Ca mai toate capacităţile noastre, autocontrolul se poate îmbunătăţi prin exerciţiu şi poate fi şi măsurabil. Trebuie doar să ai destul autocontrol cît să te determini să începi exerciţiile.
Capacitatea de autocontrol se poate măsura şi psihologii americani au făcut-o . Concluzia lor, după cîteva experimente, a fost că micile acţiuni care necesită autocontrol ne întăresc voinţa. Să te abţii din cînd în cînd de la o ciocolată, deşi pofta de dulciuri e intensă în acel moment, e un cîştig pentru capacităţile tale în general. La fel se întîmplă dacă amîni să-ţi aprinzi ţigara cînd simţi nevoia să fumezi sau te abţii să apeşi pe claxon cînd îţi vine să faci gălăgie în intersecţie.
Pentru că autocontrolul e ca un muşchi , nu trebuie totuşi forţat. Să te abţii de la prea multe e obositor, resursele de voinţă sunt limitate. Astfel, cineva care, de exemplu, a depăşit o dependenţă şi e confruntat des cu stimuli care îi solicită autocontrolul (un fost alcoolic care trece pe lîngă o terasă, un fumător care simte mirosul de tutun) ar face bine să nu-şi extindă controlul impulsurilor în tot restul activităţilor, cum se întîmplă de obicei, cel puţin la început, cu foştii dependenţi. Să-şi îngăduie, adică, mici plăceri vinovate, acolo unde riscurile nu sunt semnificative şi să-şi economisească resursele de autocontrol pentru marile lupte interioare, cele cu impulsurile periculoase.