici cu putere de cumpărare.
Astfel, conceptului mâncare ca la mama acasă i se va alătura și sintagma îmbrăcăminte ca la bunica acasă, care le va pune pensionarelor mâncare pe masă. Mai exact, mare parte din profitul realizat în urma vânzărilor (5% va reveni magazinului) va fi utilizat pentru achiziționarea de produse alimentare din magazinele de cartier (acestea vor fi stimulate la rândul lor în detrimentul supermarketurilor). Produsele vor fi plătite în avans și ambalate într-un coșuleț pe care femeile vor veni zilnic să-l ridice. “Multe din pensionarele din ziua de azi abia își permit doi crenvurști pe zi”, spune Valentin Pencea. “Vrem să le ajutăm să-și procure cele necesare pentru trei mese sănătoase, dar și să-și facă provizii pentru zile negre”.
Săptămâna viitoare vor avea loc discuții cu primele trei participante la proiectul pilot, la care vom fi prezenți și noi. Așa că țineți aproape!
———————————————————————————————————————————————-
Inițial, ideea cu bUNICEF a pornit ca un scenariu ”ce-ar fi dacă…”, pe care ni l-am imaginat de 1 aprilie. Cum însă multora dintre noi ni s-a părut o idee pe cât de simplă, pe atât de eficientă, ne-am gândit să scriem pe bune proiectul bUNICEF, pe care să-l testăm prin crowdfunding și crowdsourcing. Așteptăm colaboratori (bunici cu talent la tricotat și cărora le-ar prinde bine ajutor, magazine dispuse să fie partenere, voluntari ș.a.m.d.), pe care-i rugăm să ne scrie la [email protected]. Mulțumim și haideți să-l creăm noi pe designerul Valentin Pencea!
Puteți accesa și:
9 comentarii
Pingback: Danadol – Dana Pascu » Blog Archive » Creativitate de 1 Aprilie
In fiecare dimineata este o doamna la statia de metrou Brancoveanu. Vinde sosete, ilice si pulovare tricotate de dumneaei.
Cum putem da si noi restul o mana de ajutor (voluntariat desigur)?
foarte frumoasa aceasta initiativa..vad o singura mica problema aici si anume ca batranele vor trebui sa-si ridice singure cosul …cred ca ar trebui luat in considerare si faptul ca multe femei in varsta abia se pot misca , daramite sa mai care si un cos plin. Ma indoiesc ca pensia le va permite alternativa taxi …
frumoasa idee, social entrepreneurship balcanic :). eu zic sa decida ele ce vor sa isi cumpere, deci sa fie rasplatite cu bonuri valorice (nu numai pentru alimente…).
Nace trip! 🙂
*Nice
Felicitari pentru initiativa si mult succes! Poate se extinde in mai multe judete din tara(in timp, pas cu pas).
Pingback: Puloverul – manevra vestimentara de toamna | Gabi Urda