Avem nevoie de maniere. Chef nu prea avem

Se pare ca la dezbaterea de aceasta saptamana cititorii au fost mult mai hotarati decat anterior. In timp ce la problema libertatii am avut o competitie cot la cot, la dezbaterea “E nevoie sa spunem “Multumesc”?” doar cinci cititori au considerat ca nu e nevoie de asa ceva, 98% din cei care ne urmaresc votand in favoarea politetei. Dar de ce nu se intampla la fel si in viata reala?

As vrea ca una dintre explicatii sa fie faptul ca cei 98% din cititorii nostri sunt educati si bine crescuti si ca ei sunt printre cei care ne fac viata mai frumoasa. Dar si asa, numarul lor in societate ar fi mult prea mic. Daca insa toti cei 150 de mii de oameni care citesc TOTB s-ar purta mai amabil, poate am putea vedea o diferenta semnificativa si in viata reala.

O alta explicatie este legata de faptul ca una spunem si alta facem. Stim ca “politically correct” ar fi sa spunem “multumesc”, dar nu intotdeauna facem si efort in acest sens. Suntem inca nervosi pe soferul care ne-a taiat calea cu cateva minute mai devreme, ne-am enervat ca ne-a picat internetul, ca seful a fost morocanos sau pentru ca ospatarul a fost neprietenos si noi, la randul nostru, ne descarcam pe primul om ce ne iese in cale.

Cred ca Romania este si a mea si este si frumosa (e un user) se afla printre cei care au votat contra. El ne spune: “cliseul asta ca in Romania nu se mai face nimic cum trebuie, vezi “de ce sa nu spui multumesc in Romania” imi increteste, la propriu, pielea pe mine. De scarba. M-am saturat sa ne tot punem tarana in cap pentru toate si tot.”

Screwball ne arata ca sunt tari unde exista alte obiceuri, ca un contraargument la comentariul de mai de sus: “am mai observat si eu (de ex. in Germania) ca prin toate magazinele vanzatorii te saluta cand inca esti in pragul usii, sau cand ajungi la casa in marketuri. La noi, daca ai noroc, esti bagat in seama cu o privire dubioasa sau trebuie sa saluti tu, ca sa mai pastrezi ceva din limitele bunului simt. Bineinteles ca sunt si exceptii, magazine unde vanzatorii stiu sa se poarte cu clientii.”

Si Artur ne aduce cateva argumente interesante: ” Folosirea conglomeratelor de genul “multumesc, buna seara, la revedere” le goleste de sinceritate dupa prima duzina de folosiri. Vanzatorii au fost si sunt instruiti (cu biciul, daca nu merge) sa rosteasca automat asemenea formulari in virtutea unor invataturi de vanzari care considera mai nou tiuitul din difuzoare apetizant pentru a cheltui bani pe fleacuri inutile.”

Andrei ne vorbeste de un fenomen care ne este cunoscut: “Da! m-am saturat de functionari “plictisiti” care uita sa spuna un “Buna ziua” cand ajungi in dreptul lor, sau macar acel simplu “Cu placere” sau “La revedere” cand ai terminat ce aveai cu ei si il adresezi.”

Isul gaseste vinovatul in presa:  ”Pai cand vezi unul ca Mircea Badea ca arunca cu incaltarile spre un imaginabil presedinte de tara, la emisiunea sa ”In gura presei”, si apoi acelasi personaj il gasesti pe locul unu in ”Top 10 romani” a lui Tatulici, la ce te mai poti astepta?

Si Zeltera vine cu o perceptie interesanta: “Oamenii nu spun multumesc pentru ca “asta nu tine de foame”. Daca vrei sa multumesti cuiva, trebuie sa ii dai ceva. O vorba nu are valoare in ochii marii majoritati dintre romani.”

Mirela arata spre sistemul nostru de educatie: “Copilul german ( ca sa dau un exemplu) invata de la gradinita sa foloseasca aceste cuvinte. Chiar fac adevarate puneri in scena ca sa exerseze utilizarea formulelor de politete. In tarile occidentale (inclusiv Statele Unite si Canada) educatia este dimensiunea principala a invatamantului prescolar si primar. Pentru ca oricat am pasa spre familie educatia, invatamantul este vectorul prin care societate sadeste in individ valorilor fundamentale.”

Razashul pune punctul pe i: “A fi politicos este o alegere pe cere fiecare dintre noi vrea, poate si chiar o face. Ideea mea este ca cei care aleg sa o faca nu ar trebui sa astepte o recompensa pentru acesta, ar trebui sa fie fericiti cu alegerea lor si nicicum plictisiti de sau nesatisfacuti de ea doar pentru ca unii din ceilalti nu-i rasplateste pentru alegerea lor.”

Si in loc sa tragem noi concluzia o lasam pe Multzam: “cred in nesimtirea unora, din pacate in tara noastra a majoritatii, de a nu spune multumesc, cred de asemenea in lipsa de politete a acelorasi poate, de a nu raspunde cand li se multumeste, dar nu pot sa cred in inutilitatea unui “multumesc” spus nu din mecanicitate ci doar din bun simt si din nevoia aproape de la sine de a fi politicos…nu mi s-a intamplat niciodata sa regret ca am multumit vanzatoarei de ziare care m-a tratat mai rau decat pe un cersetor sau chelneritei care nu m-a servit deloc cum m-as fi asteptat sau soferului de microbuz care aproape ca ne-a aruncat intr-un parapet…” (M.Cs.)