Bicicleta care oferă energie şi semnal wi-fi

0

În cazurile în care curentul cade – mai ales pentru perioade mai lungi de timp – ne trezim, de multe ori, că toate gadget-urile care ne înconjoară sunt inutile, din moment ce nu avem cu ce să le încărcăm. Însă, cu ajutorul bicicletei prezentate mai jos, datele problemei s-ar putea schimba.

Levitation este o bicicletă extrem de interesantă, cu calităţi unice, între care capacitatea de a genera energie şi semnal wi-fi. Mai mult decât atât, nu este o bicicletă staţionară, de tipul celor întâlnite în sălile de gimnastică, ci este chiar o bicicletă care poate fi scoasă la plimbare. În timp ce pedalezi, ea produce energie ce poate încărca aparate precum telefoane celulare, camere digitale, mp3 players şi altele.

Desigur, faptul că generează electricitate pune o oarecare presiune pe cel care pedalează, adică acesta va avea o misiune ceva mai dificilă decât dacă ar merge pe o bicicletă simplă, clasică. Singurul dezavantaj al bicicletei ar fi că nu are suspensie. Dar, deocamdată, totul este doar un concept şi va mai dura până să ajungă pe piaţă. Poate, până atunci, inventatorii săi vor găsi o soluţie şi pentru dotarea cu suspensie.

Sursa şi foto: Clean Technica


Leave A Reply