“Bolnavul inchipuit”. Cata drama si cata candoare in ipohondrie?

8

Cei mai multi trateaza cu usurinta aceasta suferinta. Desi la prima vedere este doar o preocupare nejustificata, excesiva fata de boala, cu interpretarea nerealista a simptomelor si senzatiilor fizice, ipohondria ramane totusi un subiect sensibil. Daca nu stiti ce scrie pe mormantul unui ipohondru, o sa aflati in continuare.

Anca este o femeie tanara si care, din multe puncte de vedere, arata perfect. In spatele chipului limpede si frumos si al corpului bine proportionat se ascunde insa o umbra.

“Totul a pornit de la o lectura. Lectura respectiva descria o boala rara. Atat de rara incat nu auzisem niciodata de ea. Ca urmare, imaginatia mea putea construi aproape orice simptom. Asa ca am inceput sa simt reactii reale de disconfort fizic: simteam o durere in partea stanga a gatului, la baza cefei, mi se parea ca durerea iradiaza cumva spre sira spinarii, cuprinzand bratul si piciorul drept. Teama oscila intre scenariul unei pareze partiale, al unui atac cerebral sau infarct imminent”. Anca isi descrie una din crizele ei de panica, care se repeta cand si cand.

“Nu stiam atunci ca este vorba doar de imaginatia mea. Ceea ce traiam erau senzatii reale, foarte puternice.  Am inceput apoi investigatii, plecand de la cele mai simple controale medicale si ajungand la unele pe cat de complexe, pe atat de costisitoare. Mi-am controlat tot: gatul, mana, piciorul, am facut teste de sange, radiografii, examen neurologic, atingand apogeul cu un RMN cranian. In timp ce asteptam sa intru la RMN o doamna care statea langa mine m-a privit cu mila si m-a intrebat: <<Si dvs vi se intuneca tot si cadeti pe strada>>? M-a coplesit vina, pentru ca intelegeam cumva ca, spre deosebire de ea, eu nu aveam o problema reala. Insa cum sa spun…desi constientizam cumva absurditatea situatiei, aceasta era cat se poate de reala pentru mine”.

Din fericire, in cele din urma, totul s-a terminat cu bine pentru Anca. In urma investigatiilor medicale aprofundate a descoperit ca are totusi o boala, care se numeste sindrom anxios, dar care nu e nici grava, nici incurabila. In plus, multe milioane de oameni se confrunta zilnic cu un astfel de simptom.

Totusi, care are fi cateva din locurile comune care ar merita demontate in ce priveste ipohondria? Intai de toate, ca nu este de joaca, asta fie si pentru faptul ca – pe baza studiilor medicale – se estimeaza ca afecteaza circa 5-10 la suta din totalul populatiei, adica mult mai mult decat se crede in mod curent.

Printre cele mai prezente spaime ale ipohondrilor se numara faptul ca ar avea cancer ori SIDA sau boli serioase in faza terminala. “Persoanei ipohondre ii este frica sa nu se imbolnaveasca, este ingrozita de microbi, acuza tot felul de simptome care nu au nici o baza fiziologica”, spune psihologul Stefania Nita. “Ipohondrul sau bolnavul inchipuit are convingerea absurda ca sufera de o boala grava. Asa ca va resimti simptomele specifice acelei maladii, isi va urmari obsesiv reactiile fiziologice si le va interpreta gresit”.

O alta idee preconceputa este ca ipohondrii trebuie sa sufere de ceva anume, altfel nu s-ar vaita. Specialistii arata ca ipohondria are de fapt la baza un conflict psihic nerezolvat, ca e manifestarea unui conflict sau a unor tensiuni psihice din existenta unei persoane. Conflictul interior incepe in timp sa se manifeste prin anumite tulburari, mai intai prin somatizari (simptome imaginare). In cele din urma, se poate intampla ca teama de o anumita boala sa duca chiar la aparitia unor suferinte reale, posibil chiar a celei de care se teme.

Daca unii doctori incadreaza ipohondria in randul bolilor psihosomatice, altii spun, insa, ca numai un comportament predispus spre obsesie si paranoia  poate dezvolta in timp ipohondria.

Studii de ultima ora, citate de The Guardian, arata ca prin tratament psihiatric, mai exact prin intermediul Terapiei cognitive comportamentale, se pot obtine rezultate notabile in tratamentul ipohondriei. Spre exemplu, au fost luati pacienti care credeau ca durerea de cap de care sufereau este un simptom al unei tumori craniene si pusi sa deseneze un cerc in care sa isi imagineze ca se afla motivele durerii. Cand au vazut ca lista motivelor e foarte lunga si include deshidratarea, o raceala, migrena, oboseala, consumul prea mare de cofeina, pacientii au avut o revelatie: nu neaparat orice simptom e cauzat de un motiv grav.

E ironic, dar tocmai posibilitatea prea mare de informare duce la cresterea cazurilor de ipohondrie. Desigur, internetul joaca aici un rol de frunte. “La o simpla durere, oricine poate cauta pe internet o explicatie. Numai ca internetul iti spune totul si nimic”, considera Catherine O’Neill, manager la organizatia Anxiety UK. “E suficient sa incerci sa afli simptomele unei raceli si vei vedea ca acestea sunt de la o simpla gripa pana la o infectie cu HIV”.

Tendinta oamenilor de a se autodiagnostica, folosind informatiile de pe internet si preluandu-le pe cele care indica boli foarte grave, are deja un nume: cyberhondrie. Un studiu realizat de Microsoft si citat de Daily Mail arata ca aproximativ un sfert din utilizatorii de internet fac cautari online pe teme medicale, o treime dintre acestia mergand la medic pentru investigatii suplimentare dupa ce s-au autodiagnosticat cu boli grave. “Astfel de discrepante, intre simptome obisnuite si afectiuni grave, conduc la anxietate, investitii financiare inutile si pierdere de timp”, considera realizatorii studiului.

Nu in ultimul rand, ipohondrii nu trebuiesc ignorati, dar nici nu trebuie sa li se ofere prea multe argumente in sprijinul presupozitiilor lor. Cu persoanele ipohondre se comunica dificil, pentru ca ele acuza mereu ca se simt rau, ca sufera. De aceea, nu o data ele se indeparteaza de cei apropiati (familie, colegi, prieteni) sau – dimpotriva – cauta o confirmare exagerata a starii lor de rau.

“Noi intotdeauna spunem persoanelor care acuza dureri nefondate ca o reconfirmare din exterior a starii lor nu le face bine”, mai spune Catherine O’Neill, care arata ca o astfel de atitudine are efect doar pe termen scurt.

De fapt, prin lamentarile lor, ipohondrii nu incearca decat sa transmita nevoia lor de a se simti in siguranta, de a atrage atentia si afectiunea celorlalti. Vor sa fie reconfirmati in temerile lor. Si ca sa incheiem pe un ton mai relaxat, stiti ce scrie pe mormantul unui ipohondru? “Ai vazut?” sau “V-am spus eu!”. (M.Ch.)


8 comentarii

  1. Eu “am avut” rubeola numai fiindca credeam ca am. Fratele meu a facut varicela, despre care prima data am crezut ca e rubeola (in ziua in care s-a dovedit ca are, nu eram in acelasi localitate, insa se stie ca bolile astea se iau in faza de incubatie.) N-am avut inca rubeola, si indata ce am vorbit cu el, am facut febra destul de mare, mi-au aparut punctulete rosii – am avut cateva intepaturi de tantar, dar in fiecare minut mi se parea ca se inmultesc.

    Dupa cateva ore m-a sunat din nou, ca a gresit, si are varicela, peste care eu am trecut deja. Imediat mi-a scazut febra si si punctuletele s-au retras la cantitatea “normala” pe care i-am avut dinainte.

    Ce faze poate sa faca mintea omului si ce ipohondra sunt 🙁

  2. Ipohondrii sunt persoane care sufera in liniste. Ei se afla in calvarul mintii. Si eu am fost ipohondru si credeam ca am hiv, viata devenise insuportabila, nu am vorbit cu nimeni depsre aceasta problema, doar cu un psiholog care m-a ajutat sa ma duc sa-mi fac testul, normal ca nu eram infectat. Problema este cand acest gand ‘Si daca totusi, am?’ incepe sa apara cu frecventa tot mai ridicata si este crezut de persoana respectiva. Atunci viata devine un calvar: The hell of the mind. Trebuie vazut ca un gand si nimic mai mult si atunci isi pierde din putere…

  3. sa nu confundam informarea cu educatia sau auto-indoctrinarea cu largirea orizonturilor. oamenii care adopta sabloanele vehiculate obsesiv in mass-media pe post de concepte si principii proprii de viata inseamna ca au probleme la nivel analitic… pe care daca le-ar constientiza… sa zicem ca ar spori ingrijorator vanzarile ilegale de furadan… in consecinta le mai servim un sablon (ipohondria) pentru a putea trai si ei multumiti in propria piele… imi cer scuze pentru cinism dar nu m-am putut abtine.

  4. am un prieten bun care nu este ipohondru, dar va dau un alt exemplu cum creierul se impune corpului, chiar daca este sanatos:
    el este avocat, si chair unul foarte bun si cautat, locuieste intr-un orasel mic in germania si are clienti destul de bogati.
    cum ar fi daca astia l-ar vedea tremurand dimineata ca un alcoolist care inca nu si-a luat doza de alcool?
    din fericire el nu este alcoolist, dar nu suporta cofeina, adica nu poate bea nici macar o ceasca de cafea, fara sa-l apuce cel mai cumplit tremurat pe care l-am vazut in viata mea.
    pana acum poate mai este totul normal, sunt oameni care reactioneaza exagerat la unele substante.
    de acum incolo nu mai este normal, pentru ca prietenul meu isi inchipuie ca nu suporta nici cafeaua fara cofeina, si chiar asa este, reactioneaza la fel, chiar daca stie ca este imposibil.
    are 39 de ani, este un om inteligent de exceptie, dar nu isi poate controla mitea si corpul in aceasta situatie.
    intr-un fel similar cu ipohondria, dar poate si la fel cum reactioneaza oamenii la placebo.

    • acelasi lucru se intampla si daca ai prea multa cofeina in sange. simptomele remarcate de tine sunt datorate prezentei in sange a unei substante accelerante nervos. cum prietenul tau probabil nu consuma substante dopante atunci este vorba de adrenalina. substanta care apare in sange in conditii de tensiune fizica si psihica sustinuta. pentru a scapa de reactiile neplacute prietenul tau trebuie sa se odihneasca. parerea mea este a unui fost amator de sport. la mine functioneaza.

  5. Este cu adevarat o boala, eu sufar de ea de mai mult de un an, si este adevarat ca teama vizeaza de obicei o boala incurabila. Eu am fost ingrozita de mai multe boli pe rand, si chiar si atunci cand analizele nu imi confirmau temerile, senzatiile mele fiziologice mai devreme sau mai traziu ma convingeau din nou ca sufar de ceva grav. Am ajuns sa am groaza de microbi, in special virusi, ca sa ma “linistesc” la un moment dat am fost si am facut un test HIV si cu toate ca a fost negativ, cateva luni dupa test am inceput sa cred ca am fost infectata in clinica in care am facut testul. De fapt inca cred asta. Am momente in care realizez cat de irational este comportamentul meu, insa momentele alea, chiar daca reusesc sa stopeze gandurile, nu sunt suficiente pentru a ameliora frica din spatele acestor ganduri irationale.

    • Ați scăpat de aceste gânduri? Dacă da…spune-ti-mi și mie cum ați reușit! Mă confrunt cu aceeași problema. ..îmi este foarte frica ca sunt infectata cu virusul HIV. Cum pot trece peste…Am făcut un test și este Ok…Am de gând sa mai repet testul dar la cel mai mic indiciu despre aceasta boala inima mi-o ia razna și cred ca am și eu. Va rog sa mă ajutați. Mulțumesc anticipat

  6. Pingback: “Bolnavul inchipuit”. Cata drama si cata candoare in ipohondrie?

Leave A Reply