Autorizaţia de construire pentru Certej, atacată în instanţă de Prefectura Hunedoara

1

Prefectura judeţului Hunedoara a anunţat că au fost luate măsurile legale pentru anularea în contencios administrativ a autorizaţiei de construire pentru organizarea de şantier a proiectului minier Certej, informează organizaţia Mining Watch România.

 

 

“Au fost necesare peste 90 de zile şi nenumărate interpelări publice pentru ca autorităţile statului să îşi ducă la îndeplinirie obligaţiile legale de verificare şi anulare a autorizaţiei de construire pentru lucrările de la Certej”, semnalează organizaţia citată.

Acţiunea de anulare în instanţă este determinată de multiplele petiţii înregistrate la Instituţia Prefectului prin care se cerea respectarea legii, arată un comunicat de presă Mining Watch România. În urmă cu puţin timp, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a constatat emiterea autorizaţiei de construire cu încălcarea prevederilor legale şi a sesizat Prefectura Hunedoara “în vederea anulării autorizaţiei”. Reţeaua Mining Watch România va interveni ca parte interesată în proces.

Suspiciunile de nelegalitate privind autorizaţia de construire au apărut la jumătatea lunii octombrie a anului trecut, atunci când s-a constatat începerea lucrărilor atât în vechea carieră, cât şi la intrarea în Certej. Şantierele nu aveau afişat panou informativ, iar primăria a refuzat să ofere informaţii privind autorizaţiile de construire. Mining Watch România a cerut ca lucrările întreprinse de firma Acomin în folosul Deva Gold să fie oprite imediat până la clarificarea situaţiei. Mai multe neadevăruri au fost evidenţiate în procesul de verificare a legalităţii, acestea fiind instrumentate de factori de decizie în procesul de avizare:

1. În octombrie 2014, primarul Petru Cîmpian anunţa în presa locală demararea lucrărilor de amenajare a platformei industriale pentru exploatarea auriferă cu cianuri de la Certej. La patru zile distanţă, funcţionari ai Primăriei Certeju de Sus informau în scris că nu s-a emis nicio autorizaţie pentru lucrările respective.

2. Garda de Mediu a efectuat un control la şantierele din Certej. Controlul nu a sesizat însă nici o ilegalitate, instituţia emiţând chiar şi un comunicat de presă menit să distragă atenţia de la neregulile din procesul de autorizare.

3. Primarul Petru Cîmpian a susţinut în repetate rânduri că instituţia pe care o conduce a emis în mod legal autorizaţii pentru operatorul minier Deva Gold.

4. Acelaşi primar a pledat pentru transparenţă, invitând presa şi reprezentanţii societăţii civile la primărie pentru a consulta autorizaţia şi documentaţia aferentă. Cu ocazia vizitei în teren, Petru Cîmpian a refuzat însă să permită studierea autorizaţiei.

5. Lucrările de construire au fost oprite deoarece nereguli succesive au fost documentate. Cu toate acestea, primarul Cîmpian a invocat ca motiv apariţia subită a unor izvoare: “Autorizaţia din septembrie este doar pentru utilităţi şi organizarea unui şantier. De altfel s-au şi stopat lucrările din cauza unor probleme tehnice apărute cu nişte izvoare de apă”.

“Dacă organizarea de şantier, o simplă lucrare de construcţie a început cu asemenea ilegalităţi, nici nu vrem să ne imaginăm ce ar însemna manevrarea a peste 1.650 de tone de cianură anual de aceeaşi companie şi sub supravegherea aceloraşi autorităţi. Reamintim că Deva Gold a primit acord de mediu fără să aibă proiectul asigurat în caz de accident, aşa cum prevede legea şi practica internaţională. În acelaşi timp, primăria Certej a reluat procedura de autorizare pentru organizarea de şantier a minei Certej fără să-şi asume responsabilitatea pentru ilegalităţile comise, continuând şă-şi arate servilismul faţă de compania minieră Deva Gold”, a comentat Tudor Brădăţan, membru Mining Watch România.

 

Sursa şi foto: Mining Watch România

 

Puteţi citi şi:

Mining Watch: Autorizaţia de construire pentru şantierul Deva Gold de la Certej este ilegală

Proiectul minier de la Certej a început ilegal, fără autorizaţii

Document emis de Primăria Certej care atestă lipsa autorizaţiilor Deva Gold pentru proiectul minier

Apel la sesizarea autorităţilor în cazul lucrărilor ilegale desfăşurate la Certej

Autorizaţie OZN la Certej: autorităţile jură că există, dar n-a văzut-o nimeni


Un comentariu

  1. Felicitam din Inima Conducerea respectiva de acolo ca a anulat acea Authorizatie care defapt era una care aducea distrugerea unor terenuri si poluare al mediului , acei care au facuto ar trebuie sa fie pedepsiti aspru de tot si confiscate toate bunurile ce le au iar acelor straini sa fie amendati usturatori si expulzati din Tara noastra imediat , si nu numai acestie dar toti si altii care fac acte asemenatoare de distrugere a Tarii noastre sa fie deferiti Legii , asta inseamna ca vom avea legi drepte date de un Nou Presedinte al Tarii noastre de Daci , ce ce vor fi impotriva acestor sanatoase hotariri ( indiferent ce sunt , ca Parlament , Senat ori altele organizatie de Viermi ar trebuie de indata DIZOLVATE .

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger