Gratie noilor echipamente high-tech folosite de braconieri, de la elicoptere la ochelari pentru vedere nocturna si arme cu amortizor, braconajul de rinoceri a cunoscut o explozie uriasa din 2007 incoace din cauza gruparilor de crima organizata ce vor sa satisfaca cererea in crestere de pe pietele asiatice unde coarnele de rinocer se vand cu circa 15.000 de dolari kilogramul – un corn cantareste intre 3 si 4 kilograme.
Potrivit estimarilor, Africa pierde zilnic cate un rinocer din cele doua mari grupuri – rinocerul alb, specie care se afla aproape de amenintarea cu disparitia, cu doar 17.500 de exemplare ramase, si rinocerul negru, deja in pericol din cauza populatiei restranse de 4.000 de indivizi, infomeaza Tree Hugger, care citeaza Livescience. Anul 2010 a adus cel mai mare boom in istoria recenta a braconajului de rinoceri, in mare parte din cauza echipamentului high-tech cu care braconierii s-au captusit in ultimele 6-12 luni.
„In parcurile nationale din Africa de Sud – fara a lua in calcul pamanturile private, unde braconajul este rar –, doar 10 rinoceri erau braconati in 2007”, spune Matthew Lewis, care conduce programul pentru conservarea speciilor africane din cadrul World Wildlife Fund. „Pana acum, numai in 2010, peste 200 de rinoceri au fost braconati in Africa de Sud, multi in afara parcurilor nationale, ceea ce inseamna o crestere cu peste 2000% in doar trei ani”.
Cererea de coarne de rinocer de pe piata asiatica a crescut o data cu economia – cu cat oamenii au mai multa dare de mana, cu atat isi pot permite aceste podoabe rare folosite in medicina traditionala. Desi s-a stabilit ca nu poseda deloc proprietati medicinale, scrie Tree Hugger, coarnele de rinocer raman mai valoroase decat aurul.
Cele doua specii de rinocer asiatic si inca o specie din India sunt si ele amenintate de braconaj, dar nu in aceeasi masura ca rinocerii africani. Anul trecut, un sfert din rinocerii din Zimbabwe au fost ucisi, alaturi de ultima femela de rinocer alb dintr-o rezervatie sud-africana, anul acesta. Desi s-au inregistrat succese privind prinderea braconierilor, precum arestarea unei bande din Kenya, anul acesta, criza rinocerilor a capatat proportii serioase.
Singura solutie viabila in momentul de fata pare sa fie educarea cumparatorilor vizavi de inutilitatea medicinala a coarnelor de rinocer si de pericolul ecologic impus de acestea. O idee mai extrema ce a fost propusa este injectarea coarnelor cu otrava, ca oricine se atinge de ele sa moara, insa sanse de a fi implementata este destul de mica.
Foto: Reuters
2 comentarii
omul, o specie inferioara animalelor. inca o confirmare a acestui fapt.
Pingback: 50 Cent a fost invitat sa devina „nasul” unui rinocer negru » Think Outside The Box