Bucătăria comunitară: O lecție despre cum să reducem risipa de mâncare

0

Risipa de hrană este una dintre cele mai paradoxale probleme cu care se confruntă întreaga lume. În ciuda unui număr foarte mare de oameni care se zbat pentru o masă pe zi, tone de alimente ajung zilnic la tomberon. Legislația, indiferența sau dezinformarea îngreunează eforturile de reducere a risipei de mâncare, acolo unde există vreun efort. În Danemarca, o mână de tineri încearcă să arate lumii că se poate reduce cantitatea de alimente care ajunge la tomberon.

 

kitchen

de Roxana Bucată

 

Ei au pornit Bucătăria Comunitară (People’s Kitchen) în urmă cu aproape 5 ani, pe bază de voluntariat, în colaborare cu doi-trei fermieri și o brutărie. Practic, tinerii se întâlnesc săptămânal și gătesc, folosind alimente donate de fermieri și de o brutărie, pentru a arăta că mâncarea perfect comestibilă nu trebuie să ajungă la gunoi. Povestea tinerilor a fost filmată de Ramona August, care a realizat filmul Bucătăria Comunitară, aflat în programul ediției 21 a Festivalului Internațional de Film Astra care are loc la Sibiu între 6 și 12 octombrie. Ramona studiază în Danemarca şi, după ce timp de aproape un an a participat la sesiunile de gătit ale Bucătăriei Comunitare, a decis să-şi transforme experienţa într-un exerciţiu documentar, pentru un curs de antropologie vizuală. Am stat de vorbă cu Ramona despre People’s Kitchen, oamenii şi principiile ei.

Bucătăria comunitară e într-o casă de cultură cu tradiție. Care e povestea ei?

Locul unde se desfăşoară este o casă de cultură din anii ’70, unde se întâmplau tot felul de activități sociale pentru oamenii care trăiau în cartier. De câțiva ani, a fost reînviată de nişte oameni cu inițiativă, care au început să facă acolo tot felul de proiecte, printre care și acest People’s Kitchen, care se întâmplă de vreo 4-5 ani. Între timp, echipa s-a schimbat complet. De fapt, filmul meu pe asta s-a și focusat – pe oameni care vin și pleacă, pe cum se schimbă comunitatea în fiecare sâmbătă, dar ideea rămâne aceeași. E un concept pe care toți îl știu.

Cum funcționează Bucătăria comunitară?

Se planifică totul cu o săptămână înainte și se bazează totul pe voluntariat. Oamenii încearcă să creeze o comunitate temporară, în care fiecare să aibă câte un scop. Câțiva voluntari se oferă săptămânal să meargă sâmbăta și duminica dimineață să ia de la fermieri şi de la brutărie alimentele care trebuie gătite. Există niște înțelegeri cu doi sau trei fermieri dintr-o piață de legume din oraș, care donează bucătăriei tot ce vor ei. Sâmbăta, se duc doi sau trei voluntari cu o bicicletă la care e ataşat un trailer și iau de acolo alimentele donate, pe care o duc la casa comunitară.

Ce fel de mâncare ajunge în bucătăria comunitară?

În fiecare săptămână e ceva diferit. Sunt legume de tot felul care sunt extrem de bune. Fermierii le donează fie pentru că au prea multe de un fel, fie din cauză că oamenii întotdeauna vor să cumpere ce e mai frumos și dacă văd că au niște roșii care arată mai bine decât altele, or să le cumpere întotdeauna pe cele care arată mai bine. Chiar dacă roșiile care nu arată perfect sunt bune, fermierii nu le pot vinde și ni le donează nouă. Altfel ar trebui să le arunce. Înţelegerea asta cu fermierii e făcută de acum 4-5 ani, când a început bucătăria. Proiectul încă rezistă şi funcționează.

Cine mai este implicat în acest demers?

Mai există o înțelegere cu o brutărie din oraș care donează tot ce vrea să arunce, iar brutăriile din oraș aruncă extrem de mult. Produc foarte mult, iar la sfârșitul zilei aruncă 3-4 saci de pâine de multe feluri. În fiecare zi. Duminica, fix cu cinci minute înainte să închidă, ei pot să ne dea pâinea asta pe care altfel ar arunca-o. Alt voluntar se duce s-o ia cu bicicleta asta și o duce la casa comunitară. Duminica, de la ora 16, începe lumea să vină, se fac echipe, în felul ăsta se și creează comunitatea: unul taie legumele, altul vin cu rețeta etc. Și se fac niște echipe din oameni care nu se cunoșteau înainte. Unii sunt activiști, alții știu din vorbă-n vorbă. Eu am aflat de la o prietenă care a aflat și ea de la un prieten. Mai există și un grup de Facebook. În general, sunt studenți internaționali care merg acolo şi nu sunt foarte mulți danezi. La sfârșitul zilei, e toată mâncarea gata, se întinde masa lungă, toată lumea pune acolo ce a făcut. Poate veni oricine, chiar dacă nu a gătit, dar de obicei se încurajează participarea în tot procesul. Apoi mai stau oamenii la vorbă.

Care este mesajul Bucătăriei?

Cea mai importantă este partea asta morală – toți cred că există prea multă mâncare care se aruncă, mâncare comestibilă care trebuie refolosită. Aspectul etic al evenimentului este cel mai important – este prea multă mâncare care se aruncă în lume și prea mulți oameni care nu au ce mânca. Supermarketurile nu au voie, din punct de vedere legal, să doneze sau să vândă mâncare expirată. În film este și o scenă în care cineva se duce la un container și ia de mâncare – chestia asta nu se întâmplă de obicei pentru People’s Kitchen, dar se întâmplă câteodată și foarte mulți oameni care vin aici fac asta pentru ei în fiecare zi, acasă. În tomberon este mâncare care, de multe ori, nici nu este expirată, ci a avut niște probleme de depozitare sau de transport, dar este mâncare destul de fresh. Poți găsi alimente care expiră peste doi ani și te întrebi de ce au fost aruncate.

În bucătărie se creează și o comunitate, se observă din film.

E un eveniment de asemenea social. Vin studenți internaționali care vor să cunoască alți oameni din oraș. E un eveniment cu și pentru oamenii care vin și participă, nu se distribuie mâncarea în cartier. În Danemarca nu există oameni săraci. Poate ar trebui să se aplice chestia asta în România, unde e nevoie mai mare. Dacă ar fi o bucătărie deschisă, cred că oamenii ar veni. Știu de o încercare din partea Bibliotecii Alternative în acest sens. Depinde de cei care au resurse și vor să facă asta. Poate fermierii din piață ar putea să facă asta dacă se găsesc oamenii potrivți. Și fermierii din România au rebuturi, alimente pe care le aruncă, doar că standardele lor sunt mai joase, nu știu dacă românii ar arunca ce aruncă danezii pentru că e un pic mai multă sărăcie aici. E nevoie și de un spațiu pentru asta. Am auzit de oameni care au făcut dumpster diving în România, dar se pare că nu prea funcționează.

 

Puteți citi și:

INFOGRAFIC Câtă hrană se irosește în lume

O lună de voluntariat la “O masă caldă” , spre redistribuirea mâncării

Paradox românesc: Oameni care mor de foame și tomberoane pline de mâncare

VIDEO Comunități, revoluții, transformări. 16 documentare de neratat la Astra Film Festival


Leave A Reply