Avocat sau vanator? Ar trebui sa aiba si animalele drepturi individuale?

29

Intre dragoste si bestialitate. Necesitate sau cruzime gratuita? Compasiune sau, dimpotriva, un sentiment de superioritate? Cam acestea sunt extremele intre care se manifesta cel mai adesea relatia dintre om si animal. Desigur, aceasta relatie are o istorie lunga, complicata, insa o intrebare simpla ramane de actualitate: sunt animalele egale cu oamenii?

In satira sa politica “Ferma animalelor”, George Orwell face o afirmatie ce e adesea pomenita de… aparatorii drepturilor omului: “Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decat altele”. Ca acest lucru se intampla prea adesea in societatea umana e un fapt bine cunoscut. Dar daca punem laolalta oamenii si animalele cum am putea raspunde la o intrebare care ar suna cam asa: “Sunt oamenii si animalele egali, sau unii sunt mai egali decat altii?”. Desigur, nu e o intrebare nici recenta, nici cu un raspuns definitiv.

Inca din antichitate s-au intalnit conceptii diferite. Astfel, Pitagora – care era vegetarian – promova respectul pentru animale deoarece credea in transmigratia sufletelor, fiind posibil asadar ca ucigand un animal sa-ti omori unul din stramosi. In schimb, Aristotel – in a sa “Istorie a animalelor” – a facut apologia inferioritatii animalelor pe scara evolutiei, considerandu-le suflete irationale.

Secole mai tarziu, opiniile raman tot divergente. Toma de Aquino accepta ca animalul manifesta o forma de cunoastere prin intermediul simturilor si ca e capabil de stari afective, insa nu este, precum omul, inzestrat cu trairi religioase si cu principii morale. Ulterior, Jean-Jaqcues Rousseau, desi le neaga animalelor intelectul, le considera totusi fiinte inzestrate cu sensibilitate, ceea ce le confera anumite drepturi.

Problema nu e nici astazi pe deplin rezolvata. Exista aparatori intransigenti ai drepturilor animalelor, (vezi aici declaratia universala a drepturilor animalelor), dupa cum exista multe alte teme la moda: vegetarianismul, refuzul de a imbraca blanuri, opozitia fata de vivisectii sau experimente pe cobai etc.

Cei mai multi oameni au mai curand o atitudine moderata, acceptand utilizarea animalelor in scopuri practice (hrana, ajutor etc), nefiind preocupati foarte mult de drepturile acestora, refuzand insa tratarea lor cu cruzime sau in situatii care presupun suferinta inutila. Punctul acesta de vedere are si fundament filozofic, considerandu-se ca atata timp cat animalele sunt incapabile de a intra intr-un contract social sau de a face alegeri morale ele nu pot fi, asadar, privite ca posesoare de drepturi.

In occident, dezbaterile despre drepturile animalelor sunt extrem de actuale. Recent, elvetienii au avut de votat – dar au ales totusi sa se opuna – asupra infiintarii specializarii de avocat care sa reprezinte animalele maltratate in instanta. S-au opus, insa, doar pentru ca au crezut ca in Elvetia legislatia existenta este suficienta. Iar aceasta legislatie prevede, spre exemplu, ca proprietarii de pesti rosii nu-i pot arunca vii in toalete sau ca animalele “sociale”, cum sunt hamsterii sau perusii, trebuie sa aiba neaparat un partener. Legea obliga, de asemenea, cantoanele sa deschida proceduri penale in cazul plangerilor de maltratare a animalelor.

In Romania, chestiunea drepturilor animalelor se reduce cel mai adesea la discutii despre soarta cainilor vagabonzi (eutanasiere sau nu?), iar putinele voci care se aud pe acest subiect sunt firave sau marginale. Va invitam de aceea sa cititi un punct de vedere al unor aparatori ai drepturilor animalelor, in care se pledeaza pentru responsabilitatea omului, care nu ar trebui sa aiba drept de viata si de moarte asupra tuturor fiintelor. Acestui punct de vedere ii opunem un “invitat” surpriza, un clasic al literaturii romane, care – intr-un text din 1936 – face apologia a doua indeletniciri stravechi, pescuitul si vanatoarea.

Asadar, va provocam la un raspuns: avocat sau vanator?

[coloana]

Doar compasiunea ne face umani

www.adoptiicaini.ro

Probabil ca cea mai frecventa  chestiune, cand vine vorba de drepturile animalelor, e cea legata de necesitatea unei asemenea preocupari.  “Cum, cand sunt atatea alte probleme importante ( se invoca mai ales copiii – <<cand ne mor copiii de foame>>, sau si mai si, <<in Africa nu au ce manca>>), voua va arde de protectia animalelor?”.

In primul rand, preocuparea pentru animale nu presupune o ierarhizare a celorlalte probleme cu care se confrunta umanitatea: foamea, saracia, abuzurile, crimele, somajul etc. In schimb, aceasta porneste din aceeasi consideratie si respect pentru fiintele neajutorate sau in impas, care alimenteaza si miscarile umanitare (protectia copilului, a femeii etc). Lumea, asa cum o stim, e asemenea unei masinarii uriase : daca o piesa se strica, atunci intreg mecanismul are de suferit; daca am ajuns pe culmi inalte ale stiintei si tehnologiei, dar am pierdut legatura cu natura, inseamna ca ‘masinaria’ nu mai functioneaza cum trebuie si ca intreg ansamblul e in pericol. Totodata, daca ne mandrim cu cine stie ce descoperiri si bogatii, dar pe strazi, in paduri, in ferme animalele sunt macelarite cu brutalitate, iarasi n-am facut nici un progres – din contra.

O chestiune la fel de fierbinte e cea a responsabilitatii pentru animalele strazii. Unii acuza autoritatile  – ca nu se aloca suficiente fonduri, ca nu exista legi, ca nu exista interes pentru problema, ca politicienilor nu le pasa etc, etc; altii acuza iubitorii de animale – ca incurajeaza inmultirea cainilor fara stapan (?!?), ca le dau de mancare cand ar trebui sa ii lase sa piara, ca din moment ce ii hranesc, ar trebui sa-i ia acasa, altfel de ce se mai preocupa de soarta lor etc. Probabil ca adevarul e undeva la mijloc, si ambele tabere au partea lor de dreptate.

Pe de alta parte, intr-o situatie atat de delicata cum e aceasta a animalelor strazii – deci animale care au ajuns sa faca parte din comunitatea noastra, a oamenilor, de-asta se si numesc <<comunitare>> – nu se poate spune ca vina apartine unei singure parti. Mai degraba ca vina ne apartine noua, tuturor, si ca ea nu poate fi rezolvata decat prin eforturile unite ale oamenilor – fie ei iubitori sau nu de animale.

Actele de cruzime nu sunt o solutie  – daca pui otrava de doua ori pe an intr-un parc, nu inseamna ca ai rezolvat cu maidanezii, ci din contra – creezi si mai mult haos. Plus riscurile la care expui atatea vietati – caini, copii…

La o problema creata de om, solutia trebuie sa fie pe masura – adica umana. Nu ajuta la nimic vociferarile, aruncarea vinei dintr-o parte in alta, lasitatea, refuzul de asumare a responsabilitatii.

Iubitori si “uratori” de animale deopotriva ar trebui sa cada de acord macar asupra faptului ca exista o problema si ca ea trebuie rezolvata. Cum? In nici un caz sporind violenta, adica prin masacre (a se vedea practica basesciana din 2001), incitarea populatiei prin articole intentionat discriminatoare (cam ce s-a petrecut in mass-media odata cu vestea  – gogonata si aberanta – cum ca intretinerea unui caine de la adapost costa 700 de ron, iar alocatia copilului nu depaseste suma aceasta), mentinerea acestui climat de ura reciproca intre cei pro- si cei contra-maidanezi.

Si asa ajungem la cauza problemei, care e dincolo de lipsa de fonduri, de timp, resurse etc. Acestea sunt doar aspecte ale problemei, care pana la urma pot fi rezolvate sau macar atenuate. Dar ce te faci cu lipsa de intelegere a unui fapt esential: ca fiecare fiinta vie are dreptul la viata.

Ca noi nu suntem stapanii acestei lumi si nu avem drept de viata si de moarte asupra tuturor fiintelor care populeaza planeta, ca mai degraba <<noblesse oblige>>, si deci daca suntem <<fiinte superioare>>, trebuie sa si demonstram asta – sa ne purtam ca atare.

Ca a arunca vina dintr-o parte in alta e tot un act de lasitate, poate cel mai perfid, ca in sfarsit nu poti invinui un animal, care teoretic iti e inferior ca intelect, de neajunsuri care au fost create si intretinute tot de mana omului…

Si cand zic asta, ma refer la refrenul binecunoscut prin care “oamenii de actiune” acuza animalele, in loc sa vada adevarata cauza a neplacerilor: neimplicarea autoritatilor, indiferenta cetatenilor, betele-n roate puse binevoitorilor de cei mai “destepti”, prostia, intoleranta, lipsa de intelegere… si cea mai grava dintre toate – lipsa compasiunii.

Dalai Lama spunea: “Dragostea si compasiunea sunt necesitati. Fara ele, omenirea nu poate supravietui.” Daca acum ne confruntam de fapt cu lipsa compasiunii, nu e greu de prevazut cat de sumbru ne e viitorul…

[coloana]

Tara de dincolo de negura

Mihail Sadoveanu, scriitor

Fara indoiala ca vanatul si pescuitul sunt cele mai vechi sporturi, cu observatia ca s-au nascut sub presiunea necesitatii si n-au devenit divertisment decat cu timpul. Pescuitul primitivilor era agerime; vanatul – forta si rezistenta.

Omul de azi nu mai intrebuinteaza aceste insusiri ca sa-si agoniseasca hrana. Cu peste de undita si cu mamaliga de rasnita nu te ingrasi, cum foarte potrivit observa dictonul popular. Pamantul si animalele domestice raspund indestulator nevoilor lui de harna; munca se cheltuieste in alte directii, in domenii diverse cu mestesuguri noua; vanatul si pescuitul au ramas o patima, cum spun taranii nostri.

Cat de departe, din trecut, vin pornirile care dorm in noi si se desteapta in anume imprejurari cu nebanuita putere, poate oricine sa marturiseasca aducandu-si aminte de primele impulsii vanatoresti. Copilul doreste sa intovaraseasca in expeditie pe tatal lui ori pe fratele mai mare; pe urma devine nelinistit in dorinta nebiruita de a poseda o arma; dupa aceea, catra saisprezece ani, porneste acele expeditii fara sfarsit din zori si pana in noapte pe coclauri si in preajma apelor.

In aceasta stradanie nu-i decat placere pura. E o cheltuiala enorma de energie, din care lipsesc cruzimea si foamea ancestrala. In visurile acestei epoci a vietii mele, eram coplesit de un fel de febra, in care imi apareau in cantitati impresionante vanaturile pamantului paradisiac din preistorie. (…)

Ucenicia acelor zile a avut toate greutatile lipsei de experienta a unui prunc. Totusi, nimic nu m-a oprit, nici baltile cu apa de dezghet, nici nomolurile, nici jocul cardurilor de salbaticiuni de la o balta la alta, de la o lunca de ici, la alta cine stie unde; nici raceala apei dintr-un siretel, in care am intrat inot ca sa scot prima rata impuscata; nici zilele de ploaie, nici inserarile cu ceata, nici truda infricosata, nici foamea; – nimic. Ochii trebuiau sa vada, nervii sa tremure: erau ochii si nervii stramosului vanator. Si n-aveam vreme nici pentru guturai, nici pentru pneumonie. Atat e de adevarat ca omul poate fi el insusi o putere elementara. (…)

Este o epoca a tineretii cand asemenea derivativ e absolut necesar. Adolescentul care sta pe ganduri si cauta singuratate, care e nelinistit si invins de melancolie, sa stiti ca cloceste in el o primejdioasa otrava. Nu-i alt medicament mai bun decat truda placuta a umbletului, lumina nemarginita, aerul curat, somnul adanc, frate cu tihna stancii.

Sunt si alte infatisari ale vanatoarei. Partidele cu tovarasi multi, la padure, dupa ce a cazut frunza codrului si s-a asezat cel dintai omat de noiemvrie, sunt cele mai agreabile expeditii de petrecere, in care oamenii maturi imbracati bine, transportandu-se comod, avand pregatite salasuri si ospete, asteapta vanatul in tiitori, pe cand haitasii il starnesc cu larma de chiote din singuratati. Asemenea fel de a vana nu cere multa truda.

Numai cand expeditia se face in munte la cerbi si la cucosi salbatici, plimbarea cere picior vanjos si respiratie buna. Trebuie sa va marturisesc la ureche ca si aici mijloacele moderne inlesnesc oamenilor sa se pacaleasca ei singuri: automobile, cai, valeti si toate celelalte; banuiesc ca s-a gasit pentru “domni mari’ si mijlocul sa li se abata vanatul la tava pustii.

Nu, daca nu simti pe fruntea aburita vantul inaltimii, daca nu-ti trece prin toate incheieturile acea truda, placuta, sora cu framantarile prapastiilor, si daca nu adormi in descantecul pamantului, – eliberarea ta din monotonia vietii nu-i decat o minciuna. A duce sus, catra stele, viata mica de toate zilele, e o profanare.

Cele mai agreabile plimbari vanatoresti in aer liber sunt toamna, la iepuri. Ogoarele si miristile au o tonalitate aurie; dealurile si vaile onduleaza si se inclina gratios; in fundul peisagiilor se zareste un iaz ori un sat; pe o costisa inegresc tufisuri batute de bruma. Ai pornit in stralucirea soarelui de dimineata, cautand razor cu razor, strabatand porumburi neculese, alaturandu-te cu luare-aminte de araturi. iti tii canele aproape; stai cu atentia incordata; in ochi ti se rasfrang toate detaliile terenului si toate miscarile vietatilor marunte; cand, deodata, ca si cum l-ar fata pamantul, sare pe neasteptate iepurele.

Te-ai oprit, dar numai o clipa. Simti truda in picioare si in brate; dar treci inainte si vei umbla inca multe ceasuri, c-un fel de betie a sanatatii in toata fiinta. Ai trecut dealuri si vai, te-ai strecurat pe sub costise, ai strabatut un rediu; ai iesit pe o culme straina; observi ca soarele se inclina spre asfintit si cerul isi schimba coloarea. Te indrepti din sale, respiri adanc, cuprinzi cu ochii intinderile, judeci si cumpanesti unde poate fi locul de adunare cu tovarasii.

Trebuie sa te intorci iar peste dealuri si peste vai. Ai puncte de reper un arbore singuratic, lucirea unei balti, unghiul unui deal. Ai inca destula putere sa strabati o distanta buna, indarat. Ai umblat opt ceasuri; ai strabatut douazeci si ceva de kilometri; te-ai multamit la amiaza, cu o gustare frugala, nu te simti flamand; nu te simti prea obosit; esti in starea aceea speciala de euforie, pe care nimic nu ti-o poate da in celelalte imprejurari ale vietii.

Placut e si cu luntrea la salbaticiunile de balta. Placut e la stuf, cu copoii, urmarind lupi si vulpi. Placut e la sitari, primavara, cand crapa mugurul padurii. (…)

[coloana]

Tags:



29 de comentarii

  1. Gigi Maybachistu' Rational on

    Atitudinea faţă de animalele sălbatice şi domestice a cetăţenilor obişnuiţi de la noi e destul de absurdă.

    Pe de o parte plâng de mila câinelui vagabond care nu are nicio ezitare în a muşca tot ce mişcă pe lângă el (iar în mediul rural şi pe fondurile de vânătoare ucide şi face pagube mai mari decât lupul) , dar n-au nicio jenă mâncând porc, vită sau pui sau purtând pantofi din piele. (În mod la fel de curios, iubitorii de maidanezi detestă pisica, deşi este probabil cel mai curat şi nepretenţios animal de casă pe lângă chinchilla, tratează cu indiferenţă iepurele şi porcuşorul de Guineea şi n-ar ţine acvarii pentru nimic în lume).

    La fel de curios e faptul că toţi lătrăii cu două picioare care ţipă că vânătoarea e “asasinat” nu au nimic împotriva pescuitului, nici ca activitate, nici ca sursă de hrană (probabil în mintea lor carasul sau păstrăvul nu sunt vii…) şi nici împotriva sacrificării animalelor pentru hrană, de parcă porcul domestic şi mistreţul n-ar avea acelaşi cod genetic.

    Exerciţiu de logică:

    Un tip, nu-l vom numi aici, era vânător şi avea o casă la ţară. În ciuda faptului că nu era nici pe departe milionar, avea mai multe arme de vânătoare, câţiva câini şi un cal la care ţinea foarte mult, îi îngrijea cât putea de bine şi îi antrena pentru a merge la vânătoare călare, ca boierii de pe vremuri. Era un iubitor de animale sau nu?…..

    • vanatoarea din placere/ din necesitate on

      au trecut vremurile cand omul vana ca sa aiba ce manca. acum vaneaza din placere, pentru a parveni la un statut social – vezi tiriac, de pilda, sau pentru ca percepe in vanatoare o anumita “aristocratie” – exemplul dv-stra cu omul cumpatat care avea caini de vanatoare si cal pe care ii ingrijea bine, si practica vanatul probabil “cu masura” si “echitabil”. mda, am citit si eu o groaza de povesti ale vanatorilor evocatoare ale unei lumi “idilice”, dar, in opinia mea, ce spune un individ pentru a-si justifica o crima nu e nimic altceva decat “justificarea” unei crime. daca NU ai nevoie sa ucizi un animal, de ce sa il ucizi?
      da, mancam carne. si daca nu mananc eu, mananca pisica mea sau cainele meu. si e drept si ca, daca ar trebui sa sacrific eu, direct, animalul respectiv, poate as fi mai rezervat. dar mie cele doua problematici nu mi se par compatibile: nu poti argumenta in favoarea vanatorii din dorinta de a salva vacile si porcii. putem face o campanie pentru o exploatare mai responsabila a animalelor DOMESTICE, dar trebuie sa condamnam, in acelasi timp, cruzimea fata de cele salbatice; iar la capitolul cruzime inteleg inclusiv taierea padurilor si lipsirea animalelor de spatiul lor vital.
      cat priveste pescuitul, aici este o mica mare diferenta: pestele este extrem de sanatos, prin urmare pescuitul nu este practicat atat din placere, cat pentru utilitatea sa. in rest, fiecare isi cunoaste doza de cruzime sau de iubire fata de animale.

  2. Omul s-a dezvoltat si evoluat intelectual consumand carne. Sanatatea intelectuala si dezvoltarea corecta a oricarui individ uman nu e posibila consumand iarba (altfel am fi la fel de inteligenti ca oile). Din cei 20 de aminoacizi esentiali dezvoltarii/intretinerii omului o parte nu pot fi gasiti decat in produse animale (aviz vegetarienilor).

    Omul, din punct de vedere biologic, e o parte din ecosistemul Pamantului. De-a lungul evolutiei el a echilibrat acest ecosistem prin consumul lui (le fel ca toate celelalte vietuitoare). Din pacate, in ultimele secole, el a incetat sa mai echilibreze ceva. S-a transformat intr-un parazit. A distrus si continua sa distruga ecosisteme.
    Practic, pentru a ajunge din nou in echilibru cu natura, omul ar trebui sa se intoarca la un consum rational, constient, conform nivelului intelectual.

    Personal, sunt impotriva consumului excesiv de carne si alte produse animale, dar si a vegetarianismului. Nici o extrema nu e mai buna. Raspunsul sta in echilibru.

    Cat despre problema cainilor… Si aici trebuie gasita o metoda umana… Cea mai umana ar fi sterilizarea si etichetarea controlata. Controlata de cine? Ar trebui sa existe un DNA al societatilor care se ocupa de sterilizare pe bani publici. Multe fonduri s-au dus pe “sterilizare”, dar cainii au continuat sa se inmulteasca sterili fiind.

  3. Drepturi pot avea doar cei care le pot cere, pot lupta pentru ele si sunt gata sa-si asume si niste responsabilitati.

    In rest, e o discutie inutila. Are dreptul tantarul sa ma piste? Am eu dfreptul sa ma apar? Au dreptul gandacii sa se plimbe prin bucataria mea? Pana unde se va ajunge cu aberatiile astea?

    • Nu sunt de acord prietene. De ce ai nevoie de un avocat daca tot ai drepturi? De ce sa lupte altcineva pentru tine? Daca esti handicapat si nu poti sa lupti pentru drepturi, atunci nu le ai? Inca putin si ajungi sa vorbesti ca dolphi dragule…

  4. e simplu : sunt superioare oamenilor pentru simplul motiv ca pot trai in mediul in care au fost nascute fara sa il dezechilibreze .

    cat despre vegetarieni ? iubesc si respect animalele mai mult decat majoritatea oamenilor , de asta sunt absolut sigur – la naiba sunt genul de cretin care crede ca pe pamant nu ar trebui sa existe oameni – … dar sunt carnivor .. deci mananc carne .

    asta e lantul trofic . daca nu trebuia sa mananc carne … atunci nu as fi putut sa o diger si m-as fi nascut erbivor .

  5. mmmm…
    Mie imi place sa omor animale si sa ma hranesc cu trupul lor.
    Este asa de buna carnea…..
    Un animal bun este un animal gatit cu rozmarin.
    Iar cel mai gustos animal este probabil ursul panda pentru ca are o dieta selecta, care face carnea foarte frageda si savuroasa.
    Din pacate nu am mancat inca urs panda.
    Pe de alta parte cred ca si vegetarienii au gust bun pentru ca si ei se hranesc cu ….vegetale.

    • probabil esti un bolnav psihic din moment ce iti place sa omori…se pare ca esti si un eventual inamic public,din moment ce gandirea ta atenteaza si la vegetarieni…ar trebui sa te excluda civilizatia….

  6. RaduAparatorulChinei on

    E o imbecilitate sa se eutanasieze cainii comunitari, in schimb ei ar trebui exportati in China.
    In loc sa se cheltuiasca banii publici cu eutanasierea cinilor ar aduce bani la buget. Tare nu ?

  7. Pastarnac are dreptate. In plus ar trebui sa aiba drepturi doar cei care respecta drepturile altora.

    Iar intrebarea daca sunt animalele egale cu oamenii e pur si simplu idiotenie. Cei care lupta pentru libertatea animalelor sa se gandeasca ce fac cu leul care se plimba pe strada si se intalneste cu antilopa. A mancat antilopa, il dam in urmarire generala? il bagam la inchisoare? il punem pe scaunul electric? Daca antilopa a trecut in fuga strada pe semaforul rosu ii dam amenda??
    Impozitam leul si antilopa? Ca doar au drepturi egale, nu??

  8. vorbim de drepturi in momentul in care renuntam la libertate. avem “dreptul la viata” pentru ca traim in state si in comunitati care au posibilitatea de a ne lua aceasta viata. avem dreptul la proprietate pentru ca aceasta ne poate fi luata si pentru ca platim impozite unora insarcinati sa pazeasca sau sa judece sau sa aplice legile. avem o tona de drepturi pentru ca suntem legati de maini si de picioare.
    in plus, “drepturile omului” sunt rareori respectate in totalitate. am numit drepturi lucruri de bun simt, iar acolo unde chiar ar fi nevoie de ele – in cazul civililor victime ale razboaielor – nu avem posibilitatea sa fortam aplicarea acestor drepturi, ci preferam sa sustinem agresorii.
    discursurile despre “drepturi” sunt din start lovite de artificialitate. eu zic sa lasam animalele in pace pe cat posibil, iar, daca sunt salbatice, sa le lasam pur si simplu libertatea, nu sa le acordam drepturi ipocrite. amerindienii tratau exemplar animalele, atat ale lor, cat si pe cele salbatice, fara sa le acorde drepturi. apoi au venit civilizatii albi si au inceput sa masacreze bizoni si indieni laolalta. iar apoi sa le acorde drepturi, si sa le faca rezervatii.

  9. Mahatma Gandhi spunea: “civilizatia unei natiuni se vede dupa felul cum oamenii se poarta cu animalele salbatice si domestice” si cred ca nu am cum comenta mai bine

  10. RaduAparatorulChinei on

    Cand Mahatma Gandhi spunea “civilizatia unei natiuni se vede dupa felul cum oamenii se poarta cu animalele salbatice si domestice” avea pe el doar o pereche de chiloti.

    • omul ala a tinut piept unui intreg imperiu on

      dar ar fi fost, probabil, invins de badarania romaneasca. (ca tot vorbeam de civilizatie si cultura :D)

  11. Mahatma Gandhi nu auzise probabil de sapun (sodiu si potasiu) si nici de statistici precum Consumul de Sapun pe Cap de locuitor si de aia saracu incerca sa defineasca in felul lui naiv INDICELE CIVILIZATIEI.

    Dar nu i-o luati in nume de rau. Stim cu totii, creierul are necoie de proteina animala ca sa se dezvolte.

  12. lach veronica on

    Cred ca in lumea noastra e inutil sa-mi mai spun opinia, oricum, ma veti critica…
    nu voi inceta pana in ultima clipa pe acest trist pamant sa pledez DA pentru viata, NU OMORULUI,voi lupta pentru viata animalelor si nu uciderea lor, da, pentru drepturile lor, dragoste, grija si daruire pentru cauza lor, dar cred…vad ca ..
    cei care prefera cruzimea, agresivitatea, violenta, uciderea lor sunt mai numerosi, asa ca, ….ce mai conteaza ca eu as dori o alta lume….unde animalele nu sunt ucise, iar natura nu este jefuita….
    “Daca as fi Dumnezeu, as deveni orice altceva decat om” EMIL CIORAN

    • Veronica, si eu sunt de parerea ta. Nu sunt si n-am sa fiu niciodata de partea celor care omoara animalele. Vanatorii, in opinia mea sunt niste frustrati care au fost sificient de lasi ca sa nu devina soldati. Scurt.

      In ceea ce priveste cainii vagabonzi, cred ca problema nu sunt nici oamenii (pe care chipurile niste politruci de primari ar vrea sa-i ajute – bancuri) si nici cainii. PROBLEMA SUNT BANII!! Au fost alocate sume consistente in trecut pentru sterilizare. Banii s-au dus de fiecare data si rezultatele nu se vad. Problema cainiilor vagabonzi (fraza asta suna asa de nazist, chiar nu vi se pare?), este de fapt legata de BANI. Oamenii vor inca o tura de bani. Bani inghititi aiurea pentru ca rezultate n-au sa se vada nici acuma. Si, ce-au zis politrucii – acuma nu-i mai putem minti cu sterilizare, o dam pe eutanasiere.

  13. Violenta impotriva animalelor este un lucru foarte frumos, relaxant si benefic.

    Daca toata lumea si-ar descarca pornirile violente pe animalele astea proaste nu ar mai exista violenta intre oameni si nici oameni stresati.

    De accea ar trebui sa existe in scoli cursuri de vanatoare si ar trebui legalizate batai cu cocosi si coride.

    In ceea ce priveste cainii comunitari sunt perfect de acord cu initiativa domnului de mai sus care spunea ca ar trebui sa ii exportam in China unde se manaca caini. De ce sa cheltuim bani publici pentru a ii eutanasia cand putem face bani vanzand cainii comunitari in tarile care in care chiar sunt folositori, precum China si Vietnam.

    • Eugen, si tu esti unul care n-a avut destule balls sa intre in armata? Sunt curios daca tot asa vorbeai dupa 6 luni in afganistan….

  14. Cred ca se face o confuzie intre omorarea animalelor si sacrificare. Taranul isi sacrifica porcul, nu il omoara. Omorul poate fi in legitima aparare (uciderea unui tantar care imi suge sangele sau a unei muste care isi face nevoile in farfuria mea) sau din placere (vanat, pescuit, uciderea unor braste sau pasari de catre copii cu prastia etc). Sacrificarea animalelor se face pentru consum, dar are si o dimensiune ritualica, chiar culturala. Omorul este profan, sacrificiul este tine de sacru. Ce se intampla la abator e pur si simplu economie.

    Nu doar animalele, intreaga planeta e un bun finit, de care trebuie sa avem grija, pe care suntem datori sa-l administram astfel incat sa nu prejudiciem generatiile viitoare. Nici exploatare pana la epuizare, dar nici transformarea plantelor si a animalelor in idoli la care sa ne inclinam.

    Dar de ce sa aiba doar animalele drepturi, de ce nu si plantele? Nu au si plantele dreptul la viata? De ce sa omoram morcovii auncandu-i in oala clocotita din care vrem sa facem ciorba? Si cu cata cruzime jumulim patrunjelul de frunze! Toate gospodinele sunt niste criminale in serie. oameni buni, reveniti la realitate. Maine, poimaine o sa aud ca e mai bine sa ne mancam intre noi decat sa mancam animale sau plante.

  15. Care animal se chinuie mai mult? Unul care traieste intr-o cutie la ferma si e umplut cu hormoni si chimicale si apoi moare in chinuri dupa ce a trait toata viata in chinuri si nu a vazut lumina soarelui?

    Sau un animal care a trait toata viata liber, in padure, in natura, si moare intr-o fractiune de secunda, de la un glont in cap?

    Plecand de la ideea ca si cei care sunt impotriva vanatorii tot carne de la supermarket mananca… nu ii vad sa isi creasca singuri animale free-range.

    Putina gandire oameni buni.

    Apoi… drepturile animalelor: daca ma musca un caine, eu il pot da in judecata. Ca am si eu drepturi, are si el drepturi, deci in concluzie pot sa il dau in judecata. Va trebui sa facem puscarii pentru caini, divort pentru caini, pentru ca o catea are dreptul la viata si daca javra de tata isi paraseste puii, ce facem? Ii creste ea singura?

  16. Asa este! Unele animale sunt mai egale ca altele! Asata considera mare parte din protectorii de animale care protejeaza …numai o specie: caini. In rest multi se imuiba pe saturate de vaci, porci, gaini, iepuri. Poate ca se vor ridica in timp la rangul a ceea ce reprezinta un animal!

  17. cel mai crud animal de pe Pamant e omul; a distrus planeta si se joaca de-a Dumnezeu; omoara, distruge dupa bunul plac si se mai crede superior fata de alte fiinte.
    ANIMALELE SUNT MAI BUNE DECAT OAMENII

  18. Pingback: Un ministru malezian spune ca Dumnezeu a creat maimutele pentru experimente stiintifice » Think Outside The Box

  19. Pingback: Delfinii folosesc diplomatia pentru a evita rafuielile » Think Outside The Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger