“Nu putem permite ca prețurile record, pe termen scurt, la produsele alimentare să aibă consecințe negative pe termen lung asupra celor mai săraci și vulnerabili oameni din lume”, a declarat președintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim.
Flickr/Bert Kaufmann
BM a anunțat că este pregătită să ajute guvernele să facă față acestui fenomen, în condițiile în care prețurile globale la grâu au crescut cu 50% de la mijlocul lunii iunie, iar cele ale porumbului și boabelor de soia au urcat cu 45%, respectiv 30%.
Instituția internațională spune că seceta severă din SUA, care amenință să vânture recoltele până în luna octombrie, laolaltă cu vremea uscată din Rusia, Ucraina și Kazahstan și cu debutul timpuriu al sezonului musonic din India ar fi responsabile pentru prețurile record și susține că este dispusă să ajute guvernele să adopte politici adecvate, astfel încât să nu fie afectați săracii lumii. “Când prețurile la mâncare cresc semnificativ, familiile își retrag copiii din școli și consumă mâncare mai ieftină și mai săracă în nutrienți”, a mai spus președintele Jim Yong Kim, expert în sănătate publică, “ceea ce poate avea efecte catastrofice pe termen lung asupra stării sociale, fizice și mentale ale milioane de tineri”.
“Pe termen mediu și lung”, a adăugat el, “lumea are nevoie de politici puternice și stabile și de investiții susținute în agricultură în țările sărace”. În ciuda acestor intervenții, însă, BM a avertizat că s-ar putea ca lumea să nu fie ferită de creșterea prețurilor la cereale până în 2015 cel puțin. Creșterea prețurilor nu va afecta doar sectorul pâinii și al alimentelor procesate, ci și pe cele ale nutrețurilor și cărnii. Aflați mai multe detalii în comunicatul internațional emis luni de Banca Mondială.
Puteți citi și: