Bărbatul care îi aude pe oameni înainte ca aceștia să vorbească

1

Ați văzut vreodată un film în care sunetul nu se sincronizează cu acțiunea? Un bărbat din Marea Britanie, PH, experimentează asta în viața reală în urma unei afecțiuni cu sursă necunoscută, scrie Newscientist. PH e primul om documentat până acum care aude ce vorbesc oamenii înainte să-și miște buzele, cazul lui oferind informații inedite despre modul în care creierul reglează auzul și văzul.

 

 

Când era acasă la fiica lui și se uita la televizorul din sufragerie, PH a observat că acesta nu sincroniza sunetul cu acțiunea și i-a spus gazdei, chicotind, să-și cumpere unul decent. Fiica lui i-a spus însă că nu e nimic în neregulă cu televizorul. Contrariat, bărbatul s-a dus în bucătărie, unde a dat peste alt televizor desincronizat. I-a spus fiicei sale că are două TV-uri ce trebuie reparate. Apoi a observat că și cuvintele rostite de fiica sa erau în contratimp cu mișcările buzelor. “Nu era de la televizor, era de la mine. Se întâmpla în viața reală”.

După câteva săptămâni, bărbatul a observat că desincronizarea nu apărea doar la alții, ci și la el. Când vorbea, își înregistra cuvintele înainte să-și simtă fălcile mișcându-se.

PH este primul caz confirmat științific al unui om care îi aude pe alții vorbind înainte ca aceștia să-și miște buzele. Nu este clar cum i s-a instalat afecțiunea, însă aceasta ar putea avea de-a face cu pericardita acută de care a suferit – o inflamare a săculețului din jurul inimii – sau cu operația pe care a suferit-o pentru a-și trata boala. Scanările cerebrale pe care medicii i le-au făcut după problemele de timing au indicat două leziuni în regiunile creierului despre care se crede că joacă un rol în reglarea auzului, sincronizării și mișcării.

Lumina și sunetul călătoresc prin spațiu la viteze diferite, așa că atunci când cineva vorbește, stimulii vizuali și auditivi ajung la ochii noștri la intervale de timp diferite. Semnalele sunt procesate apoi în ritmuri diferite la nivelul creierului. Cu toate acestea, oamenii percep de regulă aceste evenimente ca având loc simultan, însă nu se știe cum reușește creierul să dea această iluzie. Aflați mai multe detalii despre cazul lui PH pe Newscientist.

 

Puteți citi și:

Orgasmul la picior


Un comentariu

  1. dude, nu ii “aude inainte sa vorbeasca” (fapt imposibil stiintific, dar ce mai e stiinta in ziua de azi), ci, poate, cel mult, ii “vede un pic dupa ce au vorbit” (posibila intarziere in procesarea stimulilor vizuali, cauzabila de o multime de factori neurologici)…

Leave A Reply