Bătălia sexelor în Japonia: "fetele carnivore" versus "băieţii erbivori"

0

Un nou curent deschide larg uşile restaurantelor din metropolele japoneze care au fost pe fază, exploatând distincţia între femeile independente, proactive şi carieriste, respectiv bărbaţii conservatori şi mai puţin ambiţioşi: restaurantele în care se mănâncă carne crudă. Nu e vorba de tradiţionalul peşte crud, ci de sushi adaptat cu carne proaspătă de porc, vită sau pui.

Japonia e tot timpul o sursă de încredere când vine vorba de subculturi şi nişe gata să-şi respecte cele mai excentrice preferinţe. De câţiva ani, se discută în peisajul social nipon de avântul aşa-numitelor femei carnivore (nikushoku joshi), căruia îi corespunde o expansiune a populaţiei de bărbaţi erbivori (soshoku danshi). Dacă în prima categorie se regăsesc exponentele capitalismului mâncat pe pâine, femeile tinere, “agresive”, care-şi urmează carierele cu agilitate de felină, aşa-zişii bărbaţi erbivori reprezintă generaţia masculilor născuţi în cei 20 de ani de stagnare economică, mai puţin interesaţi de sex, care se distanţează de valorile macho ale societăţii tradiţionale, refuzând să urmeze modelul tatălui, cap de familie.

Câteva restaurante din Tokyo au preluat această categorisire cât se poate de literal, lansând meniuri speciale pentru femeile carnivore: sushi din carne crudă provenind de la animale cum sunt vita, porcul sau găina. Potrivit unui reportaj realizat de CNN, s-ar părea că iniţiativa se bucură de mare succes, tradus în cozi interminabile de femei gata să-şi afirme identitatea şi culinar. Întrebată dacă consumul de carne crudă presupune riscuri, Niku Sushi, cea care şi-a deschis primul astfel de restaurant în urmă cu opt luni, spune că nu a avut până acum nicio reclamaţie şi nu a întâlnit niciun caz de toxiinfecţie alimentară. Bărbaţilor erbivori însă nu le-a dedicat însă nimeni până acum vreun meniu special.

 

Sursa: CNN

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger