Bilingvismulîntârzie instalarea bolii Alzheimer

0

Stăpânirea celei de-a doua limbi poate eficientiza creierul într-o manieră care pare să întârzie instalarea bolii Alzheimer, susţin cercetătorii. Deşi studiul se axează pe stăpânirea a două limbi pe un termen lung, oamenii de ştiinţă spun că şi învăţarea unei limbi mai târziu în viaţă poate avea beneficii.

Cu cât se descurcă mai bine, cu atât beneficiile sunt mai mari, spune Ellen Bialystok, profesor de psihologie la Universitatea York din Toronto. Cercetătoarea a studiat 450 de pacienţi cu Alzheimer, care aveau acelaşi grad de avansare a bolii la momentul diagnosticului. Jumătate dintre aceştia erau bilingvi, fiind vorbitori ai două limbi diferite mare parte din viaţă. Ceilalţi cunoşteau o singură limbă.

Pacienţii bilingvi au început să manifeste simptomele bolii şi au fost diagnosticaţi cu între patru şi cinci ani mai târziu decât pacienţii care vorbesc o singură limbă.

Bilingvismul nu are niciun efect asura prevenirii bolii, dar de la momentul în care boala îşi începe atacul silenţios, bilingvismul asigură o perioadă de câţiva ani de amânare a simptomelor.

Deşi ambele limbi sunt active, creierul învaţă să o blocheze pe cea care nu e necesară zi de zi, acest lucru fiind o activitate costantă, deci o modalitate prin care bilingvismul fncţionează.

Dar nu este singura modalitate. Psihologul Janet Werker, de la University of British Columbia, a studiat copii expuşi la două limbi de la naştere pentru a vedea de ce nu le încurcă şi a concluzionat că aceştia învaţă foarte devreme să fie atenţi.

Chiar şi pentru cei care nu au avut norocul să fie crescuţi cu două limbi străine, bilingvismul poate avea beneficii. Deşi e mai greu săînveţi o a doua limbă după pubertate din cauză că adulţii sunt bombardaţi de atât de multe cereri încât nu mai dau atâta atenţie cât dă un copil învăţatului, menţinerea creierului activ are multe avantaje. “Dacă începi să înveţi o limbă străină la 40, 50, chiar 60 de ani cu siguranţă îţi ţii creierul activ”, concluzionează cercetătoarea.

Foto: Flickr / Andy Welsher

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger