Australia continuă războiul anti-fumat: Țigările vor ajunge la prețuri record

0

După ce Australia a adoptat pachetul unic de țigări, devenind prima țară din lume unde companiile nu mai au dreptul să-și imprime pe ambalaj semnele caracteristicile mărcii, un nou pas anti-fumat este creșterea taxelor pentru tutun. Măsura va fi luată nu doar pentru a reduce numărul fumătorilor, ci și pentru a spori buzunarul național din următorii ani cu câteva miliarde de dolari.

 

 

Prețul unui pachet de tutun va depăși în curând 20 de dolari, anunță ziarul The Australian, citat de Huffington Post. ”Creșterea prețurilor la țigări îi încurajează pe fumători să se lase de fumat, ridicând în același timp o barieră pentru cei care vor să se apuce de fumat, în special tinerii,” arată Strategia Națională pentru Tutun, elaborată de australieni. Aceasta nu este prima măsură menită să descurajeze fumatul prin creșterea prețurilor, ultima majorare a prețurilor pentru țigări în Australia fiind făcută în 2010, când s-a decis o creștere cu 25%.

De asemenea, țigările nu sunt singurele produse ”vicioase” care au parte de taxe foarte ridicate, Australia având un sistem diferențiat de taxe pentru băuturi alcoolice: cu cât concentrația de alcool a unei băuturi este mai ridicată, cu atât este mai mare prețul acesteia.

Sursa: The Huffington Post

Foto: fwweekly.com

Puteți citi și:

Australia câștigă lupta cu marile companii de tutun 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger