Atănăsoaiei să ne mănânce cozile! Câinii Capitalei nu pun botul la vrăjelile prefectului

0

Iar s-a luat la discutat legea maidanezilor; dacă se votează, câinii vor avea toţi cipuri în urechi şi vor fi eutanasiaţi doar cu acordul comunităţii. Să vezi atunci discuţii pe metodologie: facem sau nu referendum în cartier despre moartea lui Azorel? Cum câinii sunt de fapt iepuri agresivi care se înmulţesc corespunzător, autorităţile susţin că să-i creşti ar costa 43 de milioane de euro, iar tratamentele pentru persoanele muşcate în ultimul an au costat un milion jumătate. Am ieşit pe stradă, fără a face discriminări de rasă, culoare sau apartenenţă, ca să-ntrebăm şi câinii ce cred despre asta.

Text şi foto: Lorena Lupu (Vice România)

 

VICE: Salut, ce mai faci?

Konan (Barbarul): Acu’ am ieşit de la coafor. M-a tuns mişto?

 

Îhî. Dau ai tăi un munte de bani pe tine.

Dau, că au de unde. Sunt un metrosexual canin, un Charlie France al câinilor.

 

Prefectul Atănăsoaei spune că numai să crești un câine vagabond costă 375 de lei pe lună, pentru medicamente, mâncare, curent şi salariile angajaţilor de la adăposturi.

Uaaa! (poză). Doar dacă îi duce şi pe vagabonzi la coaforul meu.

 

Păi poate îi duce.

Îi duce pe dracu’. Probabil vrea să aranjeze niște licitaţii cu firmele lu’ ta-su. O asociaţie normală taxează 50 de lei pe lună.

VICE: Salut.

Supăratul: Ce puricii mei vrei?

 

Ne răspunzi şi nouă la nişte întrebări?

Hai, marş de-aici! N-am chef de tine!

 

De ce?

Dacă unii ar vrea neapărat să-ţi ia gâţii, tu ai avea chef? Pleacă, că dacă nu, plec eu!

 

Dar eşti supărat rău.

Zi-i lui Atănăsoaei să ne mănânce cozile! Şi nu doar el, şi oamenii de bine.

 

Ăia cu ce-au greşit?

Au zis că vor face manifestaţie ca să ne susţină. Flash-mob, nebunii. Au venit câțiva obosiţi şi atât. Au întârziat ăia un pic votul şi gata, li s-a dus zelul. Manifestanţi de Facebook ce sunteţi! Marş pe Facebook, la Farmville, mânca-mi-ai coada!

VICE: Ce faci, pisi? Eşti frumoasă.

Bella: Mi s-a mai spus. Dar e un pic naşpa să-mi zici „pisi”, nu vreau să par o căţea uşoară.

 

Nu pari nici foarte grea, pe bune.

Ţin cură de slăbire de când m-am născut. Ultima dată am mâncat acum patru zile. Partea bună e că n-am burtă.

 

Şi ai o culoare tare.

Am să citez din filme vintage, ca să vezi că-s şi cultă, nu doar anorexică: Domnii preferă blondele.

 

Atănăsoaei te-a evaluat la 375 de lei pe lună.

Hmm, nu putea să pună şi el o sută de euro, ca să ştim o treabă? Aşa-s birocraţii, calculează automat impozite! Da’… de câte ori vrea să mă f… de banii ăştia?

Bună ziua, tataie. Ce-ţi mai face reumatismul?

Tataie: Nasol. Mă lăfăi la soare, să-mi încălzesc oasele bătrâne.

 

Şi cum te distrezi acum, ca old guy?

Mai mult din amintiri. În tinereţe aveam casă la curte, pe care o păzeam, mâncărică zi de zi, joacă, socoteli. Apoi ăia au plecat la şters babe la cur în Italia, iar pe mine m-au aruncat în stradă.

 

Nasol. Nu mai ai nicio dorinţă?

Ba da, vreau să ajung la Valea Doftanei.

 

Cum aşa?

În tinereţe am fost fan Brigitte Bardot, dar acum am trecut pe Monica Davidescu. Ling posterele cu ea, pe unde le văd. Ştiu că face un adăpost la Valea Doftanei pentru amărâţi ca mine.

 

Deci Bucureştiul nu te mai satisface?

Auzi, taică, tu scrii la ziar, te mai ştii prin lume: cât o fi şpaga pentru buletin de Valea Doftanei?

 

Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Vice România. Puteţi citi restul articolului aici.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger