Pe birourile noastre trăiesc, fie că ne place sau nu, sute de specii de bacterii – cel puțin 500, arată un studiu recent. Ba mai mult, această cercetare arată că cea mai mare parte a bacteriilor își găsesc condiții prielnice mai ales pe birourile bărbaților.
Cei de la San Diego University arată însă că multe dintre aceste bacterii nu sunt tocmai periculoase, ba chiar unele dintre ele pot fi benefice sănătății. ”N-ar trebui să vă îngrijorați în legătură cu birourile voastre – ele sunt pur și simplu oglinda celor care le dețin,” spune Scott Kelley, profesor american de biologie. Prin cercetările lor, specialiștii intenționează însă să determine și care dintre aceste bacterii au efecte dăunătoare asupra sănătății, suspiciunea fiind mai ales îndreptată asupra celor care provin din culoarele de aerisire ale clădirilor.
Kelley și colegii săi au analizat circa 90 den birouri din Statele Unite, unde au luat la puricat scaunele, telefoanele, monitoarele, mouse-urile și tastaturile. Cea mai mare parte a bacteriilor găsite provin din pielea umană sau din nas, din cavitățile orale sau intestinale, precum și microorganisme provenite din sol. Deși am crede că tastatura este principalul magnet de bacterii, s-au descoperit mai multe specii pe scaune și telefoane.
Birourile bărbaților sunt cu 10-20% mai bogate în microbi, lucru datorat, cel mai probabil, faptului că aceștia sunt maicneglijenți decât femeile în materie de igienă. ”Se știe că bărbații se spală pe mâini și pe dinți mai rar decât femeile,” arată studiul, printre altele. De asemenea, bărbații sunt și mai coprolenți decât femeile, ceea ce presupune o suprafață mai mare pentru bacteriile corporale.
Sursa: MSNBC
Foto: Ericchaump.wordpress.com
Un comentariu
Pingback: Oameni + microbi = viață | TOTB.ro - Think Outside the Box