A mers 2.500 km pe o motocicletă Ural spre singurul oraș din interiorul Cercului Polar, a parcurs o treime din planetă într-un Fiat 126 spre Mongolia, iar într-o vacanță obișnuită se cațără în copaci tropicali. Cu astfel de informații în minte, m-am dus să-l cunosc pe Rob, responsabilul pentru unele dintre cele mai extreme aventuri din lume.
de Roxana Bucată
Deși mă așteptam să dau peste The Incredible Hulk, am cunoscut un britanic de 27 de ani, de statură medie, care bea cafea și poartă teniși ca toți muritorii. Aventura este, însă, jobul lui full time. Rob Mills lucrează pentru The Adventurists, compania care din spatele Mongol Rally, Ice Run, Rickshaw Run și alte provocări extreme și puțin prostești. De ce se încumetă oamenii să plece la un drum de șase săptămâni, parte prin deșert, cu o mașină care se poate strica în orice moment? Ne explică Rob.
Prima ediție a Mongol Rally a avut loc în 2004, cu șase echipe la start. La ediția din 2012 au participat 300 de echipe. Ce îi face pe oameni să participe la astfel de raliuri în număr tot mai mare?
E o nebunie, nebunie absolută. Oamenii caută ceva diferit. Gata cu vacanțele în stațiune sau bine stabilite dinainte. Lumea nu mai vrea să meargă într-un loc deja pregătit pentru turiști, unde nu prea ai interacțiune cu localnicii. La altă scară, mai există aceste vacanțe-aventuri unde oamenii merg în safari sau off-road-uri. Dar sunt tot niște experiențe cu scenariu. Oamenii care îți vând această vacanță vor ca tu să vezi o anumită latură, să vezi ceva anume. Dar eu cred că oamenii vor să fie mai independenți, vor mari aventuri, experiențe incitante. E ok puțină ghidare, dar vor experiențe individuale, să fie ale lor. De aceea a funcționat Mongol Rally.
Printre participanți se găsesc și echipe de femei și echipe formate din persoane cu dizabilități. Cum îți explici această diversitate?
Da, în acest an am avut o echipă cu trei britanici în cărucioare cu rotile. Când i-am văzut prima dată am spus că asta va fi foarte, foarte dificil pentru că trebuie să treci prin tot felul de locuri fără acces pentru cărucior. Te confrunți cu prejudecăți, oamenii sunt răi cu persoanele cu dizabilități într-un fel sau altul. Ei au zis că e ok, se așteaptă să fie dificil. Și au reușit. Nu știu cum au făcut de exemplu să treacă de deșert, unde rămâi blocat în nisip și trebuie să te dai jos din mașină să te delochezi, dar au reușit. Ei sunt eroi. Avem toate categoriile de oameni la Mongol Rally, de la copii care abia au terminat școala și vor o aventură pentru începutul vieții lor de adult, avem pensionari care vor să facă ceva după o viață de muncă și îi avem pe toți ceilalți din interiorul acestor extreme. Avem fete, băieți, săraci, bogați, nu există un aventurier standard la Mongol Rally. Toți caută aventura, au cel puțin un lucru în comun. Câteodata au doar acest lucru în comun.
Deși Mongol Rally esteo combinație între aventură și prostie, scopul este unul cât se poate de serios – strângerea de fonduri pentru cauze umanitare. Câți bani ați strâns în 2012?
Muncim mult, nu e ceva ușor de făcut. Cred că asta e cheia. Tratăm Mongol Rally ca un business, strângem mulți bani pentru scopuri caritabile. Nu am terminat de numărat, încă vin bani, dar suma pe care am strâns-o la ediția din 2012 se apropie de 400.000 de lire sterline. Banii se duc în multe locuri, printre care la o organizație pentru copiii din Mongolia, dar sprijinim și acțiuni de conservare, de exemplu.
La începutul anului ai participat la Ice Run, o aventură la -40 de grade Celsius. Cum a fost?
Ne-am gândit: hai să luăm niște motociclete rusești Ural și să le ducem la Cercul Polar. Și hai să o facem iarna. Și asta am făcut. Ne-a venit ideea, nu am încercat-o, i-am invitat direct pe oameni să participe. M-am gândit apoi că mi-ar plăcea să o fac eu însumi. Practice what you preach! Am luat parte la Ice Run și a fost experiența cea mai apropiată de moarte pe care am avut-o. Aș vrea să mulțumesc încălzirii globale că nu a fost așa frig cum mă așteptam. Ne așteptam la -40 de grade, dar au fost aproximativ -30 de grade Celsius, o briză practic. Am greșit drumul și am ajuns în mijlocul pustietății, unde am stat trei zile. Am rămas fără mâncare și petrol și am mai făcut și degerături. Eram într-o situație destul de proastă. Din fericire, am fost găsiți de o echipă de ingineri care lucrau la stâlpii din zonă. Putea fi sfârșitul, dar asta nu m-a făcut să renunț. Nu mi-a trecut prin minte. Cred că sunt unul din oamenii care nu vor fi niciodată mulțumiți să stea acasă și să se uite la televizor, trebuie să experimentez singur, deci nu mă voi opri.
Experiențe ca asta te învață mult despre propria persoană. Afli din ce ești făcut, cât reziști până să clachezi. Toți patru care eram blocați acolo căutam soluții, ne gândeam ce să facem. A fost bine pentru mine, am aflat despre mine că nu eram gata să renunț. A fost un moment greu, dar acum mă gândesc la acele momente cu bucurie, pentru că m-am atașat de oamenii cu care eram, e o amintire grozavă acum.
În 2009 ai participat și la Mongol Rally. Care-i amintirea cea mai puternică din acea experiență?
Mașina cu care a început Mongol Rally în 2004 a fost un Fiat 126. O mașină foarte mică. Pe asta am ales-o și noi. Am găsit-o doar în Polonia. Mai sunt doar puține în lume. Când am ajuns în Kazahstan ne-am gândit că o să se termine raliul nostru pentru că am avut prea multe probleme cu mașina. Și căutam un mecanic, dar numai ca să o reparăm puțin să luăm niște bani pe ea și să nu o ducem direct la gunoi. Am găsit un mecanic specializat în mașini rare. Noroc pur. După ce au râs de mașina noastră, au fost de acord să o repare. Au dezasamblat-o complet și au reconstruit-o de la zero și a mers mai bine decât la început. Șase mecanici au lucrat la ea nonstop și nu ne-au cerut nimic în schimb. Ne-au dat de mâncare, ne-au dat un loc de dormit. Asta înseamnă ospitalitate.
Există și oameni care nu ajung la finish?
Cam 10% cedează înainte de finish. De obicei din cauza mașinii, pentru că se strică și nu poate fi reparată. Mai ales mașinile mai noi care au computere se strică mai repede. Dar câteodată din cauza vizei sau din cauza legilor dintr-o țară – de exemplu, în ultimii doi ani, au avut probleme oameni care aveau la ei medicamente cu rețetă de la medic. Uzbekistanul are toleranță zero pentru multe medicamente, iar cei care au avut medicamente la ei au fost nevoiți să se întoarcă din drum. Asta s-a întâmplat de două ori. Iar câteodată participanții nu se înțeleg bine cu restul echipei și își dau seama la mijlocul drumului că nu se mai suportă. E o experiență foarte intensă, înveți multe despre tine, dar și despre colegii de călătorie. Un prieten de-ai mei, care scrie cărți de călătorii, spune că a călători alături de cineva timp de 10 zile e ca și cum ar fi căsătorit cu persoana respectivă 10 ani. Pentru că ambii sunt în afara zonei de confort. Eu am fost în Mongol Rally cu un fost coleg de la universitate și cu fratele meu mai mic. Înainte de a pleca eram bun prieten cu colegul meu, dar cu fratele meu nu mă înțelegeam deloc. După cele șase săptămâni, nu mai vorbesc deloc cu colegul meu, dar eu și fratele meu suntem cei mai buni prieteni.
Rob, alături de Fire Fairies, cele trei românce care au participat, în 2012, la Mongol Rally
Există și aventuri pentru persoane mai puțin curajoase?
O astfel de experiență îți schimbă felul de a gândi. Dacă reușești să faci asta, poți face orice. Lucruri care păreau importante înainte și care îți cauzau stres nu mai contează acum. Orice ți se întâmplă în viață te gândești “nu e ca și cum mi s-a stricat mașina în mijlocul deșertului”.
O astfel de aventură de poate ajuta să scapi de multe frici. Avem și aventuri mai accesibile, care îi ajută pe oameni să vadă lumea așa cum e și să vadă cine sunt ei cu adevărat. Avem un raliu în India, care presupune să mergi de la un capăt la altul pe ricșă care se strică foarte ușor. E un drum lung. Mai avem unul în Indonezia. Mai e unul în Peru, unde a participat și o echipă de români,și care se face cu o mașină a cărei tracțiunie e pe roata din stânga spate. E pe un traseu montan, foarte abrupt, dacă faci o greșeală poți muri. Am avut astfel de accidente, din păcate. Asta e natura aventurii, câteodată it goes wrong.
Tu ai fost dintotdeauna un aventurier?
Nu am fost dintotdeauna aventurier. În copilărie nu am fost așa. Îmi plăceau computerele, jocurile video. Ceva s-a întâmplat acum 15 ani. Am predat engleza în China, o vreme, și acolo am făcut o excursie în natură. Asta m-a schimbat.
Tu ai și vacanțe normale?
Am făcut cățărare pe copaci tropicali în Thailanda, am explorat deșertul Gobi și îmi place foarte mult să merg pe jos. Iau o hartă a unui oraș, aleg două puncte diametral opuseși merg pe jos între cele două puncte. Astfel afli lucruri foarte interesante despre un oraș. Am făcut cross section în Beijing, de exemplu, mi-a luat o zi și am mers pe jos aprox 30 km. Dar la hoteluri nu merg.
Puteți citi și:
Fire Fairies, Mongol Rally la feminin: ”Ştim mulţi băieţi care n-ar face faţă acestui raliu”
Un comentariu
un weekend placut