“Balint se apropie de balon,şut şi gol”. Tu cum ai petrecut Noaptea Magică?

0

“În ’89, la Revoluţie, cînd la fel a-nceput să curgă puhoi pe străzi, iar gălăgie mare pe Eminescu. Eu eram acasă atunci, eram prin bucătărie, reparam ceva. Şi Florentina, fiică-mea, avea 10 ani atunci, a venit la mine şi m-a-ntrebat: Auzi tată, ce cupă a mai câştigat Steaua?”. Finala Cupei Campionilor de pe 7 mai 1986 a fost momentul suprem de glorie al fotbalului românesc, iar proiectul NoapteaMagică.ro și-a propus să adune frânturi de amintiri în jurul acestui eveniment “care a colorat cu tonuri de carnaval viața cenușie a românilor acelor vremuri”. Jurnaliștii din spatele proiectului au stat de vorbă cu jucători din lotul lui Nea Imi, cu “tușierii” care au trăit gloria de pe margine, fie ei jurnaliști, suporteri sau “simpli chibiți de bodegă din tagma muncitorilor, intelectualilor, inginerilor, elevilor și studenților”. Dar și cu dinamoviști, rapidiști sau alți microbiști, “care pot sau nu dormi noaptea de grija Stelei”.

După o serie de penaltiuri de infarct, Steaua învingea FC Barcelona într-o noapte care a fost magică nu doar pentru microbiștii înfocați, ci și pentru românii de rând. Bombeul sub bară al lui Lăcătuș, “Apără Duckadam!”, “Suntem finaliști!” sunt încă frânturi de memorie care se reactivează în fiecare an în apropierea finalei jucate acum un sfert de secol. Acum, după 25 de ani, aceste frânturi sunt reactivate pe site-ul www.noapteamagica.ro, la secțiunea “Visul lui Adalbert”, și animate de gânduri pe care organizatorii proiectului și-au imaginat că le-ar fi avut eroul Duckadam în orele de dinainte și de după meci, precum și de „transcrierea viselor naive ale lui Adalbert, tânăr și destoinic prelucrător prin așchiere la Uzina Mecanică Mizil”. Totul într-un peisaj opzecist cu imagini din meci, șlagăre la modă și ziare de răsfoit.

„Proiectul Noaptea Magică nu e doar despre fotbal. Niciodată fotbalul nu e doar fotbal. Fotbalul e personal, e social, e economic, e politic”, este sloganul organizatorilor proiectului, o echipă formată din jurnaliști, antropologi, etonologi și cineaști. Mai jos vă prezentăm câteva fragmente din poveștile deja culese pe NoapteaMagică.ro.

Gabi Balint

Nu ştiu ce mi-a trecut mie prin cap acolo în momentul când m-am oferit. N-am făcut nici o fentă, nici nu m-am gândit, eu am riscat atunci. După penaltiul ăla, eu am ratat 2 penaltiuri, unul în campionat, cu Craiova, şi unul cu Anderlecht, când ne-au scos ei în calificări. Pentru că încercam să mă uit la portar şi încercam să fac o fentă. Pe urmă am început să-mi aleg un colţ înainte, nu mă uitam la nici un portar, nimic, îmi luam elan, mă gândeam în ce colţ să bat şi dădeam tare. Şi-n Spania, aşa am bătut 6 penaltiuri şi n-am ratat nici unul. Cu Barcelona era aşa, ireal, parcă pluteam. Eram mulţumiţi că nu ne-au bătut, acuma ce-o fi, o fi. Când i-am văzut şi pe Boloni şi pe Majaru ratând, am zis au ratat ăştia, dacă ratez şi eu ce-o să fie? Adică chestia asta m-a liniştit. M-am aplecat spre minge, parcă portarul a plecat puţin, parcă l-am simţit plecând.

Adalbert (tânăr și destoinic prelucrător prin așchiere la Uzina Mecanică Mizil)

Scămosu strigă şi el, da’ zice că Dinamo. Scămosu e un bou, că acu’ trei ani zicea că Craiova. Şi-apoi a vopsit o pisică în roşu, o dungă albă în juru’ gîtului. A adus-o la fabrică. S-o ascundă în bancu’ cu scule… Are viermi în cap. Şi scame, normal. A venit fra’su, Bîrnă, zice, bă, Scamă, bă, auzi tu, a bătut Steaua, bă, acu’ tre’ să zici de Steaua, că s-a schimbat situaţia? Ăăă? Da’ Scămosu scoate pisica din banc. Şi culmea, nu era pisică, era un şobolan, şi-ăla tot roşu era. Ăştia a-nceput să rîdă de să se cace pe ei. Ce-ai, Scămosule, ţi-ai tras grădină zoologică? Hă-hă-hă-hă-hă! Băga-mi-aş… Bagă-ţi şobolanu’ la sertar, Scămosule, mai bine…

Mihai Helmer (muncitor la România Film în anii ’80)

La stadion la Dinamo era manifestaţie. Aduseseră unii o cruce, o făcuseră din lemne, din PFL şi i-au dat foc. S-a uşurat lumea după tensiunea aia din timpu’ meciului. Pe urmă mulţi au continuat drumul spre aeroport, alţii s-au dus la Universitate… Care încotro. Noi ne-am întors, oricum nici nu stăteam departe de stadionul Dinamo. Şi ne-am întors la fix, n-am stat mai mult de-o oră, o oră şi ceva. În ’89, la Revoluţie, cînd la fel a-nceput să curgă puhoi pe străzi, iar gălăgie mare pe Eminescu. Eu eram acasă atunci, eram prin bucătărie, reparam ceva. Şi Florentina, Fiică-mea, avea 10 ani atunci, a venit la mine şi m-a-ntrebat: Auzi tată, ce cupă a mai cîştigat Steaua? Atunci am coborît iar, cu toţii. Am mers la Romană. Noroc că ne-am întors la timp, că după vreo oră a-nceput măcelu’.

Citiți și:

Cum intervine omul asupra naturii de dragul unui meci bun

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger