Buburuzele își schimbă culoarea din cauza modificărilor climatice

0

Cu 30 de ani în urmă, buburuzele roșii cu buline negre sau negre cu buline roșii (specifice mai ales pentru interiorul continentului european) erau ușor de găsit și fiecare tip își avea habitatul destul de clar delimitat. Dar ultimele trei decenii au adus multe schimbări climatice și, pentru a se adapta, buburuzele au început să își schimbe culorile, arată un recent studiu britanic.

 

Clima tot mai caldă și modificările de lumină și căldură la nivelul fiecărei zile au dus la răsturnarea balanței de culori în favoarea roșului, iar negrul a pierdut teren, arată studiul realizat cu precădere pe teritoriul Olandei. Paul Brakefield (specialist în ecologie și genetică) de la Universitatea Cambridge și echipa sa au studiat buburuzele și evoluția lor timp de câteva decenii, intrigați de diferențele de culoare de la o populație de buburuze la alta, în funcție de regiune. Ei au descoperit că, în 1980, 10% dintre buburuzele care își aveau habitatul în zone de coastă erau negre cu buline roșii, iar 90% erau roșii cu buline negre. La distanță de numai 40 de kilometri spre interiorul continentului, 40% dintre buburuze erau negre cu buline roșii și doar 60% erau roșii cu buline negre.

Cercetătorii susțin că diferența de culoare vine din nevoia de adaptare a buburuzelor negre pentru a capta mai multă căldură în zonele continentale mai reci, în vreme ce culoarea roșie adoptată predominant de buburuzele de pe coastă le ajuta să nu se încălzească prea tare. Responsabilă pentru aceste schimbări este o proteină, iar schimbul între culori se face genetic. Ceea ce nu au reușit oamenii de știință să afle este cum anume influențează lumina soarelui și temperatura culoarea buburuzelor. Însă o altă descoperire este certă: în ultimii ani, tot mai multe buburuze roșii au apărut în zonele dinspre interiorul continentului, ca urmare a încălzirii treptate a climei la acest nivel. În 2004, mai erau doar 20% de buburuze negre cu buline roșii, restul adaptându-se și trecând la culoarea roșie predominantă.

Totuși, pentru a demonstra dincolo de îndoială că schimbările de culoare ale buburuzelor au legătură cu schimbările climatice, echipa de cercetători britanici mai are încă mult de muncă. Problema este, însă, că, pe teren, buburuzele bicolore roșu-negru sau negru-roșu nu prea mai pot fi găsite. Specii diferite, venite din Asia, au evadat din sere unde erau ținute pentru controlul afidelor și au invadat teritoriile; Brakefield consideră că munca sa pe teren, de a aduna buburuze bicolore clasice europene, s-a încheiat și singurele date pe care se poate baza sunt cele adunate până în prezent.

 

Sursa: ScienceMag

Foto 2: EyelevelPasadena


Leave A Reply