Asociaţia Alburnus Maior reclamă încălcarea eticii jurnalistice în cazul Roşia Montană

4

Reprezentanţii asociaţiei „Alburnus Maior” au adresat astăzi o scrisoare deschisă organizaţiilor care urmăresc respectarea principiilor de bază ale jurnalismului şi a libertăţii de exprimare în media. Scrisoarea reclamă încălcări ale eticii jurnalistice în cazul Roşia Montană, în special din partea unei recente emisiuni de televiziune, difuzată pe postul Realitatea TV şi moderată de către Mihai Tatulici. Redăm mai jos, integral, comunicatul asociaţiei.

 

 

“Scrisoare deschisă privind încălcarea eticii şi obiectivităţii jurnalistice pe subiectul Roşia Montană


Libertatea presei este unul din cele mai preţuite principii în Europa, dar în acelaşi timp, poate fi cu uşurinţă erodată în mod flagrant sau pe tăcute. Ne adresăm astăzi asociaţiilor care veghează ca acestă libertate fundamentală să fie respectată peste tot în lume. Prin această scrisoare vă transmitem îngrijorarea noastră profundă referitoare la modul în care un subiect extrem de important pentru societatea românească este reflectat în presa naţională. Propunerea de proiect pentru deschiderea a celei mai mari mine aurifere de suprafaţă din Europa este unul din cele mai importante subiecte de dezbatere publică implicând, pe lângă opinia proponentului, şi o amplă opoziţie.

Campania „Salvaţi Roşia Montană” reprezintă vocea opoziţiei faţă de proiectul minier propus de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), reunind sute de organizaţii şi foruri ştiinţifice şi zeci de mii de persoane private care doresc păstrarea Roşiei Montane şi dezvoltarea durabilă a zonei. Cu toate acestea, acoperirea media pe acest subiect este în mod vădit determinată de contractele de publicitate încheiate de RMGC şi trusturile de presă în detrimentul obiectivităţii jurnalistice.

În ultimii ani, eforturile RMGC de a demara proiectul minier s-au intensificat în mod considerabil. Iar cele mai consistente demersuri pot fi remarcate în campania şi bugetul de publicitate al companiei miniere (conform monitorizării realizate de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), RMGC a cumpărat în primele 6 luni din 2011 spaţiu publicitar în presa scrisă din România în valoare de 1,04 milioane de euro. Aceste investiţii i-au asigurat poziţia trei în topul media-buyerilor din România, după Orange şi Vodafone). Publicitatea RMGC a fost difuzată pe toate canalele româneşti, inclusiv pe postul public de televiziune, deşi în repetate rânduri Consiliul Naţional al Audio-Vizualului a declarat reclamele companiei ca fiind înşelătoare. Un exemplu în acest sens este decizia Consiliului Român al Publicităţii din august 2011, organism ce are rol consultativ în publicitate, care a decis că spoturile difuzate la acea vreme dezinformează. Manipularea exercitată prin publicitate a fost semnalată, în repetate rânduri, atât de societatea civilă, cât şi de alţi jurnalişti. În plus, ne sunt semnalate în ultima vreme din ce în ce mai multe cazuri de presiuni incacceptabile care se fac asupra jurnaliştilor din diferite redacţii pentru a retrage articolele care prezintă într-o lumină nefavorabilă proiectul minier.

Presiunea financiară exercită asupra trusturilor de media din România este copleşitoare şi acest lucru se reflectă pe deplin şi în conţinutul editorial al acestora. Un exemplu relevant în acest sens este şi emisiunea „Patrimoniul Nimăui”, difuzată la postul de televiziune Realitatea TV, duminică, 5 februarie, ora 16.30, având drept subiect patrimoniul de la Roşia Montană. Asociaţia Alburnus Maior a atras atenţia, printr-o scrisoare deschisă adresată realizatorului, că emisiunea se constituie ca un pur exerciţiu de relaţii publice, contestând multiplele aspecte ale modului cum emisiunea este realizată, precum şi faptul că moderatorul emisiunii, Mihai Tatulici, a beneficiat în 2010 de o excursie în Noua Zeelandă plătită de Roşia Montană Gold Corporation. Deosebit de grav este că dl. Tatulici, care este perceput ca formator de opinie de către publicul larg, nu a ezitat, însă, să se folosească de statutul său profesional pentru a manipula şi denatura prezentarea situaţiei de la Roşia Montană, exprimându-se inclusiv în favoarea nerespectării legilor în procedura de autorizare a minei şi ajungând chiar la încurajarea şi orchestrarea presiunii publice asupra invitaţilor care nu împărtăşeau punctul de vedere al companiei.

Comportamentul moderatorului nu doar aduce atingere statutului de jurnalist, dar este şi unul potenţial periculos, instigând mase de oameni la fapte şi manifestări incalificabile. Considerăm că prin lipsa de profesionalism a d-lui Tatulici se aduce atingere imaginii profesiunii de jurnalist şi obiectivităţii care trebuie să caracterizeze această breaslă. În plus, încurajează demersuri similare în rândul colegilor jurnalişti şi legitimizează pseudo-dezbateri ce încalcă regulile de bază privind obiectivitatea dezbaterilor televizate şi corecta informare a publicului în probleme de interes major. Exemplul de mai sus nu este un caz singular, aceeaşi tendinţă remarcându-se la întreaga presă românească. Subiectul Roşia Montană fie este tratat în interesul companiei, fie este ignorat.

Considerăm că situaţia prezentată mai sus este în mod direct corelată cu modul în care trusturile de presă, pe baza politicii de finanţare, aleg să prezinte anumite subiecte în detrimentul obiectivităţii jurnalistice. Cum independeţa conţinutului editorial nu poate fi garantată, clauzele contractelor de publicitate sunt secrete şi în lumina exemplului de mai sus, vă solicităm sprijinul în denunţarea publică a acestor practici, solicitarea retragerii publicităţii RMGC de pe postul public de televiziune şi sancţionarea d-lui Tatulici pentru denigrarea profesiei de jurnalist.”

 

Sursa: Asociaţia Alburnus Maior

Foto: Sebastian Florian / clujinfo.ro


4 comentarii

  1. A fost o emisiune despre patrimoniu, un aspect in care cei de la RMGC au investit deja o gramada de bani, au finantat cea mai mare cercetare arheologica din tara noastra de pana acum, au finantat reabilitarea elementelor de patrimoniu din localitate deja si o sa mai investeasca 70 de milioane de dolari in acest aspect. Astea sunt lucruri reale, palpabile, iar intr-o emisiune obiectiva asta conteaza.

  2. Sorin, prove you are human :))) Posteaza un link catre contul tau de facebook, blog sau orice fel de prezenta online ai avea.
    Dragi cititori, daca n-ati mai vazut pana acum cum arata textul unui postac, cititi comentariul lui Sorin.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger