Astronomii au descoperit cea mai mare masă de apă din Univers. Apa, care ar umple oceanele Terrei de peste 100 de trilioane de ori, a fost observată într-o gaură neagră care înghite materie într-un ritm ridicat şi care se află la o distanţă de 12 miliarde de ani lumină de Pământ.
Semnalele înregistrate din gaura neagră reprezintă activitate de la începuturile Universului, când acesta avea 1,6 miliarde de ani. În prezent, oamenii de ştiinţă cred că Universul ar avea 13,6 miliarde de ani.
“Se demonstrează, încă o dată, că apa este peste tot în Univers, chiar în cele mai vechi timpuri”, spune Matt Bradford, reprezentant al NASA, despre cercetarea condusă de Institutul de Tehnologie din California.
Deşi descoperirea este spectaculoasă, nu este cel mai important rezultat al cercetării, cu atât mai mult cu cât e posibil ca apa să fi fost consumată de mult în evoluţia planetară. Cercetătorii sunt entuziasmaţi de calitatea rezultatelor ştiinţifice obţinute de detectorii Z-Spec de la Caltech Submilimeter Observatory. Z-Spec operează din 2005 şi are o acoperire de 10 ori mai mare decât spectometrele anterioare.Această tehnologie a făcut descoperirea posibilă. Oamenii de ştiinţă lucrează în continuare la îmbunătăţirea tehnologiei pentru a observa primele galaxii din Univers şi pentru a înţelege cum am ajuns aici.
Sursa: Treehugger