Beduinii din Sinai cresc opiu ca să trăiască

0

Cu toate că Sinaiul prosperă tot mai mult în domeniul afacerilor private și de stat, această dezvoltare îi exclude pe beduini. Aceștia sunt condamnați de o formă de apartheid economic la o viață săracă, la marginea economiei turistice a Egiptului, arată un reportaj publicat de Vice România. Turismul a fost afectat puternic de începutul crizei economice din 2008 și de revoluție, ceea ce i-a obligat pe beduini să-și găsească refugiu financiar în culturile de opiu, în piața neagră. “Când se lasă ceața de primăvară peste muntele Sinai din Egipt, cultivatorii de opiu își părăsesc grădinile colorate în roz, mov și verde și merg să aprindă focul.”

 

Un fermier de opiu verifică o recoltă tânără

 

Grupuri de tineri sau familii se adună în jurul vetrelor ca să facă pâine și ceai în fața adăposturilor cu ziduri din piatră și acoperișuri din frunze de palmier. Se culcă devreme, se trezesc devreme și îngrijesc plantele cât e lumină afară. Gazdele mele din această seară mi-au spus că munca asta ilegală nu e alegerea lor, dar nu au ce face, pentru că nu e nimic altceva de făcut. Povestea lor e povestea întregii comunități de beduini: o comunitate a cărei dezvoltare economică a fost oprită de guvern și de afaceriști privați și care e nevoită  să depindă, ca să supraviețuiască, de piața neagră – face trafic cu mașini, arme, carne vie, petrol – și droguri.

Prima oară am auzit de câmpurile de opiu din sudul Sinaiului într-un bar întunecos și plin de fum din centrul orașului Cairo. Povestea m-a intrigat pentru că deși se vorbește mereu despre mujahidinii din nordul Sinaiului, care explodează țevi de gaz, nu se vorbește aproape nimic despre populația din sud. Rar se raportează despre economia drogurilor din regiune, doar când atrage atenția asupra situației câte un ONG.

În timpul vizitei, am descoperit că declinul turismului și retragerea poliției de la revolta din ianuarie 2011 încoace au provocat creșterea masivă a culturilor de opiu care schimbă societatea din sudul Sinaiului și umple țara de opiu ieftin.

Mohammed Khedrm coordonator al Fundației comunității din sudul Sinaiului, care cercetează economia locală, a estimat în primăvara trecută că producția de opiu și marijuana s-a dublat din 2010 și a oferit locuri de muncă pentru 45 de procente dintre bărbații beduini din sudul Sinaiului. Alți localnici susțin că cifrele sunt mai mari.

Conform unui raport publicat de Universitatea Americană din Cairo, 81 de procente dintre beduinii din sudul Sinaiului nu au destule resurse alimentare, iar copiii lor au de trei ori mai multe șanse să fie malnutriți față de copiii egiptenilor. Jumătate dintre ei trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. L-am întrebat pe un fermier ce ar face dacă i s-ar distruge recolta: „Aș sta în casă și n-aș mânca nimic”, mi-a spus.

„Dacă guvernul ar găsi o cale să-i integreze și pe beduini în dezvoltarea Sinaiului, bineînțeles că beduinii ar renunța să cultive droguri”, mi-a spus Mohammed. „Știm că drogurile sunt interzise, dar e interzis și să-ți lași copiii să moară de foame.”

 

Citiți întregul reportaj pe site-ul Vice România.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger