Au fost descoperite genele care determină ritmul circadian al plantelor

0

O genă care face ca o plantă să “doarmă” noaptea și controlează înfloritul a fost descoperită de cercetători. Modele computerizate ale genelor de creson arată cum 12 gene lucrează împreună pentru a seta ceasurile interne ale plantei, au descoperit oamenii de știință de la Universitatea din Edinburgh.

Ei au observat că o proteină, TOC1, asociată anterior cu abilitatea plantelor de a se “trezi”, încetinește activitatea plantei noaptea.

Plantele, animalele și chiar bacteriile au o rutină de 24 de ore, cunoscută ca ritm circadian, care le permite să facă anumite ajustări pe măsură ce lumina se schimbă și pentru a se adapta la schimbarea anotimpurilor.

“Ceasul biologic este foarte important pentru plante pentru a se pregăti pentru lumină și pentru a stoca energie pe timpul nopții pentru a crește. Acum înțelegem cum funcționează genele și ce funcții au pentru anumite perioade de timp”, explică profesorul Andrew Miller.

Cercetătorul spune că rezultatele ajută la studierea aprofundată a înfloririi altor plante precum grâul sau orezul. “Acum înțelegem cum se potrivește totul și cum aceleași gene  controlează ritmul în toate plantele până la algele unicelulare”, spune cercetătorul.

Un alt studiu independent al cercetătorilor spanioli de la Centrul pentru Cercetări Agricole din Spania are rezultate similare. “Putem extinde acum cunoștințele despre procesele ciclice asupra marilor culturi de interes agronomic”, spune profesorul Paloma Mas.

Foto: Flickr / Red Crow Arts

Sursa: BBC


Leave A Reply