Bătălia sexelor la Târgoviște: Pot depune feministele armele, la ”sfârșitul bărbatului”?

Am ajuns în tabăra tinerelor feministe într-o după-amiază, în mijlocul unei discuții despre feminicid. ”Femeile din toată lumea plătesc cu viața faptul că sunt femei,” am auzit-o spunând în franceză pe una dintre participante, în foișorul unde peste 60 de feministe din Europa s-au strâns pentru 10 zile. Timp în care se sfătuiesc cum să “scape” lumea de bărbați.

 

de Roxana Bucată

 

Un articol recent din presa americană vorbește despre ”sfârșitul bărbaților”, atâta vreme cât, pentru prima data în istorie, în Statele Unite, numărul femeilor angajate îl depășește pe cel al bărbaților. Potrivit materialului din The Atlantic, ”economia postindustrială este indiferentă la forța și puterea bărbatului. Calitățile prețuite mai degrabă astăzi – inteligența socială, comunicarea liberă, capacitatea de concentrare – nu sunt tocmai specific masculine.” Feministele pe care le-am întâlnit, însă, cred că femeile ar trebui să fie mai unite ca oricând în fața sistemului opresor.

Argumentul invocat de revista americană continuă cu exemple pentru asemenea inversiuni de rol, cum sunt ”femeile din regiunile sărace ale Indiei, care învață engleza mai repede decât bărbații, pentru a se adapta cerințelor de la noile call center-uri globale. În China, femeile dețin peste 40% din afacerile private, Ferrari-ul roșu ajungând noul simbol de statut pentru antreprenorii femei. Anul trecut, prim-ministrul ales al Islandei, Johanna Sigurdardottir, primul lider de stat care și-a declarat deschis orientarea de lesbiană, a deschis o campanie explicită împotriva elitei masculine, despre care pretinde că a distrus sistemul bancar al țării, afirmând sfârșitul epocii testosteronului, arată articolul The End of Men.

Femeile, mai unite ca niciodată

Feministele care s-au întâlnit în tabăra internațională par să nu fie de această părere: ele cred că femeile au muncit dintotdeauna mai mult ca bărbații, având o zi dublă de muncă, o dată la serviciu și o dată acasă, pe când bărbații se relaxează când își termină programul. Pentru feministe, sistemul actual de muncă este încă opresiv cu femeile. Așa că, în opinia lor, nu e încă timpul să ne grăbim și să declarăm sfârșitul bărbaților, iar femeile ar trebui să fie mai unite ca niciodată, întrucât opresiunea bărbaților asupra lor este tot mai gravă.

 

 

Barbara este din Brazilia, dar lucrează și studiază în Elveția, unde se confruntă cu discriminarea zi de zi, având de făcut mult mai multe eforturi la serviciu pentru a obține un contract, spre deosebire de colegii bărbați. Chiara este din Italia și reprezintă comunitatea LGBTQ; ea coordonează un program de educație sexuală la Arad, dar are dificultăți din cauza mentalității românești. Lista scurtă continuă cu încă vreo 60 de nume de femei din tabără, care au avut de-a face pe pielea lor cu opresiunea societății, iar lista lungă cu milioane de nume de femei din toată lumea care sunt hărțuite fizic, psihic și emoțional, în fiecare zi.

Când am plecat spre tabăra din complexul de la Moroieni, Dâmbovița, mă așteptam la un weekend lung și gălăgios, așa cum au fost și cei patru ani de liceu într-o clasă exclusiv de fete. În schimb, am cunoscut multe femei care, indiferent că sunt heterosexuale, lesbiene sau bisexuale, și-au format o profesie sau studiază încă, au călătorit în toată lumea și care, ca feministe, vor să pună capăt patriarhatului. În ceea ce privește estetica lor, cuvântul de ordine ar fi lejeritate: au coafuri ciudate, multe se îmbracă în șalvari largi și poartă încălțări comode, nu prea le pasă dacă sunt sau nu epilate, au piercinguri în nas, urechi și buric, bijuterii mari pe degete și, de multe ori, tatuaje. Nu mi-a părut rău că am dat sexismul bucureștean pe feminismul internațional, decât la cină și la micul dejun, când am primit năut și tofu.

Manifest under construction

Timp de 10 zile, feministele au dezbătut problemele cu care se confruntă jumătatea feminină a globului, au analizat progresele pe care le-au făcut, dar și eșecurile pe care le-au avut de-a lungul anului, de la ediția anterioară a taberei care a avut loc în Franța, în 2011. Tabăra Tinerelor Feministe este afiliată World March of Women și a fost organizată, în acest an, de Asociația FRONT. Pe agendă au fost workshop-uri zilnice, în care feministele au învățat practici de auto-apărare, au discutat despre ecologie și feminism, despre sexualitate, despre violența de sex, precum și despre crimele de onoare.

 

 

Iată cum arată câteva dintre punctele din manifestul feministelor redactat în cadrul taberei de anul trecut:

• Solidaritatea trebuie să fie o unealtă pentru a lupta împreună împotriva societăților patriarhale și oricărui tip de opresiune a femeilor.
• Solidaritatea ar trebui să evite orice fel de rasism, imperialism sau discriminare de clasă în luptele noastre.
• Vom face eforturi pentru a deconstrui prejudecățile și lupta contra sistemului patriarhal capitalist rasist care întărește diferite forme de opresiune.
• Vom face eforturi pentru a construi o rețea europeană de solidaritate pentru a lupta contra rețelelor inter-statale discriminatoare care controlează migrația.
• Vom face eforturi pentru a oferi consiliere pentru prostituate, lucrând la creșterea unei vizibilități a drepturilor lor și asigurând suport pentru cele care doresc o ieșire din această situație.
• Pe piaţa muncii, femeile lucrează în sectoarele mai prost plătite, în sistem part-time si în poziţii ierarhice mai slabe, dar si, de asemenea, pe piaţa invizibilă sau informală de muncă. Drepturile femeilor pe piaţa muncii trebuie să fie respectate si implementate, iar femeile trebuie să fie încurajate si sprijinite să-și ceară drepturile de muncă, pentru munca vizibilă sau invizibilă, formală sau informală.
• Reînsușirea corpurilor noastre ca femei, pentru a ne controla sexualitatea

 

Marșul femeilor în orașul adormit

 

După o dimineață leneșă, feministele din România, Franța, Spania, Brazilia, Portugalia, Elveția, Turcia și alte țări s-au apucat să pregătească punctul culminant al taberei – un protest feminist în Târgoviște. „Surorile” au lucrat împreună la scrierea bannerelor, la realizarea performance-urilor și la scrierea manifestului, dar, tot atunci,  au ieșit la suprafață și disensiunile. Feministele indignate din Spania nu erau de acord cu folosirea sintagmei “violență domestică”, ci  au propus “violența de sex”, o formulare care cuprinde toate formele de violență asupra femeilor, nu doar cea din interiorul căminului. “Violența domestică” a fost depășită în Spania încă de la sfârșitul anilor ‘90, spunea o feministă iberică, dar țara gazdă mai are mult până să ajungă acolo, având în vedere că primele forme de asociere ale feministelor din România au luat naștere în urmă cu 3-4 ani.

Înarmate cu tobe, pancarte și megafoane, feministele au plecat spre Târgoviște, un oraș mic de provincie, tipic românesc, unde nu se întâmplă nimic, niciodată. Autoritățile locale au fost bucuroase să găzduiască protestul și au dat autorizația cu două mâini. Cele câteva persoane mai în vârstă de pe băncile din centrul orașului au privit nedumerite apariția grupului de fete care cântau “So-so-so solidarite / Avec les femmes / Du monde entier”, sărind și bătând la tobe. În câteva minute, feministele au pornit jocul “Țară, țară vrem femei”, denunțând în joacă, dar serios, politicile privind migrația din statele care sunt astfel complice la traficul de persoane. “Au dreptate, foarte bine că spun. Așa și este, femeile sunt discriminate și la muncă, și acasă”, sunt de acord două doamne de pe bancă. Un domn din apropiere nu este, însă, de aceeași părere – “Da’ de unde credeți că pleacă toate relele? De la femei!”, spune el. Trecătorii se opresc, citesc pancartele și merg mai departe. Un bătrân rămâne pe gânduri în fața bannerului “Unite împotriva patriarhatului” și se întreabă “Ce-or avea cu patriarhul?!” Un singur bărbat se oprește și rămâne la protest până la sfârșit, un englez care vine anual la Târgoviște, unde sunt părinții soției. El este entuziasmat că se întâmplă în sfârșit ceva la Târgoviște.

 

 

Abuzul femeilor, legitimat de capitalism

Între două discuții despre amenințarea masculină, am stat de vorbă cu Clara, o feministă din Franța, cu mulți ani de activism în spate. Este lesbiană și mi-a povestit ce a determinat-o să se alăture Marșului Mondial al Femeilor  (La Marche Mondiale des Femmes / World March). Clara a studiat arheologia și sociologia, dar și-a dedicat viața viața luptei împotriva patriarhatului.

Ce este World March of Women și cum te-ai alăturat lor?

World March of Women (Marșul Mondial al Femeilor) este o mișcare a femeilor  din toată lumea. Sistemul este global, deci acțiunile noastre trebuie să fie globale. Mișcarea a început pe la sfârșitul anilor ’90, cu niște feministe din Quebec, Canada, care au vrut să creeze un marș pentru anul 2000 – un marș împotriva violenței și sărăciei. Acest eveniment s-a transformat într-o mișcare permanentă, iar la fiecare cinci ani are loc un mare eveniment. Eu m-am alăturat lor înainte de evenimentul din 2010, iar înainte de asta am fost foarte activă în Franța. Una dintre experiențele cele mai marcante pentru mine a fost o întâlnire internațională în Bukavu (Congo, Africa) , o țară foarte bogată în resurse minerale, diamante, aur. Aceste regiuni estice ale Africii, aproape de Rwanda, sunt în conflict de mulți ani, iar situația femeilor de acolo este oribilă. În Congo, violul este la ordinea zilei, iar feminicidul de acolo este foarte legat de sistemul capitalist. Resursele naturale sunt exploatate pentru sistemul de producție, iar pentru că a acoperi nevoia de aceste materiale, există grupuri armate care terorizează populația, în special femeile. Este clar cum toate se leagă, iar pentru mine a fost un șoc, experiența de acolo mi-a schimbat viața. De asemenea, m-a impresionat să văd cum femeile din Congo se chinuiau să ajungă la acest eveniment și să depună mărturie.

Drepturi pe hârtie, nu pe stradă

Ce te-a motivat să te implici în această mișcare?

Sunt o tânără femeie, de 30 de ani, conectată cu lumea, am călătorit, am lucrat și am făcut voluntariat în diferite țări din Europa. Sunt feministă de mult timp și nu sunt ok cu situația femeilor, nu sunt ok cu ce trebuie să îndur pentru că sunt femeie și nu sunt ok cu ce trebuie să sufere femeile din jurul meu pentru că sunt femei. Sunt activistă de mult timp și sunt furioasă pe sistem de și mai multă vreme. Am fost crescută într-o familie progresistă, non-sexistă, dar văd că nu sunt liberă când mă urc în autobuz sau când sunt pe stradă –  sunt hărțuită de bărbați. Femeile au de suportat o violență sistemică, de la cea din filme, la cea din viața de zi cu zi, până la formele cele mai dure, violul sau tortura.

Ce părere ai despre feminismul din România și cum diferă de cel din Franța?

Nu cunosc bine feminismul românesc, dar, din câte am observat, este destul de diferit de cel din Franța. Avem o luptă globală și nu contează din ce țară ești, până la urmă. Noi luptăm împotriva sistemului capitalist. Așa cum e organizat, sistemul de muncă reprezintă o formă de opresiune pentru femei. Iar sărăcia este o consecință.

Noi am avut un vârf al mișcării în anii ’70, l-am numit Mouvement de Liberation des Femmes, care avea loc, de asemenea, în același timp și în SUA, Italia și alte state. Atunci s-au creat organizații, s-au scris lucrări și multe dintre ele femeile de atunci sunt active și acum; deci feminismul din Franța e făcut de femei mai în vârstă. De asemenea, sunt și feministe mai tinere, ca mine și chiar mai tinere, care se integrează sau fac alte grupuri. Comparativ cu alte țări, aș spune că avem o mișcare feministă puternică, dar dacă mă uit în societatea noastră, avem o mișcare slabă, pentru că luptăm încă pentru lucruri evidente, de bază. Anul acesta am avut de-a face cu impunitatea – când o femeie este violată, se întâmplă foarte rar și cu dificultăți ca violatorul să fie pedepsit, pentru că, într-un fel, sociatatea crede că violul nu este o problemă importantă. Avem legi foarte frumoase pe hârtie, dar în realitate nu se aplică. În Franța, pentru 100 de violuri comise, mai puțin de 2% dintre violatori sunt condamnați. Este o mare problemă.

Ne-am luptat în acest an pentru pedepsirea lui Dominique Strauss Kahn, fostul director al FMI, politician francez, care putea fi următorul președinte al Franței. Știm că este un violator în serie, dar nu a fost pedepsit. Este una dintre luptele pe care le port cu bărbații.

Pentru viața pe cont propriu, la feminin sau masculin

Clara (care vorbește la megafon), la protestul de la Târgoviște

Cum s-au schimbat atitudinile oamenilor față de homosexualitate?

Cred că oamenii sunt mai deschiși la homosexualitate în Franța și în alte țări. Căsătoria între persoane de același sex nu e permisă în Franța, dar cred că va fi în curând. Eu sunt lesbiană și ies în spațiul public și fac revendicări din această poziție, dar nu ca homosexual. Cred că fiecare trebuie să fie liber să iubească și să aibă relații cu oricine. Dar sunt critică la adresa mișcării homosexuale, LGBT, care luptă pentru drepturile homosexualilor, dar uită de opresiunea bărbaților asupra femeilor.  Homosexualitatea este un termen general care se referă atât la bărbați, cât și la femei, dar când ne gândim la homosexuali, ne gândim la bărbați. Dacă aș ruga pe oricine să deseneze un homosexual, ar desena un bărbat, pentru că trăim într-o societate construită în jurul bărbatului, deci pentru mine a fi lesbiană este un fel de a evita bărbații în relațiile mele. Eu îmi dau forța, energia și dragostea  către femei pentru a ne întări; deci este un punct de vedere politic.

Eu sunt radicală, nu vreau schimbări minore de legislație, asta nu schimbă sistemul și cred că ar trebui să schimbăm lucruri majore. De exemplu, cred că lumea n-ar mai funcționa așa dacă violența s-ar opri. Sistemul economic este bazat pe munca femeilor – domestică, gratuită. Dacă toate femeile ar face  grevă și n-ar mai munci, lumea n-ar mai funcționa. Dacă oprești exploatarea femeilor, nu ar mai funcționa la fel sistemul.

Lupta mea este pentru autonomia femeii, să avem libertatea de a face propriile alegeri, care țin de sexualitate, de a avea sau nu copii, dar și de a supraviețui, de a câștiga bani. Vorbim de autonomie financiară. Cum supraviețuiești ca femeie, ca lesbiană, dacă nu ești privilegiată? Niște statistici pe care le avem arată că femeile câștigă mai puțin decât bărbații, deci cuplurile de lesbiene au această problemă. Eu văd familia ca pe o unitate economică, capitalismul lucrează pe baza acestor unități, îi împing pe oameni să nu vadă viața pe cont propriu, ci în cuplu, și îi împing pe oameni să meargă în aceste unități. Pot să îți povestesc despre hărțuirea pe stradă, sunt  lesbiană și dacă merg mână de mână cu prietena mea, sunt insultată și știu cupluri care sunt agresate, chiar fizic. Dar asta nu este principala mea luptă, astea sunt detalii – bine, când le trăiești zi de zi, nu sunt detalii – dar, ca activistă, am viziuni mai largi și vreau să provoc sistemul.

Care este poziția ta față de prostituție?

Prostituția pentru mine e violență. Pentru mine, sexualitatea ar trebui să fie un spațiu de libertate. Sunt împotriva prostituției, dar nu sunt împotriva prostituatelor. Nu sunt pentru legalizarea prostituției, sunt pentru a responsabiliza bărbații. Nu e ok ca un bărbat să plătească pentru sex, avem aceasă dezbatere în Franța acum și sunt pentru a pedepsi clientul. Nu știu ce cuvinte pot găsi pentru ei, pentru că asta mă înfurie foarte tare. Sexualitatea este un cuvânt puternic care descrie multe lucruri, nu doar sex.

Cât de puternică ți se pare mișcarea feministă?

Sentimentul meu este că există o dezvoltare, avem un număr crescut de grupuri feministe și grupuri radicale. Dar rămâne stigmatizarea feministelor – ești feministă pentru că ești lesbiană sau că n-ai întâlnit un bărbat sau că n-ai parte de sex de calitate. Eu nu mai sunt afectată de asta, dar trebuie să fie clar ce e important pentru noi și să rezistăm. Trebuie să ne organizăm ca femei și să nu ne lăsăm impresionate de porcăriile patriarhale.