Dacă nu le-aţi văzut niciodată pe viu, le puteţi urmări prin intermediul unui instrument online, care a transmis şi alte evenimente celeste – site-ul Slooh. Cu o singură condiţie, desigur: să fiţi ori să deveniţi membri, ceea ce presupune o taxă. Spectacolul poate fi urmărit şi pe Twitter sau prin intermediul unei aplicaţii Google+.
Activitatea solară din ultima perioadă a aprins aurorele boreale vizibile pe Pământ, dar numai spre deliciul celor care locuiesc în zonele nordice, de unde pot vedea spectacolul de lumină. Însă, acum, cu ajutorul unei camere instalate în Alaska şi al internetului, şi restul lumii poate avea acces la aurorele boreale, în timp real. Slooh Space Camera este numele proiectului (şi al camerei de filmat, localizată în vecinătatea Fairbanks, Alaska); transmisia în direct începe astăzi, 23 martie şi va fi comentată de un astronom. Doar membrii pot, însă, viziona spectacolul în direct; ceilalţi pot urmări înregistrări ale unor evenimente celeste care deja au avut loc (eclipse de lună, conjuncţii de planete etc.) sau pot aştepta până când vor deveni publice şi înregistrările aurorelor boreale.
În afară de pagina Slooh, spectacolul mai poate fi urmărit şi prin Google +’s Hangouts On Air sau pe Twitter – #sloohviewer.
Sursa: OAP
Foto 1: Rune Stoltz Bertinussen/AP