“Azi, Cina la Mine!” – O altfel de campanie de fundraising

0

Asociația A.R.T Fusion derulează în perioada februarie – iulie 2012 campania de fundraising “Azi, Cina la Mine!”. Campania  are ca scop strângerea de fonduri pentru a demara proiectul “Școala de Teatru Forum”, primul de acest gen din România. Școala de Teatru Forum își propune să atragă atenția asupra situației de criză în dezvoltare în care se află tinerii români din ziua de astăzi.

“Azi, Cina la Mine!” este  o campanie de fundraisinng care vine în sprijinul tinerilor din medii defavorizate, cu slabe șanse de dezvoltare în societate. A.R.T Fusion și-a propus în 2012 să lanseze și să implementeze un program ambițios, de anvergură – Școala de Teatru Forum – prin intermediul căreia va încerca să schimbe și să se implice în mod direct și activ, la evoluția personală și socială a tinerilor din mediile slab dezvoltate.
În cadrul campaniei “Azi, Cina la Mine!”, A.R.T Fusion își propune să realizeze 150 de cine. Acestea sunt organizate de către persoanele care doresc să se alăture asociației și să sustină proiectul Școala de Teatru Forum. Cina are loc acasă la cel ce o organizează pentru prietenii săi, cu care cel mai probabil nu s-a mai văzut decât in mediul online, prin intermediul variilor rețele de socializare. Pentru cina la care participă, fiecare invitat donează o sumă ce pornește de la 20 RON. Fondurile obținute în urma campaniei de fundraising vor fi redirecționate către susținerea proiectului Școala de Teatru Forum.

Pentru mai multe detalii referitoare la campanie, proiect și posibilitatea unui parteneriat media vă invităm să intrați pe www.artfusion.ro sau pe pagina de Facebook a campaniei.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger