Săptămîna viitoare, la clubliterar offline Bastilia, Mihai Duțescu, moderatorul ediției, îl are ca invitat pe Ionuț Chiva. Fitzgerald a spus o dată despre el: Chiva smiled understandingly — much more than understandingly. It was one of those rare smiles with a quality of eternal reassurance in it, that you may come across four or five times in life. It faced — or seemed to face — the whole external world for an instant, and then concentrated on you with an irresistible prejudice in your favor. It understood you just as far as you wanted to be understood, believed in you as you would like to believe in yourself, and assured you that it had precisely the impression of you that, at your best, you hoped to convey.
zîmbet american
murise sticletele.
pentru că aduceam prieteni în casă
vine maică-mea acasă cînd
aveam nouă ani și fără să știe că
a murit sticletele
se duce mai întîi
la domnul pîrcălabu la ușă:
”doamna chiva, îi zice, azi
n-a făcut nimic, a fost cuminte,
a venit de la școală s-a dus
direct în casă
singur
doar ca odată-l văd
că iese pe la patru așa
cu un ghemotoc de hîrtie igienică în mînă.
s-a dus în grădină și a săpat
cu un băț o groapă de a stricat pe-acolo
și apoi, doamna chiva, s-a îndreptat de spate și cuprins parcă de grație
cu privirea spre cer
s-a apucat să cînte de am sărit din pat că
mă odihneam și eu zbiera pe-acolo că
nu știu ce că cică ”slavă eternă”.
vă zic, doamnă,
trebuie să
faceți ceva
cu ionuț chiva.”
mate fizică și materiile de specialitate vroiau să mă lase repetent. se opuneau română engleză și istorie.
vine taică-miu la școală
și îi zice diriga
”domnu chiva
să știți că noi ne-am opus că vroiau să
l lase dar e păcat că eu, de exemplu,
n-aș vrea să-l pierd ca elev
(îmi face și mie probleme s-a înhăitat
dar cînd îl scot la tablă vorbește ca un înger)
dar are niște absențe de nu-ți vine să crezi
bea, domnu chiva, chiar aici lîngă
domnule
puneți și
dumneavoastră
mîna pe curea faceți
ceva
cu ionuț chiva”.
mai demult mă întorceam acasă pe lîngă rîu
în nopți de vară delicate ca dracu
umede grele
și tot o grație tot un zîmbet american
cînd lumea începea să urască america
eu începeam să-i citesc literatura nevrotică
și să absorb în natura mea
zîmbetul american candoarea nervii rupți
și băutura de după-amiază, paharul de seară.
stau în picioare și durerea
din șira spinării
înflorește în culori electrice
în coapse în coaste în șolduri
culori tari electrice ca durerea asta
imposibilă foarte greu de suportat
ah, rictus american
așa de mulți suicizii americani
așa de identice problemele lor
așa de recognoscibil zîmbetul american
(”slavă ție, sticlete,
slavă și strălucire eternă
în mîîînaaaa luuuiiii dumneeeeeezeeeuuu
veșnicăăăă pomeeeniiiree
jim stiiicleeeeteeeee
slaaavăăăăă eteeeeeernăăăăăăăăă”)