Ateliere fără Frontiere este printre primele modele de business social cu o activitate bazată pe reciclare și angajați aleși din categorii vulnerabile, pe care îi pregătește să intre pe piața convențională a muncii. În cei cinci ani de activitate, a avut 130 de angajați, dintre care 40 au ajuns pe piața muncii. Numai în 2013, AFF a donat 1.600 de calculatoare către proiecte cu componentă IT, computere care au fost recondiționate la atelier. O treime dintre acestea sunt vândute, iar două treimi sunt donate, în cea mai mare parte, școlilor care au nevoie de ele. De anul trecut, AFF și-a diversificat activitățile economice prin deschiderea atelierului Remesh, unde șase persoane din grupuri defavorizate, aflate în inserție socială, realizează genți din bannere vechi.
de Roxana Bucată
Patrick Ouriaghli, directorul AFF, ne povestește cu ce gânduri a pornit atelierul în 2009 și cu ce probleme se confruntă astăzi:
Ce înseamnă Ateliere fără Frontiere?
Atelierul are 1.000 mp, este o hală industrială, cu cinci puncte de lucru, primul fiind dezmembrarea – unde salariații sortează și dezmembrează deșeurile de echipamente electrice în fracții. Apoi avem punctul de lucru recondiționare, unde se testează, se repară și se instalează softuri pentru echipamentele care pot fi refolosite. Apoi avem ambalare, curățenie și control calitate, unde ajung calculatoarele care au trecut de verificare. După asta se duc spre zona de livrare. Mai avem atelierul Remash, care are două puncte: unul este pentru confecție propriu-zisă și altul este de pregătire: spălatul, croitul etc. Acum avem 20 de salariați în inserție, la mai multe activități.
Principala activitate a atelierului este partea de IT cu care ați început, în 2009. Cum funcționează acest departament?
Majoritatea echipamentelor sunt colectate de la firme mari, în total avem peste 300 de clienți, de la care colectăm 80% din calculatoarele care ajung la noi. Persoanele fizice vin aici și ne dau calculatoare uzate, nu colectăm noi. Noi ne deplasăm pentru cel puţin 20 de echipamente. Noi colectăm sute de tone pe an; de la persoanele fizice vine poate o tonă. Echipamentele de la firme sunt de mai bună calitate, mare parte din ele le putem refolosi. Ce nu mai e bun reciclăm, componentele le trimitem către reciclatori care au mașini pentru a le procesa și a le reîntoarce în procesul industrial.
După ce le recondiționăm, calculatoarele ajung, în cea mai mare parte, în școli. Programul nostru principal de donații se numește Assoclic. Este un apel la propuneri de proiecte care folosesc IT pentru educație, pentru populații vulnerabile în general. Cerem proiecte simple – e simplu de aplicat, simplu de jurizat. La început, primeam proiecte de la asociații, dar acum și școlile au început să afle și ne trimit multe proiecte. Se vede că e o nevoie mare. E un gap foarte mare între școli din București și școli din tară, care nu au calculatoare sau sunt foarte vechi. În 2013, am dat 1.600 de calculatoare la 350 de proiecte, dintre care 250 erau școli, iar restul asociații. Apelurile la proiecte sunt de două pri pe an, dar, în plus, avem și apeluri împreună cu anumite companii care vor să doneze echipamentele lor.
Pe lângă componenta de protecție a mediului, AFF este și o întreprindere de inserție pe piața muncii a persoanelor vulnerabile. Cine lucrează la voi?
Lucrăm cu 15 parteneri – asociații, instituții – cu care avem contract de colaboarare. Ei ne trimit, în funcție de posturile de muncă pe care le deschidem, aproape o dată la trei luni, candidați. Aceste persoane au dificultăți diverse: sunt persoane cu handicap, fără adăpost, foști copii instituționalizați, persoane care au ispășit o pedeapsă cu închisoarea, persoane cu adicție de droguri sau bolnavi de HIV. La noi lucrează oameni de la 18 ani până la 63 de ani. Dacă ne uităm la dificultățile pe care le au oamenii de aici, sunt 7-8 în medie pentru fiecare persoană. Toți au probleme de familie și de bani, în plus unii au și probleme de calificare, pentru că au 3-4 clase, trebuie să facă “A doua șansă”, au probleme cu locuința, medicale etc. În general, se integrează. Partea cea mai grea vine din faptul că aproape toți au fost mai mult beneficiari, au avut numai drepturi, nu li s-a cerut ceva. Au fost obișnuiți cu ideea că ei sunt o categorie specială. La noi încercăm să îi facem să înțeleagă că acum sunt angajați, au un fluturaș la sfârșitul lunii, sunt contribuitori, au drepturi, dar și obligații. Pentru ei este o pierdere de libertate, dar nu e adevărat, pentru că e mai dependent în stradă, încercând să găsească mâncare și asociații care îi vor da haine.
Cum e colaborarea cu angajații în inserție?
Din al doilea semestru 2013, problemele pe care le-am pățit în 2011 – 2012, de abandon, de integrare, s-au rezolvat în mare măsură. Integrarea înseamnă înțelegerea faptului că oamenii noștri sunt beneficiari, dar sunt și salariați și noi vrem să ne uităm la ei ca la orice om. Fără ei n-ar fi posibil ce facem acum. Oamenii se integrează mai bine față de Franța sau alte țări, nu sunt probleme de violență deloc. Problemele sunt de absență și abuz de certificate medicale. E ceva nou și e greu pentru toată lumea să creadă în asta. În alte țări, inserția există de 30-40 de ani, aici e foarte nouă, noi facem exemplele bune și rele. Nu exista sectorul inserție prin activitate economică. Sunt unii care se integrează foarte repede, sunt alții pentru care e mult mai greu. Avem întâlniri de consiliere săptămânală cu fiecare angajat. Focusul este pe capacitatea noastră de a îndruma spre piața muncii persoane care nici ele nu cred în asta. Ei au un fluturaș de salariu la sfârșitul lunii, ceea ce 99% dintre ei n-au avut niciodată, şi își deschid un cont bancar pentru prima dată în viață.
Ei au un parcurs mai elaborat la noi, care durează 48 de luni – la început au un contract de două luni. Apoi, dacă evaluarea este pozitivă și persoana vrea să rămână, trece prin etapa de stabilizare și rezolvăm problema integrării, urmează etape ulterioare cu măriri de salariu. Al treilea contract este specializarea, când fac cursuri pentru calificare. Apoi ei trebuie să se integreze pe piața convențională a muncii, unde trebuie să aibă un salariu mai bun ca aici, pentru a se descurca pe cont propriu.
Standardul este de doi ani, dar se poate și mai puțin și mai mult, iar alții se întorc. Rata de succes, adică numărul oamenilor care ajung pe piața muncii, este destul de bună. Anul trecut am avut 130 de persoane angajate aici, iar 40 au ieșit cu succes pe piața muncii, 20 sunt încă la noi, restul înseamnă că nu au avut succes. Ca rată de succes, suntem undeva la 40%.
Cum funcționează departamentul de Remesh?
În martie 2013, am construit atelierul Remesh și am recrutat personal. Avem șase persoane în inserție la Remash care fac genți și alte produse din bannere vechi colectate de noi sau aduse de companii, agenții. Colectarea nu e o problemă, bannere sunt peste tot, foarte multe. Companiile au de ales între a le da la groapa de gunoi, ceea ce e neecologic și e cu plată, sau a ni le da nouă, care oferim un serviciu gratuit și facem ceva din ele. Nimeni nu refuză, iar noi ne-am trezit cu foarte multe bannere. Avem 20 de tone de bannere cu care nu știm ce să facem pentru că sunt crăpate, nu sunt frumoase etc. Oricum, nu avem cum să producem atât de mult, sursa este infinită și capacitatea noastră este redusă. Sau trebuie să găsim soluții de reciclare. La calculatoare, este o lege care obligă la reciclare.,Există şi ecotaxa care ne permite să facem asta, dar la bannere nu există obligație de reciclare și noi trebuie să plătim. Nu e normal, doar este deșeu din PVC, care nu e bine să intre în pământ. Companiile nu au însă obligația de a recicla. Noi am găsit niște soluții de reciclare, dar sunt foarte scumpe și nu există în România. Costă cam de 40 de ori mai mult decât la groapa de gunoi. Putem să propunem această soluţie companiilor, dar știm răspunsul. Avem și parteneriate de lungă durată şi încercăm să dezvoltăm modelul de parteneriat pe care îl avem acum cu Avon, companie care ne-a dat un mash foarte mare care era pe Magheru, iar noi facem din el 150 de sacoșe pentru ei.
Genți realizate în atelierul Remash pentru Festivalul Internațional de Film Pelicam
De unde vine modelul Ateliere fără Frontiere?
Modelul vine din Franța, unde Ateliers sans Frontières există din 2003. Atât modelul social, cât și cel economic au fost luate de acolo. La nivel de business, aici am început cu un ajutor de la ei și am avut finanțare de la Fondurile Structurale Europene, în proporție de 50%. Din 2012 nu mai avem deloc fonduri europene, am început să avem venituri din activități economice, acum am ajuns în 2013 la 46% venituri din activități economice, în 2014 vom fi la 50-50, jumătate fiind activități economice, jumătate fiind din sponsorizări. La nivel economic, cel mai mare remunerator este partea de IT, unde câștigăm din timbrul verde, dar și din vânzări de calculatoare. În 2013, am vândut o treime din ce am recondiționat, două treimi au fost donate. Încercăm să diversificăm, să avem mai multe surse de venit. De asta am și început și atelierul de Remesh.
Cu ce sentimente ai venit în România în 2009 când a pornit AFF și cum s-au schimbat ele?
Am venit pentru a-i ajuta să lanseze AFF în 2009. Am venit cu părerea că va funcționa și încă cred că va funcționa, dar încă nu funcționează cum aș vrea, pentru că mentalitățile se schimbă încet. Mă surprinde numărul de oameni care habar n-au despre drepturile sociale, despre inserție. Încă nu este un sector vizibil. Lipsește voința politică. Aici trebuie să mă adaptez și eu; în Franța suntem obișnuiți cu ideea că statul este foarte important, aici nu e așa, nu cred că o să fie vreodată. Aici facem lucruri fără stat. În Franța, 50% din bugetul tău vine de la stat, dar în Anglia, zero, ca aici. Învățăm și de la ei. Nu vrem nici să avem 100% din venituri din activități economice pentru că am pune presiune pe productivitate și am recruta oameni productivi, dar ce rezolvăm așa, dacă impunem criteriile de pe piața muncii? Avem nevoie de sprijin în continuare.
Puteți citi și:
Vânzătoarea de cadouri sociale din Centrul Vechi
O zi de muncă într-o întreprindere socială
Atelier de recondiționare a mobilei unde vor lucra persoanele defavorizate din București
“Dumbrăvița pentru oameni”, un exemplu de întreprindere socială funcțională