Atlasul emisiilor: Creşterea emisiilor în China anulează scăderea emisiilor din vest

2

Expansiunea Chinei a anulat scăderea emisiilor de dioxid de carbon din ţările vestice, lovite de recesiune, arată noi date ale Energy Information Administration din Statele Unite, care  întocmit atlasul emisiilor globale.

Cea mai mare criză economică din 1930 până în prezent nu a reuşit să inverseze trendul global de creştere a emisiilor, întrucât deşi poluarea industrială din vest a scăzut, expansiunea economică a Chinei şi a altor ţări în curs de dezvoltare a menţinut trendul crescător al emisiilor.

Emisiile Statelor Unite au scăzut substanţial în 2009, la nivelul din 1995-1996, dar China a înregistrat o creştere a emisiilor de 13% faţă de anul trecut, creştere echivalentă cu emisiile anuale din Germania, Grecia şi Peru adunate.

Emisiile au scăzut în Europa, Rusia, Canada şi Africa de Sud, iar India a urcat pe locul al treilea în topul celor mai poluatoare naţiuni.

Statisticile urmăresc doar dioxidul de carbon emis prin consumul de energie, precum cel provenit de la centralele pe cărbune şi gaz şi de la maşini. Datele exclud emisiile provenite din creşterea animalelor sau defrişări.

Harta emisiilor gloable arată cât de mult depinde trendul emisiilor de China, care a depăşit Statele Unite în topul poluatorilor în 2006-2007. Emisiile din China au crescut în acelaşi ritm ca şi dezvoltarea economică, dar autorităţile chineze speră să “decupleze” cele două lucruri în următorul deceniu, reducând emisiile pe unitate de Produs Intern Brut cu 40-45% până în 2020, faţă de nivelul din 2005.

Ecologiştii încearcă să oprească firmele occidentale să profite de atenţia acordată Chinei pentru a opri măsurile de combatere a schimbărilor climatice. Aceştia au făcut apel la guvernele vestice să înăsprească obiectivele de reducere a emisiilor pentru a nu lăsa companiile să ia “vacanţă”.

Potrivit calculelor Sandbag, organizaţie de mediu, impactul recesiunii financiare asupra emisiilor din Uniunea Europeană ar însemna pentru companiile europene că nu trebuie să mai facă nimic de acum până în 2016 şi tot îşi îndeplinesc ţintele de reducere a emisiilor cu 20% până în 2020.

Foto: Flickr / sapienssolutions

Sursa: The Ecologist

Citiţi şi:

Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA: Valoarea vieţii unui american este de 7,9 milioane de dolari

Tricourile care te anunţă când eşti într-un loc poluat

CE a amânat revizuirea legislaţiei privind calitatea aerului

Tags:



2 comentarii

  1. Pingback: Mall-urile ar putea economisi 3.000 de tone de CO2 anual dacă ar opri muzica » Think Outside the Box

  2. Pingback: Amazonul se transformă din “chiuvetă pentru emisii” în sursă de poluare » Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger