Avionul solar, un nou test: traversarea SUA de la vest la est

1

Avionul solar botezat “Solar Impulse” va începe o călătorie îndrăzneaţă peste o lună: traversarea Statelor Unite ale Americii. Anunţul a fost făcut de cei care au conceput şi creat acest avion alimentat exclusiv cu energie solară.

 

 

Peste doi ani, Solar Impulse va încerca să facă înconjurul lumii fără niciun alt combustibil, doar cu ajutorul energiei solare. În călătoria peste SUA din luna mai, avionul va fi pilotat de elveţianul Bertrand Piccard; acesta, secondat de co-pilotul (co-fondator al proiectului) Andre Borschberg, a realizat şi primul zbor intercontinental al lui Solar Impulse în luna iunie a anului trecut, din Spania în Maroc. În încercarea de a traversa SUA, avionul va decola din San Francisco la începutul lunii mai şi va ateriza la New York, pe aeroportul JFK, două luni mai târziu. Pentru planul de a înconjura lumea doar cu ajutorul energiei solare, echipa construieşte un alt aparat de zbor, care să facă faţă cerinţelor unei astfel de încercări, programată pentru anul 2015.

 

 

Proiectul Solar Impulse a pornit în 2003, cu un buget de 90 de milioane de euro, stabilit pentru zece ani şi a implicat ingineri, companii şi oameni de ştiinţă din Elveţia, Belgia şi alte ţări. Aparatul cu care se zboară acum este programat să reziste curselor de 24 de ore, dar cel destinat înconjurului lumii va fi pregătit pentru curse de până la cinci zile şi cinci nopţi fără oprire şi va putea fi pilotat de un singur pilot. Pregătirea pentru zbor a piloţilor include antrenamente speciale, cum ar fi meditaţia şi hipnoza, care să îi ajute să treacă peste lipsa de somn; aparatul care se construieşte pentru aventura din 2015 va avea şi pilot automat. Panourile solare care captează energia solară pentru a alimenta avionul se află pe aripile aparatului; capacitatea actuală de stocare a bateriilor utilizate pentru aparat este similară celei a unei maşini electrice.

 

 

În 2010, avionul a zburat neîntrerupt 26 de ore, pentru a demonstra că este posibil zborul cu încărcarea bateriilor în timpul zilei şi funcţionarea aparatului şi pe timp de noapte. Piloţii avionului recunosc că zborul cu acest aparat nu este tocmai uşor, dar este „fabulos, pentru că acumulezi energie pe măsură ce zbori mai mult”. După ce va decola din San Francisco, Solar Impulse va face prima oprire în Phoenix, apoi, a doua oprire va fi în Dallas; va opri într-unul din oraşele Atlanta, Nashville ori St. Louis, va opri sigur în Washington şi, apoi, finalul călătoriei îl va duce la New York.

 

 

 

Sursa şi foto: EcoNews


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger