Biocombustibilii. Cum au ajuns ei de la o soluţie pentru un transport curat la o ameninţare pentru siguranţa alimentară

0

Biocombustibilii au devenit din soluţia pentru un transport verde un pericol la adresa resurselor de hrană şi o ameninţare indirectă pentru păduri. Un raport al nouă organizaţii de mediu din Europa avertizează că obiectivul european de obţinere, până în 2020, a 10% din combustibilul utilizat în transporturi din surse regenerabile ar scoate din producţia agricolă o suprafaţă echivalentă cu Irlanda. Ecologiştii se chinuie să scoată eticheta “verde” de pe biocombustibili, luptându-se cu autorităţile despre care spun că flutură “reducerea emisiilor” sub presiunea corporaţiilor care se îmbogăţesc pe spatele celor săraci.

de Roxana Bucată

“Biocombustibilii nu sunt energie verde. De fapt, ONG-urile de profil folosesc, pentru aceştia, termenul de agrocombustibili. E deranjant că se promovează ca energie verde, sperăm ca strategia europeană de folosire a acestora să fie modificată”, spune Dan Craioveanu, vicepreşedintele Clubului Ecologic Transilvania, unul dintre reprezentanţii societăţii civile de la noi care militează împotriva bioetanolului – înlocuitor de benzină care se obţine prin fermentare şi pentru producţia căruia se foloseşte porumb în România – şi biodieselului – înlocuitor de motorină care se obţine prin rafinare şi pentru producţia căruia se folosesc rapiţă şi soia, dar şi floarea soarelui, într-o proporţie nesemnificativă în România.

El spune că deşi au existat demonstraţii şi mişcări prin care s-a cerut Comisiei Europene să se renunţe la targetul de utilizare a biocombustibililor în transport, lobby-ul corporaţiilor care vor să producă biocombustibil este foarte puternic. “Au intervenit interese, cum ar fi cele ale companiilor din domeniul auto care nu sunt nevoite să schimbe design-ul motoarelor dacă folosesc biocombustibil sau interese ale ţărilor care văd biocombustibilii ca pe o oportunitate de a deveni mari puteri, cum ar fi Brazilia, care este o ţară agricolă”, spune Dan Craioveanu.

Acesta explică faptul că producţia de biocombustibil determină un preţ ridicat al hranei, în primul rand, întrucât “atentează” la terenul agricol folosit pentru producţia de alimente, iar mecanismul pieţei determină un preţ mare în cazul producţiei scăzute şi cererii mari. În al doilea rând, intervine oferta mai bună şi mai sigură din partea producătorilor de biocombustibil pentru fermierii care nu mai sunt, astfel, interesaţi să-şi vândă uleiul pentru uz alimentar.

UE a amânat modificarea legislaţiei

La sfârşitul anului trecut, Comisia Europeană a anunţat amânarea unei decizii privind biocombustibilii din perspectiva schimbării indirecte a utilizării terenurilor. “CE ia în considerare faptul că schimbarea indirectă a utilizării terenurilor poate micşora reducerile de gaze cu efect de seră asociate cu biocombustibilii”, se arată într-un comunicat de presă prin care se anunţă, de asemenea, că executivul european va studia impactul biomcobstibililor luând în considerare schimbarea legislaţiei actuale.

Apărătorii mediului au sancţionat amânarea deciziei, amintind, din nou, că biocombustibilii au o amprentă de carbon mai mare decât petrolul. “Ştiinţa arată că politica europeană privind biocombustibilii cauzează mai multe probleme de mediu decât rezolvă”, scrie Nusa Urbancic, reprezentanta Transport & Environment, pentru 2Celsius. “În ciuda acestui lucru, după mai mult de un an de muncă şi nenumărate studii, Comisia Europeană a decis să amâne decizia din nou, ducând la prelungirea nesiguranţei pentru industrie”.

“Comisia Europeană încearcă să creeze modele care să mimeze impactul schimbării indirecte a utilizării terenurilor. Datele care intră în acele modele sunt cel puţin insuficiente. De-a lungul anului curent vor mai apărea studii care să încerce să măsoare SIUT sau să propună noi metodologii”, comentează, la rândul său, Raul Cazan, coordonator de proiecte la Terra Mileniul III. “Un lucru însă este cert: emisiile de CO2 din cultivarea, fabricarea şi arderea biocombustibililor este semnificativ. Adăugând şi efectele indirecte (în primul rând cele legate de utilizarea terenurilor), amprenta de carbon a biocombustibilor devine foarte mare. Guvernământului îi e greu să recunoască faptul că a făcut o prostie când, nu cu mulţi ani în urmă, biocombustibilii erau prezentaţi ca un panaceu al reducerii emisiilor”.

Reprezentantul Terra Mileniul III şi co-fondatorul 2Celsius spune că UE ar putea controla producţia de biocombustibili în interiorul Uniunii impunând condiţii de sustenabilitate tot mai drastice, însă business-urile transnaţionale se mişcă mult mai repede decât guvernele, cererea de biocombustibili este în creştere, iar presiunea pe ecosisteme va fi fără precedent. “Terenurile agricole devin o valoare nesperat de mare pe piaţă, în vreme ce ecosistemele sălbatice sau semi-naturale vor fi modificate în dorinţa legitimă de a asigura hrana”, mai spune acesta.

Un singur biocombustibil din lume se încadrează în criteriile de sustenabilitate

Potrivit Directivei Europene pentru Calitatea Combustibililor (FQD), un combustibil trebuie să reducă emisiile cu cel puţin 35% faţă de combustibilii fosili până în 2020 pentru a conta în targetul de energii regenerabile. Formula de calcul include părţile negative – emisiile din producţie, transportare şi procesare, din arderea plantei şi altele – şi părţile pozitive – culturile de plante pentru biocombustibili scad emisiile, fiind culturi agricole care, în sezonul de producţie, au capacitatea de a reduce nivelul de CO2 prin fotosinteză sau nu provin din ţările arabe, precum combustibilii fosili. Dacă după această formulă există o listă de biocombustibili care trec testul, acest lucru nu se mai întâmplă când se ia în considerare Indirect Land Change Use (ILUC) / Schimbarea Indirectă a Utilizării Trenurilor (SIUT).

Pentru producţia de biocombustibili se reduc suprafeţele destinate producţiei de hrană, spune Dan Craioveanu. “Directivele pentru biocombustibili nu reglementează producţia de hrană care se mută, prin urmare, în păduri pentru a compensa suprafeţele ocupate de producţia de biocombustibili”, explică acesta. Indirect, aşadar, se distruge un mediu natural care are o capacitate mult mai mare de absorbţie a CO2 prin fotosinteză decât un teren agricol, rezultând, în final, emisii mai ridicate decât cele provocate de combustibilii fosili.

“Dacă se iau în calcul emisiile ILUC, un singur biocombustil din lume mai îndeplineşte reglementările directivei – un bioetanol fabricat din trestie de zahăr”, mai spune vicepreşedintele Clubului Ecologic Transilvania.

Biocombustibilii, aşadar, nu sunt soluţia pentru mediu, dar există variante, spune Dan Craioveanu, care se cercetează şi pentru care se cere un răgaz, prin propunerea unui moratoriu. În opinia sa, soluţia acceptabilă ar fi folosirea la nivel local a biocombustibililor. Fermierii ar putea să-şi cultive plante pentru biocombustibil pe o bucată de pământ pentru nevoile lor,  şi să utilizeze direct uleiul vegetal în motoare, uleiul fiind un combustibil suficient de bun pentru motoarele vechi. Ar putea, de asemenea, să înfiinţeze o cooperativă prin care să administreze o mică rafinărie pentru necesităţile comunităţii.

Tehnologia în sine nu e problema, ci mecanismul de piaţă – care distorsionează o tehnică iniţial bună – şi practicile asociate, precum “land grabing”-ul, adică preluarea de către corporaţii, de cele mai multe ori cu ajutorul autorităţilor, a pământurilor care nu au acte în unele ţări în curs de dezvoltare. “Tehnologia ar fi bună dacă nu ar interveni corporaţiile în stilul lor caracteristic lăsând oamenii fără hrană pentru a obţine un profit rapid exportând biocombustibili într-o altă parte a lumii”, spune Dan Craioveanu.

Studiile nu sunt concludente, spune însă pentru TOTB Susana Ferreira, CFO al Prio Grup, parte a companiei Martifer, care produce biodiesel şi în România. “Nu putem accepta această etichetă pe care unele grupuri o pun biocombustibililor, întrucât nu există studii concludente referitoare la extinderea culturilor de plante pentru producţia de materie primă pentru biocombustibili”. “La nivel global, jumătate din pământul arabil nu este cultivat. Totuşi, cu Directiva pentru Energii Regenerabile a UE în vigoare, acest lucru va permite o reducere considerabilă a emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul ciclului de producţie a biodieselului ca urmare a restricţiei de folosire doar a materiei prime din UE”, mai spune aceasta. Susana Ferreira susține că biocombustibilii sunt verzi şi pot deveni şi mai verzi.

Producţia, încurajată de Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii încurajează producţia de biocombustibili, lucru care se vede în numărul tot mai mare de fermieri care cer subvenţii pentru biocombustibil, singurele cifre care ne oferă o imagine despre “cât porumb merge la mămăligă şi cât la etanol”. În 2009, suprafaţa pentru care s-au cerut plăţi pentru culturile energetice a fost de 44.238,66 ha, conform răspunsului dat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură solicitat de Eliza Teodorescu, director executiv Alma Ro. Cea mai mare pondere o au suprafeţele cultivate cu rapiţă – 72,52%, urmate de cele pentru porumb – 25,62%, floarea soarelui – 0,99% şi soia – 0,84%.

Potrivit unui răspuns solicitat de TOTB Ministerului Agriculturii, însă, suprafaţă pentru care s-au acordat plăţi în 2009 este de 69.500 ha, mult mai mare ca în 2008, când suprafaţa a fost de 32.650 ha. În anul 2009, CE a luat decizia de a renunţa la acordarea sprijinului financiar pentru culturi energetice având în vedere faptul că obiectivul pentru care a fost introdus acest sprijin a fost atins mai repede decât de preconizase, se mai arată în răspunsul Ministerului Agriculturii.

Fermierii români beneficiază de sprijin financiar pentru culturi în teren arabil, primind subvenţii prin Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) şi Plăţi naţionale directe complementare (CNDP), cele două forme de sprijin putând fi obţinute şi pentru culturile energetice – rapiţă, floarea soarelui, soia şi porumb.

Necesarul de materie primă pentru biocarburanţii din prima generaţie care trebuie să atingă ţinta de 10% până în 2020 nu va afecta siguranţa alimentară, cu atât mai mult cu cât au început să se cultive şi plante energetice non-alimentare – Cynara, Miscanthus, Salix, care vor asigura, pe lângă fabricarea de peleţi sau brichete, şi material primă pentrubiocarburanţii din generaţia a doua, susţine Ministerul Agriculturii.

La rândul său, ministrul mediului Laszlo Borbely spune că problema nu este atât de gravă în România, ci schimbarea indirectă a utilizării terenurilor este caracteristică Americii Centrale şi de Sud. “Pe de-o parte, avem nevoie de acest combustibil verde, dar şi acesta mai poluează. Iar din cauza acestor culturi, în unele ţări se modifică folosinţa terenurilor. E o problemă care ţine şi de agricultură, de concepţia fiecărei ţări. În România, deocamdată aceste schimbări nu influenţează foarte mult ecosistemul şi noi suntem deschişi pentru a discuta acest lucru. Problema e mai serioasă în zona Americii de Sud şi Americii Centrale, unde trebuie un echilibru între a folosi acest tip de combustibili şi a afecta ecosistemul, această compoziţie a agriculturii”, a declarat ministrul mediului Laszlo Borbely pentru 2Celsius Network.

România nu suferă de foame din cauza biocombustibililor, ci din cauză că nu-şi lucrează pământul

Biocombustibilii au părţile lor bune, spune ing. Gheorghe Manea, preşedintele Asociaţiei de Biocombustibili din România. Aceştia pot asigura autonomia energetică a micilor gospodării rurale, au un real geografic de disponibilitate mult mai larg decât combustibilii petrolieri şi sunt mai siguri ca accesibilitate, nefiind supuşi crizei sau variaţiei preţului petrolului, prefigurează perioada postpetrolieră şi, nu în ultimul rând, aerul din zona oraşelor este mai curat, fiind lipsit de compuşi ai sulfului, azotului.

Reversul medaliei constă în schimbarea destinaţiei terenurilor, distrugerea ecosistemelor naturale cu efecte în accentuarea sărăciei. “Acest pericol este deja evident în practica actuală, protagoniştii fiind corporaţiile tansnaţionale al căror obiectiv precumpănitor este profitul şi ţările vulnerabile (sărace, cu guverne corupte, înglodate în datorii externe, conduse de regimuri nedemocratice sau fără viziunea pe termen lung asupra evoluţiei propriei economii etc). Controlul acestui proces de sărăcire a ţărilor deja sărace sau vulnerabile, de către ţările dezvoltate – via corporaţiile transnaţionale –, este provocarea adresată timpului prezent, instituţiilor internaţionale (firave), oamenilor conştienţi”, spune ing. Gheorghe Manea.

În accepţiunea Asociaţiei de Biocombustibili din România (A.B.R), producţia internă de biocombustibili trebuie să acopere cel puţin cerinţele transportului auto urban, dar să asigure şi autonomia energetică (combustibili pentru maşinile agricole şi de transport) din mediul rural. Pentru această autonomie ar trebui lucrate 0,1 milioane hectare de teren arabil din cele 3 mil hectare disponibile, ceea ce nu pune probleme de ordin etic, ecologic, economic etc ci numai probleme de capacitate a decidenţilor de a gestiona criza alimentară şi a preţului combustibililor petrolieri destinaţi transportului auto şi maşinilor din agricultură. Cu cca 0,5 mil ha teren arabil s–ar asigura întreg necesarul de biocombustibili cerut de economia naţională şi, probabil vor fi şi unele disponibilităţi pentru export, explică ing. Gheorghe Manea. “Paradoxul economiei româneşti este faptul că populaţia nu va suferi de foame din cauza terenurilor ocupate cu producţia de biocombustibili, ci din cauză că nu-şi lucrează restul de 2,5 milioane ha pentru a obţine alimente”.

Foto: EPA, Flickr / llamnudds, RS Rapaka

Citiţi şi:

Cum putem economisi 1,8 lei la litrul de combustibil. 10 sfaturi simple

Biocombustibilii ar acoperi parţial cererea de combustibili fără să afecteze producţia de hrană

Agricultura de subzistenţă, soluţia pentru foamete

Producătorii de lapte, între subzistența lucie și noii latifundiari

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger