Bateria solară mai subţire decât pânza de păianjen

0

O baterie cu o grosime de 1,8 micrometri – mai subţire decât un fir de pânză de păianjen, dar la fel de elastică precum aceasta din urmă – ar putea asigura spaţii de înmagazinare energetică ultra subţiri şi uşoare pentru dispozitive mici. Este vorba de cea mai mică şi uşoară baterie solară din lume, care reprezintă o zecime din grosimea celor mai subţiri baterii solare disponibile până acum.

 

Flickr/.curt.


Micul dispozitiv nu este doar o baterie, ci şi o celulă solară, ceea ce înseamnă că îşi poate aduna singură încărcătura. Cea mai subţire baterie solară de până acum avea 25 de micrometri. Un gram din noua cea mi subţire baterie solară generează 10 waţi de energie, eficienţa conversiei din energie solară în electricitate fiind de 4,2% (mai mică decât în cazul panourilor solare convenţionale). Cu toate acestea, cercetătorii de la Universitatea din Tokio (Japoni) şi de la Universitatea Johannes Kepler (Austria), care au creat noul dispozitiv, spun că rata de conversie nu scade dacă acesta este îndoit sau răsucit.

Celula solară minisculă ar putea alimenta dispozitive personale de mici dimensiuni, cum senzorii pentru calitatea aerului, iar versiunile sale mai mari ar putea fi folosite pentru încărcarea unor dispozitive aflate în locuri îndepărtate sau greu de accesat, cum ar fi senzorii de pe poduri sau turnuri. Cercetătorii mai spun că bateria poate fi făcută ieftin şi că este şi durabilă. Cum dispozitivul este uşor, el este mai ferit de avarii chiar şi dacă creşte în dimensiune. Oamenii de ştiinţă speră ca în următorii cinci ani să sporească eficienţa micii baterii pentru a o face competitivă pe piaţă.

Sursa: Smart Planet


Leave A Reply