Britanicii sunt printre cei mai nesănătoşi europeni

5

Marea Britanie este una dintre cele mai nesănătoase naţiuni din Europa, arată datele Asociaţiei Observatorilor pentru Sănătate Publică, citate de BBC. Britanicii sunt cei mai graşi europeni şi tot în Marea Britanie se înregistrează una dintre cele mai crescute rate de sarcini în rândul adolescentelor.

Datele sunt îngrijorătoare, de asemenea, şi în ce priveşte supravieţuirea după cancer în rândul femeilor şi decesele infantile. Pe de altă parte, însă, speranţa de viaţă în Marea Britanie este puţin mai mare decât în alte ţări europene. Marea Britanie mai stă bine şi la tratarea bolilor de inimă.

Şi acţiunile de combatere a fumatului au avut un impact pozitiv asupra rezultatelor privind sănătatea populaţiei.

În cadrul studiului, au fost comparate toate regiunile din cele 27 de state membre în funcţie de 37 de indicatori în 2006.

Rata obezităţii variază şi în interiorul Marii Britanii, de la 19 până la 29%, cu mult peste media europeană de 14%.

Decesele în sud-estul Angliei sunt cele mai multe – 185 la 100.000, urmate de cele din Scoţia – 179 la 100.000 şi nord-estul Angliei – 174, media europeană fiind de 139,5 la 100.000.

Toate regiunile din Marea Britanie depăşesc media europeană şi la cele mai multe mame adolescente.

Cercetătorii precizează că datele s-au mai schimbat puţin de când au fost colectate, dar totuşi sunt un avertisment.

“Astfel de date ne ajută să comparăm nu doar ţările, ci să facem comparaţii şi în interiorul ţărilor şi să vedem ce merge bine şi ce nu”, spune dr Claire Bradford, care a realizat raportul.

Foto: EPA

Tags:



5 comentarii

  1. Pingback: Tweets that mention Britanicii sunt printre cei mai nesănătoşi europeni » Think Outside the Box -- Topsy.com

  2. “Datele s-au mai schimbat puţin”?! Având în vedere că studiul a fost realizat în 2006, eu cred că datele s-au schimbat ceva mai mult, ţinând cont de toate schimbările socio-politico-culturale şi fenomenele climaterice ale ultimilor ani.

  3. Datele astea nu s-au schimbat deloc.Britanicii au cel mai nesanatos stil de viata intr-adevar,si de ce am fi atat de uimiti 🙂 ?

    • Nu vreau să intru în niciun fel de polemică, însă am simpla curiozitate pe ce bază afirmi că datele respective nu s-au schimbat în ultimii 4 ani? Chiar crezi că într-o lume în constantă schimbare nu se schimbă datele unei astfel de probleme?!

      Nu e nimic surprinzător în faptul că britanicii au un stil de viaţă nesănătos…însă cred că e important să ştim şi care sunt acei 37 de indicatori de care s-a ţinut cont în analiză şi cât de dependenţi sunt aceşti indicatori de contextele sociale (de ex. criza economică, progresele tehnologice, schimbările climatice etc.)?!

  4. Pingback: Unul din 10 locuitori ai planetei este obez. Locuitorii din Nauru sunt cei mai graşi din lume » Think Outside the Box

Leave A Reply