Ashramul indian, o afacere de familie

0

Din nord în sud şi de la vest la est, limba Indiei se schimbă la fiecare 50 de kilometri şi fizionomia oamenilor capătă altă formă de la un oraş la altul. Cei mai înalţi munţi ai lumii convieţuiesc împreună cu cele mai întinse plaje ale planetei, iar cele mai aride deşerturi se învecinează cu cele mai sălbatice jungle. Singurul element de unitate, prezent în cea mai mică celulă, pare a fi religia, care leagă tot acest conglomerat şi dă un sens constituţiei celei mai mari democraţii a lumii. Din acest context se naşte dorinţa călătorului de a înţelege specificul acestei lumi, începând cu religia hindusă şi cu cel mai sacru spaţiu al ei, ashramul.

de Radu Ciupercă

Cu lecţia-mi bine cunoscută, am ajuns în oraşul Haridwar, în faţa ashramului Shantikunj, precum pensionarul la deschiderea unui hipermarket. Mi-am scos rucsacul, am tras aer în piept şi am intrat.

– Bună dimineaţa! Am auzit nenumărate amănunte interesante despre acest loc şi vreau să fac parte din comunitatea dumneavoastră şi să inţeleg cât mai mult din credinţa şi tradiţia hindusă. Stiţi … sunt fascinat de ceea ce faceţi aici.
– Da. Nu avem niciun loc disponibil pentru moment. Vă rog să părăsiţi incinta noastră.
– Totuşi, am venit special din Delhi pentru a sta la dumneavoastră. Pot plăti pentru toate serviciile pe care mi le veţi oferi.
– Nu aţi înteles. Nu avem niciun loc pentru moment.

Am plecat către un hotel, m-am odihnit o zi şi în dimineaţa următoare am mers în acelaşi loc, sperând că s-a schimbat tura sau măcar nebunul. Din păcate, am întâlnit acelaşi refuz categoric.

Rămas fără idei şi cu planetele potrivnice, am plecat către casa unui astrolog, găsit pe site-ul Couch Surfing. I-am istorisit povestea mea, i-am cerut ajutorul şi în 30 minute am izbutit să mă lipesc de un pat într-o pseudo-mănăstire, prin intermediul profesorului de muzica al fiicei lui.

Acest lăcaş nu era tocmai de cult şi dorinţa mea nu era tocmai îndeplinită. Călugării aflaţi la perioada pubertăţii se înclinau mai mult în faţa cutiilor de bere şi atmosfera era cea de la serbările cu roluri repetate ale copilăriei, dar am fost învăţat să gătesc fel de fel de bucate tradiţionale şi, în primul rând, mi-am cumpărat cu 12 dolari o pilă care mi-a netezit intrarea în El Dorado.

Un alt profesor, de această dată de yoga, m-a introdus în ashram, direct prin biroul director, plin de laptopuri, spoturi de lumini şi mese nou nouţe.

– Bună ziua! Bine aţi venit la Shantikunj! Veţi primi o cameră, lenjerie de pat şi două mese gratuite pe zi. Avem programe de nouă zile, o lună şi trei luni. La care dintre ele doriţi să participaţi?

Ajuns în cameră, am găsit strictul necesar, dar, mai presus de toate, o staţie care emitea muzică religiosă de la 4 dimineaţa şi până seara la 23. Postere cu fondatorul ashramului erau lipite peste tot.

Uşor, uşor am început să fac paşi prin complex şi, spre marea mea surprindere, am descoperit că o hartă ar fi fost binevenită. Da, sihăstria era un întreg oraş. La periferie se construiau noi clădiri cu multe etaje. 1.500 de oameni trăiau între porţile mănăstirii şi, în curând, aveau să primească noi vecini de bloc.

Era ora prânzului şi m-am oprit la „cantină”. Într-un spaţiu imens, precum cel de la concerte, sute de oameni stăteau aşezaţi pe jos şi asteptau masa. O sumedenie de cazane fierbeau cartofi, fasole şi un sac de mirodenii pentru şleahta adunată. Cei mai pioşi dintre enoriaşi mâncau nesărat şi nepiperat, pentru a nu-şi polua starea spirituală cu plăcerile vieţii. Printre ei am zărit un alb, care, după port şi obiceiuri, părea să facă parte din peisaj de o veşnicie. El era omul care putea să-mi dea explicaţiile pe care le căutam. Ne-am împrietenit şi, apoi, răspunsurile au apărut:

– Ashramul a fost fondat în 1971 de către Shiram Sharma. Era un apropiat de-ai lui Mahatma Gandhi. A fost şi închis, pentru că făcea parte din mişcarea de eliberare a Indiei.
– Deci, aşa a avut bani pentru a construi acest complex…
– Nu. Totul a fost făcut în timp, cu banii strânşi de la membrii cotizanţi. Fiecare persoană donează o rupie (a 45-a parte a unui dolar) pe zi. Şi sunt vreo 50 milioane de membri.
– Cum rămâne cu spiritualitatea în toată această organizare?
– Trezeste-te de dimineaţă, respectă programul şi dedică-te activităţilor de aici. Vei vedea că vei simţi energia acestui loc. Poftim o listă cu ceea ce vei avea de făcut.

Am început să citesc: „trezirea de la 3.30 şi apoi aarti (ceremonia de deschidere a templului) 4.00-4.30, meditaţie 4.30-5.00, yagya 5.00-5.45, yoga 5.45-8.00, meditaţie 8.00-9.30, prânzul! 9.30, odihnă până la 13.30” apoi aceleaşi orânduiri până la 21.00, ora la care se dădea stingerea. Nu mai văzusem un astfel de program de la Sparta încoace, dar, până la urmă, de asta ajunsesem acolo. Dacă Dalai Lama şi toţi înţelepţii erudiţi ai Indiei vizitaseră ashramul, or fi avut ei vreun motiv.

A fost greu să mă dau jos din pat, m-am descurcat, oarecum, la aarti, dar m-am rătăcit în orânduirile yagyei. Într-un templu descoperit, în jurul unor vetre de foc, erau aşezaţi câte 6 oameni, care aruncau un amestec de ierburi în flăcări, recitau mantre (incantaţii menite să aducă o transformare spirituală) şi inhalau timp de 45 de minute un fum dulce cu textură groasă. Iniţial, credeam că momentul culminant se desfăşura în momentul în care fiecare participant îl ştampila pe colegul din dreapta cu o mare tikka sau „ochiul înţelepciunii” pe frunte, folosind un amestec de cenuşă, şofran şi cinabru. Spectacolul începea însă atunci când te ridicai şi încercai să mergi. Ceremoniile religioase au adoptat cânepa indiană de mii de ani şi i-au înţeles cu prisosinţă avantajele. Urma yoga şi meditaţia…

Dacă aș fi ales programul de trei luni, aş fi devenit dependent de procesiunile religioase ale Indiei şi, probabil, nu aş mai fi plecat niciodată. În schimb, stând doar câteva zile, am avut şansa să urmăresc lucid o scenă care mi-a schimbat percepţia asupra locului. După ce credincioşii aşteptau ore în şir în faţa încăperii gurului (fiica fondatorului), se succedau, rând pe rând, în a-i pupa picioarele. Pe linie ereditară, aceasta, împreună cu soţul său, moşteniseră dreptul de a fi noii idoli.

Tradiţiile erau respectate cu stricteţe în ashram, dar, una peste alta, el reprezenta o sectă care masca o afacere prosperă. Deviaţia intenţionată de la hinduismul clasic crease un alt Dumnezeu suprem, în persoana lui Shiram Sharma. Banii curgeau şi noii conducători îşi cumpăraseră maşini, avioane şi imagine. Reinvestirea capitalului era direcţionată către propriul trust de presă, cu scopul de a converti alţi cetăţeni în noi cotizanţi.

Dacă de 3500 de ani India şi-a facut un obicei din a inventa religii, la fel se întamplă şi în zilele noastre, cand sute de noi confesiuni sunt scoase pe bandă. Deşi pentru dogmele raţionamentului nostru pare un lucru greu de realizat şi de neiertat, în societatea indiană religia este interpretată într-un mod particular, la fel ca toate aspectele vieţii. În multe din casele localnicilor, Shiva tronează alături de Maica Domnului ori Vishnu îl priveşte pe Iisus. Este o ţara mare cât un continent, în care pantofii italienești cu toc se asortează cu saria indiană, ceasurile elveţiene înoată în sosuri picante, iar vinul portughez se bea din cană. Un continent care nu e nici bătrân, nici nou, nici negru şi nici alb. Este acel spaţiu care nu seamănă cu nimic altceva.

Foto: Radu Ciupercă

Citiți și:

Un alt fel de Iran

Africa de Vest, cu și fără prejudecăți

Tags:



Leave A Reply