Bogăția Deltei Dunării, surprinsă în 65 de minidocumentare

1

65 de minidocumentare despre egrete, stârci purpurii, țestoase, vipere, moruni, stufărișuri și alte specii și locuri impresionante din Delta Dunării se găsesc online pe youtube-ul campaniei „Delta Dunării – Paradisul aproape pierdut!”

Timp de un an de zile, cumulând peste 200 de zile de filmare, specialiști în filmarea vieții sălbatice au urmărit cu grijă specii de pe întreaga suprafață a Deltei Dunării și au stat de vorbă cu experți de la Societatea Ornitologică Română și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării despre felul în care ele viețuiesc, de multe ori amenințate de prezența omului. Au pătruns cu atenție în universul păsărilor rare ale căror culori și sunete ne uimesc. Au pus în imagini și discuție viețile broaștelor țestoase, cele mai longevive animale din Delta Dunării. Au investigat specii de pești, păsări și plante care ne impresionează prin complexitatea, măreția, eleganța și atitudinea lor şi habitate care fac Delta Dunării un spațiu privilegiat.

Nu-i lucru ușor să poți captura asemenea imagini – „În primul rând, e nevoie de o ascunzătoare care să se integreze perfect în peisaj, iar cel mai important este să cunoști comportamentul animalelor pe care urmează sa le filmezi”, spune Cristian Ilea, unul dintre realizatorii minidocumentarelor. La acestea se adaugă dificultățile legate de o istorie zbuciumată a animalelor, îndelung deranjate de prezența omului: „Toate animalele se lasă greu filmate în România pentru că sunt agresate în diferite feluri: invazia habitatului, braconajul, nerespectarea interdicțiilor în zonele strict protejate”.

Pentru prima dată în România majoritatea speciilor protejate din Delta Dunării sunt filmate și pot fi urmărite de iubitorii naturii. Această documentare realizată în premieră pentru marele public susține nevoia Rezervației Deltei Dunării de a fi tratată și explorată diferit, punând mai mult preț pe bogăția ei unică: „Delta Dunării are pe teritoriul ei, ca zone strict protejate, doar 50 600 ha din 550 000 ha, iar ca zone economice 306 000 ha. În mod normal, această titulatură, de <zonă economică> nu are ce să caute într-o rezervație de patrimoniu mondial. Deși este considerată o zonă prioritară de reconstrucție ecologică, deși este inclusă într-un plan de management pentru conservarea biodiversității, totuși s-au renaturat doar 15 000 ha”,spune Liviu Mihaiu, Președintele Asociaţiei Salvați Dunărea și Delta.


Un comentariu

  1. Pingback: A megszűnőben lévő földi Paradicsom: 65 dokfilmecske a Duna-deltáról » Think Outside The Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger